Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: barbati

Cinci lucruri pe care le apreciez la o femeie

1. Zâmbetul. O femeie care nu știe să zâmbească nu are suflet de femeie. Tocmai zâmbetul său calm și elegant îi conferă feminitate.

2. Ochii. Căci ochii sunt oglinda sufletului, iar sufletul unei femei este un ocean infinit de mistere și comori.

3. Naturalețea (simplitatea). Este atât de plăcut să cunoști o femeie exact așa cum este ea, să îți ofere posibilitatea să descoperi fiecare ungher al personalității ei!

4. Demnitatea. O femeie nu trebuie să se înjosească niciodată. O femeie nu este mai slabă decât un bărbat, iar bărbații care gândesc că sunt mai presus decât femeile sunt de fapt niște copii trecuți de vârsta majoratului. Doar fizic. O femeie trebuie să știe să accepte realitatea, dar trebuie să știe și să își prezinte punctul de vedere și să lupte pentru el.

5. Curajul de a iubi. O femeie trebuie să iubească. O femeie fără pasiune este precum un înger fără aripi. Femeia este simbolul vieții, iar viața este imposibilă fără iubire.

 

Bineînțeles, cele menționate mai sus au caracter general, fiind valabil pentru toate femeile. Și, bineînțeles, acestea nu sunt singurele lucruri pe care le apreciez la o femeie. Trebuie însă să fiu succint, zic.

Ferice de mine că am găsit-o pe ea la timp!

Advertisement

Cum să IUBEȘTI o femeie

Înainte de orice, respect-o! Ca om și ca femeie. Ascult-o și înțelege-o fără să cauți mereu nod în papură sau ace în carul cu fân! Privește-o în ochi atunci când îi vorbești! Dar și când îți vorbește. Las-o să plângă atunci când vrea să plângă! Rămâi lângă ea și acordă-i timpul și susținerea ta! Dacă vezi că se bucură, că este entuziasmată, indiferent de motiv, nu îi tăia aripile! Încurajează-i visurile și visează alături de ea! Fii maleabil, dar și ferm! Arată-i că poți fi romantic, dar nu uita să fii bărbat! Glumește cu ea și oferă-i clipe de liniște! Să nu uiți că o femeie caută ca bărbatul să îi fie atât iubit, cât și prieten și confident! Nu îi vorbi de alte femei! Nu contează ce și cu cine ai împărțit înaintea ei, contează doar ce împarți cu ea. DOAR cu ea! Oferă-i cadouri mici, simple, dar semnificative din punct de vedere sentimental! Fii atent la ceea ce îi place! Oferă-i flori! Vorbește-i frumos! Sărut-o când e somnoroasă! Sărut-o când doarme! Sărut-o mereu, delicat! Nu încerca să o posezi, ea nu este un obiect! Iubește-o și atât! Iubește-o, ai grijă de ea și fă-o să fie mândră de tine!

Bărbați, voi cum iubiți o femeie?

Femei, voi cum vreți să fiți iubite?

Ghidul bărbatului perfect

1. Ține tu umbrela și ai grijă să o ferești întâi pe ea de ploaie! (ploaia de afară îmi dă idei)

2. Sărută-i mâinile în fiecare zi!

3. Atunci când o vezi după o perioadă oarecare de absență, sărută-i încet fruntea, ca să știe că acum ești acolo și ai grijă de ea!

4. Râzi cu ea la glumele ei! Dacă nu ți se par amuzante, măcar zâmbește discret, nu o descuraja!

5. Abordează toate subiectele posibile atunci când sunteți împreună! S-ar putea să nu fie tentată să vorbiți doar de fotbal, pariuri sportive sau…muncă.

6. Că tot am menționat de fotbal la punctul 5 – nu face analiza meciului de față cu ea! S-ar putea să nu o intereseze că Mutu e un drogat căruia nu îi mai arde de fotbal sau că Marica joacă la Națională fără să joace la echipa de club. Și nici că Pițurcă face echipa în funcție de ce noroc are la barbut nu cred că o interesează.

7. Mândrește-te cu ea în fața prietenilor tăi! Fă-o să se simtă mai importantă decât ei!

8. Ascultă-i toate nemulțumirile, las-o să plângă, nu îi tăia macaroana cu vorbe de genul “Da, iubito, mi-ai mai zis!”! – Te va acuza că nu te interesează problemele ei, iar urmările pot fi grave – Amendă cuprinsă între 500 și 1500 de lei sau închisoare, între 1 și 5 ani.

9. Mergi cu ea la orice film vrea. Chiar dacă vrei să îl vezi pe Schwarzenegger sau pe Jason Statham, fă-ți timp să-l vezi și pe Hugh Grant!

10. Nu te grăbi cu planurile pentru renovarea apartamentului! Las-o întâi pe ea să își sune designerul personal!

11. Orice ar spune, despre orice femeie, fii de acord cu ea!

12. Bineînțeles, oferă-i flori!

Presupun că lista ar trebui să fie ceva mai lungă, însă, la această oră a dimineții – pentru mine e încă dimineață -, nu îmi vin în minte mai multe. Bineînțeles, am întocmit lista după criterii subiective, deci nu înseamnă că are același efect pentru toată lumea 😀

Cioran și iubirea

“Bărbaţii care iubesc cu adevărat, cu o pasiune puternică nu pot iubi în acelaşi timp mai multe femei, ci numai una. – Emil Cioran”

Că mare dreptate are!

%d bloggers like this: