Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: bucurie

Bucuria de a iubi

Ți-aș învălui întregul trup în frunze de visuri mărețe, după care aș sta întins de-a lungul cearșafului, privindu-ți zâmbetul cum se întinde falnic, precum un ocean, peste nisipul ființei mele. Mi-aș muta existența în ochii tăi, pentru a putea vedea măcar pentru o clipă lumea așa cum o vezi tu, frumoasă, inocentă, pură. Ți-aș recita poezia suspinului întregii lumi și te-aș îmbrățișa așa cum cerul îmbrățișează pământul la orizont. Aș construi un castel în jurul tău doar pentru a veni pe un cal alb la poarta sa, pentru a te salva și pentru a fugi împreună cu tine spre sute de lumi nemaivăzute și nemaiimaginate. Ți-aș săruta tălpile în fiecare dimineață, pentru ca mai apoi să pășești mereu ușor, elegant, grațios, purtând în suflet frica lui Nichita, aceea de a nu-mi strivi sărutul. Te-aș iubi o viață întreagă, după care aș muri fericit, conștient că nu există și nu va exista niciodată ceva mai frumos și mai puternic decât iubirea izvorâtă din piepturile noastre mereu infantile. Și te iubesc! Acum, mâine, mereu!

 

0886733bf4e4fda6d2bee78ee8215834

Sursa foto: Pinterest.com

Vă provoc să fiți poeți!

Dragilor, iată ce m-am gândit: De vreme ce acest blog este unul dedicat sufletului, în special poeziei, chiar dacă nu neapărat în versuri – căci poezia nu înseamnă doar versuri, ci sufletul în general este o poezie, dacă știm să trăim frumos -, am ajuns la concluzia că ar fi interesant să punem mână de la mână, sau poate suflet de la suflet, și să strângem câteva – de fapt cât mai multe – poezii, creații proprii. Mecanismul acestui “joc” este cât se poate de simplu – eu postez o strofă compusă de mine, iar voi postați în secțiunea de comentarii creațiile voastre. Nu contează că sunteți sau nu foarte talentați în arta poeziei, nu contează că scrieți poezii de dragoste sau sociale, triste sau vesele, nu contează dacă postați o strofă de patru, opt sau douăsprezece versuri – contează doar să hrănim spiritul poetic care, după părerea mea, se află în noi toți. Repet, dacă știm să trăim frumos, sufletul nostru este o adevărată poezie. Ce ziceți, vă băgați la joc? Vă aștept cu drag:)

Încep eu, cu o strofă dragă mie:

Iubito, ne-ngroapă amurgul,
cădem amândoi în non-verb;
acum, că nu bate nici vântul,
tăcerile noastre converg.

 

 

Motive pentru care o iubesc

Pentru că mă inspiră.

Pentru că este un exemplu pe care învăț să îl urmez.

Pentru că iubind-o mă simt împlinit.

Pentru că nu pot fi supărat pe ea.

Pentru că știe întotdeauna să se alinte și să mă facă să râd ca în prezența unui copil mic. Nu degeaba este ea copilul meu frumos. 🙂

Pentru că are emoții de fiecare dată când îi ofer o floare, oricât de mică, oricât de ieftină, oricât de umilă.

Pentru că pentru ea un bărbat romantic nu este un bărbat slab, bleg sau fraier.

Pentru că șoaptele ei îmi leagănă somnul.

Pentru că m-a învățat să cred, să mă rog și să fiu mai recunoscător.

Pentru că iubește copiii.

Pentru că iubește oamenii în general.

Pentru că este izvor de blândețe.

Pentru că este un om frumos.

Pentru că necuvintele ei sună atât de armonios!

Pentru că nu își uită niciodată rădăcinile. Pentru că își iubește atât de frumos familia!

Pentru că trăiește cu grijă pentru tot ce este pe Pământ.

Pentru că este sensibilă, romantică, loială, matură și copilăroasă în același timp.

Pentru că oferă viitorului meu o valoare mult mai mare decât un simplu “mâine”.

Pentru că iubește arta.

Pentru că vede cu sufletul, până dincolo de membrana lumii reale.

Pentru că apreciază tot ceea ce este frumos.

Pentru că este prima și ultima mea adresă. ( Nu mai știu unde am auzit această expresie )

Pentru că zâmbesc atunci când mi-o imaginez zâmbind.

Pentru că mă iubește și atât.

Pentru că sunt datorită ei.

 

Mă întreb…chiar am nevoie de un motiv pentru a o iubi?!

O iubesc și atât!

 

Așteptare

Te-am așteptat cu ochi de rouă ațintiți
spre-alei murdare de-ntuneric și ecou –
pe-acolo ne treceam cândva, iubiți,
și mă visam al tău frumos, de veci erou.

Te-am așteptat cu gânduri zvârcolite în pustiu,
cu vidul sărutându-mă pe piept,
te-am așteptat sperând că poate-am să-ți mai fiu,
te-am așteptat și iată, încă te aștept…

Dor de oameni dragi

Mă uit în spate și îmi dau seama că eu, de fapt, sunt oamenii care au fost langa mine de-a lungul vremii. Copilăria mea înseamnă de fapt oameni. Copilăria mea, leagănul ființei mele, înseamnă zâmbete dragi, cuvinte calde, ocrotire, mângâieri și flăcări în priviri. Înseamnă libertatea de a visa cu ochii deschiși.

Mă uit în spate și-l văd pe tataie Verzea cu un tort micuț de ciocolată în pragul ușii noastre.. Este ziua mea, tocmai am împlinit câțiva anișori, iar bunicului i se poate citi fericirea pe chipul parcă veșnic tânăr. Nu l-am văzut niciodată trist. Zâmbește întotdeauna și ni se adresează frumos, politicos, cu “tăticule”, “Cristinel” etc… Îi arăt desene făcute de mine și mă laudă, deși în mine nu se odihnește vreun talent deosebit. (Astăzi mi-aș dori să pot fura de la el meserie, să mă învețe să pictez, să desenez, să scriu mai bine…)….

Privind în bucătărie, îl văd pe tataie Sofronie mâncând ușor două ouă ochiuri, în timpul uneia dintre puținele și scurtele vizite pe care ni le făcea. Mă ia din nou de urechi, așa cum obișnuia, spunând că să o ascult pe mama, să fiu cuminte, să nu fiu obraznic… Are mâinile obosite și pline de semne, de la munca grea de acasă de la el, din Teleorman…. Se ridică rapid de la masă, își ia căciula de astrahan și cojocul, după care pleacă… Astăzi parcă mi-e dor să mă mai ia de urechi…

Mi-e dor de oamenii ce mi-au format și modelat sufletul. Mi-e dor de copilărie și de momentele de atunci… Mi-e dor de acele zâmbete…

Trebuia să te găsesc pe tine ca să fiu fericit

Uneori e greu. Alteori simțim că plutim, că suntem trași spre Cer de îngeri frumoși. Sunt momente în care ne ascundem chipul în palme și sunt momente în care podul unei palme ne sprijină visele. Sunt momente în care visăm cu ochii deschiși, cu sufletul țâșnind ca un copil din retinele noastre anesteziate și fierbinți…

Mă gândesc că am fost creați cu un scop, acela de a găsi ceea ce ne trebuie pentru supraviețuire. Mai mult de atât însă – pentru a fi fericiți. Unii oameni trebuie să găsească faima. Unii au nevoie de bani. Alții sunt în căutarea iluziilor care să le știrbească un pic condiția funebră… Eu… Eu am nevoie de dragoste.

Mă gândesc, iubito, că Doamne-Doamne a știut El ce face. În momentul în care am pășit în lumea exterioară, am plecat în căutarea ta. Eram al tău încă dinainte de a mă fi născut. Acesta era scopul meu, să te găsesc. Astăzi sunt al tău. Am fost întotdeauna al tău și voi fi întotdeauna al tău. TREBUIA SĂ TE GĂSESC PE TINE CA SĂ FIU FERICIT. Nimic altceva nu mi-ar fi putut aduce fericirea. Poate, cel mult, mi-ar fi anesteziat existența, să nu simt pustiul…

Te iubesc!

Gând CIX

Acceptă criticile cu bucurie – poți ajunge chiar să afli despre tine lucruri pe care nu le-ai fi putut evidenția într-o autocaracterizare…

%d bloggers like this: