Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: autumnal

Adieri

Mi-e toamnă cum nu a mai fost de mult
și toate-așa frumoase-mi par;
mâinile noastre-îmbrățișate sunt,
ca frunze, zboară iar.

Multicolor tablou pe străzi plouate
pe unde pași s-au tot pierdut;
copiii ne învață zâmbete curate,
fericiri, deja, s-au așternut.

Îmi vine-n minte-un dans necunoscut
de care nu am auzit vreodat’
și mi-ar plăcea s-avem brațe de lut,
să ne-adunăm neîncetat.

M-aș aduna cu tine-ntr-un întreg
și-am deveni un NOI interstelar;
tristeți nu mai cunosc, de astăzi le reneg,
pe-aleile șoaptelor tale, veșnic sunt hoinar.

Valuri autumnale

Păşim uşor, dansăm stângaci,

ne îmbătăm cu scoici şi-un mal;

trăim, de-acum, atemporal,

eu tac, tu taci!

 

O pasăre-nfruntă zadarnic un val,

căci altul se-nalţă, lovind pietre mute;

spre câmpul de-albastru privim pe tăcute,

e autumnal!

 

O izbucnire lirică…

Nu am mai scris de mult…

Mi se scufundă ființa și corăbiile
în apele căprui, autumnale;
sunt pline de prea-gol, odăile,
mi-e frig, în doruri prea barbare…

În orizont, nenorociri par iminente,
în cerc, se-adună vulturi răbdători;
și tei, și plopi, și brazi, făr’ diferențe
se duc. Suntem cu toții muritori…

Fericire autumnală

E atât de frumos să visezi toamna! E atât de frumos ca într-o dimineață răroroasă de septembrie să te trezești în brațele iubirii acelei SINGURE FEMEI!…E atât de frumos să împarți cearșaful cu îngerul care îți binecuvântează fiecare pas!…E atât de frumos să miroși parfumul lui septembrie plimbându-te de mână cu prezentul și viitorul!…E atât de frumos să calci pe alei acoperite cu pături de frunze uscate!…

Bine ai venit, septembrie!

Imaginea este de pe BLOGUL MEU DE FOTOGRAFIE!

E frig și bate vântul

Nu ne-am mai văzut de mai bine de două zile, dar parcă a trecut o veșnicie. S-a dus și luni, s-a dus și marți, se va duce și miercuri… Expresia asta a ta îmi susură continuu în urechi: “E frig și bate vântul”. Toamna asta parcă acum s-a născut, copacii de-abia acum au început să își arate vârsta, frunzele de-abia acum au început să se aștearnă cu demnitate pe străzi, iar liniștea mușcă tot mai adânc din mine. Acum câteva zile iubeam liniștea, căci o trăiam la pieptul tău; astăzi vreau sa o ucid, să te simt din nou aproape, să ne plimbăm împreună prin grădina asta autumnală, să las timpul să aștepte.

Acasă, într-un alt capăt al orașului, mă uit în gol la ecranul calculatorului, cuvintele pe care le-aș putea rosti lipsind cu desăvârșire. Telepatia funcționează, căci am amuțit amândoi. Nici măcar “te iubesc”-ul nu mai are aceeași savoare. Îl simt tot mai puternic, însă nu suntem îmbrățișați, să îl concluzionăm cu mii de săruturi. Poate că mâine va fi mai bine. Defapt, sigur va fi! Până atunci…e frig și bate vântul.

PS: Aștept cu nerăbdare să vedem cum este să trăim “Între două lumi”.

Imaginea este de aici!

Zborul unei frunze

Mă întreb câteodată cum ar fi să am destinul unei frunze, să iau forma ei, să trăiesc plin de mândrie pe o creangă de copac, să văd de sus cum lumea își face veacul prin parc, pe trotuar sau prin pădure, să fiu mângâiat de rouă, să fiu alintat de vânt sau să dau culoare unei grădini într-o zi de toamnă. Cum ar fi, oare?
Mă-ntreb, oare cum ar fi să îmi iau zborul din brațele protectoare ale copacului și să mă plimb liniștit pe deasupra asfaltului, printre copii sau animale, printre alți copaci sau alte frunze, să survolez totul precum o pasăre grațioasă, să îmbrățișez pământul atunci când obosesc, să mă ridic din nou spre cer atunci când am chef de joacă sau când vântul se ține de glume? Cum ar fi? Ce paradis ar mai fi! Câtă liniște! Câtă grație! Câtă bucurie, să colorez o planșă de desen cu zâmbetul meu arămiu! Iar foșnetul meu, al fraților și al surorilor mele… mană cerească pentru poeți! Ce nebunie! Ce poezie s-ar mai scrie în preajma neamului meu de frunze colorate! Ce-aș vrea să zbor măcar o dată, să fiu măcar pentru o zi, frunză de toamnă!

 

 

 

 

 

 

 

Fotografia este de aici!

Copiii toamnei

E toamnă. Vântul a început să sufle tot mai tare, să se joace tot mai mult cu părul nostru, copacii au început să se clatine tot mai mult, însă – în mod surprinzător – sunt încântat de acest tablou. Chiar dacă până acum am tot spus că prefer zilele călduroase, cu +30 de grade în termometre, se pare că toamna începe să îmi priască. Da, iubito, tu ești de vină. Noi suntem vinovați pentru această schimbare. Ador felul cum te joci în părul meu, cum te contopesti cu vântul și mă faci să par tocmai trezit din somn, ador felul cum copacii mari sub care poposim adesea își scutură crengile imense, iar frunzele obosite încep să cadă una câte una, ador acest amalgam de culori, felul cum ecoul verii încă se mai aude pe alocuri, ador toamna. Ador toamna noastră. Prima noastră toamnă petrecută împreună. Ce vis! Aștept cu nerăbdare să vină octombrie, iar aleile parcurilor să îmbrace acel covor minunat de frunze pe care noi vom păși ca și cum ar fi acolo doar pentru noi. Aștept răcoarea dimineților, aștept ploile care să curețe sufletul orașului, aștept autumnalul în toată splendoarea sa. Ce bine că ești aici! Ce bine că trăim împreună acest vis! Ce bine! Ce bine!

 

%d bloggers like this: