Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: boala

Reverberații autumnale

E prea târziu ca să te știu
cuvânt al necuvintelor mele…
Iată cum îmi sapă ploaia-ncet
între gând și carne necuprins deșert
într-un anotimp unde se poate
să vânezi, să cânți sau să sfidezi o moarte!
Ochii nopții ne-au adus descântec
pentru rănile arcuite-n cântec
să te regăsesc într-un târziu cuminte
Dumnezeu al păcii și cuvânt între cuvinte…

Asfaltul primește zeci de cununi de flori, pământul mii de lacrimi înfierbântate de dorul unui zâmbet ce a încetat prea devreme să mai cuprindă chipul zilelor noastre, iar versurile tremură și se desprind rând pe rând de pe portativul liric, lăsând în urmă o tăcere adâncă precum oftatul unei virgule. Durerea i-a furat liniștea, boala i-a furat somnul, realitatea i-a furat visurile, viața i-a furat timpul.

Am rămas noi. De acum, îi vom mai vedea zâmbetul doar de la fereastra gândurilor noastre…

Clopotul lumii plânge – se mai aud doar câteva REVERBERAȚII AUTUMNALE, așa cum îi plăcea ei să spună…

Advertisements

Suferință, boală și poezie

“Simt cum trebuie să mor din cauza vieții[…]” – Emil Cioran

De-aș putea aduna la un loc sângele vărsat de-a lungul vremii de toți supușii versului, probabil aș aduce la lumină, într-un tablou imens, suferința întregii lumi, de la facere și până în zilele ultime ce vor urma… a410a3bba75df564b8e0714bae2db934

Cât de puternice trebuie să fi fost zvârcolirile acelor nefericiți care au murit nu în puține cazuri străini de propriul lor psihic, pentru ca regretul, disperarea sau nebunia lor să cutremure și astăzi scoarța sufletului uman, cu o simplă lovitură de virgulă sau punct, de rimă împerecheată sau îmbrățișată, de subiect sau predicat!…

Iubesc cu nesaț tumultul, agoniile, îndoielile, temerile și descompunerile poeților, nu din egoism sau lipsă de compasiune, ci din dorința de a pătrunde în cele mai îndepărtate tenebre ale ființei umane, la rădăcina adevăratelor trăiri, în căminul suferinței, spre a înțelege ce înseamnă cu adevărat viața și moartea. Răspunsurile nu se găsesc în zâmbetele înșelătoare ale celor fericiți, ci în suferințele devastatoare ale celor schingiuiți de demonii întunericului.

În viață, doar suferința și boala sunt adevăruri veșnic valabile și irefutabile. Suferința și boala vin aproape de fiecare dată pe neașteptate, ca un uragan. Viața însăși este o boală, dacă gândim că murim din cauza ei…

Sursa imaginilor: Pinterest.com

Poezia, o dulce boală ereditară

“Și iată noi doi la capete diferite de lume
și-ntre noi polară iubire,
pânza țesută de neștiutele
mele palme către
inima ta
și iată
centrul pământului sunt palmele mele
în care s-a cuibărit
sufletul tău ridicat către soare.”

Citesc cuvintele mătușii mele, pe blogul ei, care a prins de curând glas, și nu mă pot abține să nu zâmbesc în colțul sufletului, mândru și liniștit. Atâta timp cât suntem cuprinși de spiritul poetic, istoria se va scrie singură și atât de frumoasă!

Metamorfozele bolii

Ne tot risipim!… Din păcate, tot mai puțini sunt cei care scapă de umilințele bolii… În final, ajungem niște necuvântători complet distruși, complet putreziți de o luptă inutilă și întotdeauna inegală, astfel încât, în clipa ultimului adio, cu greu mai putem fi recunoscuți…

De ne-ar distruge doar pe dinăuntru, poate că boala nu ar fi atât de înfricoșătoare. Dar nu, ea își lasă adânc amprenta, ea urlă cu puterea a tot ce e mai viu în ea: “Veni, vidi, vici!”

Gând CXXVI

În fond, viaţa este boala supremă, prima şi ultima; o cărăm în spate, din prima clipă a existenţei, până în clipa în care devenim complet indiferenţi…. Nu ne vindecăm niciodată – doar renunţăm la luptă.

Gând CXXI

Orbirea este cea mai gravă boală a poetului; poetul poate exista în ciuda oricărui handicap, însă orbirea l-ar omorî, căci el este prin definiție un visător, iar un visător nu poate trăi fără viziuni…

Doamne, să nu-mi iei niciodată puterea de a visa! Nicio boală nu mă înspăimântă mai mult…

Gând CXV

Cine se îmbolnăvește de viață este condamnat la moarte. Cu alte cuvinte, moartea este apogeul vieții.

%d bloggers like this: