Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: calatorie

Bacovia, spre mare…

IMAG0970

IMAG0973

În tren, așteptând să îmbrățișez albastrul, am îmbrățișat galbenul-bolnav, galbenul-răscolitor care a fost și va rămâne veșnic Bacovia…

Nevoia de a îi spune mulțumesc

Au trecut primăveri, au trecut veri, au trecut toamne și ierni. Au înflorit copacii, au căzut frunzele, au înghețat orașele, a plâns cerul. Am călătorit, am învățat, am zâmbit, am râs, am fost copii, am fost maturi, am plâns, am sperat, am disperat, ne-am iubit, ne-am fost. A început vara, iar de atunci miroase în continuu a primăvară. Mi-a zâmbit, i-am zâmbit, am trăit clipele. Am visat și visăm. Astăzi se împlinesc doi ani și trei luni de când ne-am zâmbit prima oară. Un 11 iulie 2012 emoționant, simplu, frumos. Astăzi, ne suntem și ne iubim. Mâine, poimâine, peste o viață și peste două morți și jumătate, ne vom fi și ne vom iubi în continuare.

Îți mulțumesc, om drag! Te iubesc!

La mulți ani nouă!

Impresii și stări

În tren, stând cu capul pe umărul ei, privind oarecum cu susul în jos pe geam, munții păreau că dansează cu norii și cu albastrul. Milioane de copaci ce îmbrăcau eternii, păreau niște stalagmite ce se ridicau către cer. Era un sentiment atât de plăcut!…… După câțiva kilometri, am observat o zona de pădure “înclinată”, de-a lungul unui deal. O bucată întreagă de stâncă stătea învelită de zeci de trunchiuri de copaci căzuți, uciși. Un sentiment atât de rece mă încerca!… Revoltă amestecată cu dezgust… Cât de indiferenți și de proști pot fi oamenii! Mă întreb, oare unde vom ajunge?!!!!…………

Călătorie pe străzile neantului

El a uitat de mult ce înseamnă un cămin. A uitat de mirosul de mâncare caldă ce-l întâmpina încă dinainte să intre pe ușa casei, a uitat de scârțâitul ușor al scaunului din bucătărie și a uitat până și de lampa sa, pe care o iubea de altfel nespus de mult în vremea în care încă își făcea culcuș în pat. Astăzi rătăcește aiurea pe străzile surdo-mute, târând după el un sac de gânduri învechite ce i-au adus de-a lungul vremii doar necazuri. Ar vrea să scape de ele, ar vrea să le arunce, dar se răzgândește imediat, căci cine știe cât de friguroase vor fi nopțile viitoare și câtă nevoie va avea de câte un marafet care să-i servească drept lemne de foc… Se teme că va avea de înfruntat o iarnă geroasă sub cerul liber și ghețos. Se teme că într-o dimineață va uita să se mai trezească, gândurile din sac nefiindu-i destul de bune pentru a-l putea înveli timp de trei luni de zile… S-ar uita în suflet, dar acolo este un lac secat, căci în clipa în care și-a luat gândurile în spinare și a ieșit pe ușa casei, a renunțat la trăirile afective, la simțiri, la sentimente, la bătăile inimii. Ce să mai culeagă de pe fundul unui lac abandonat?! Poate doar regrete… Dar chiar și așa, de ce folos îi mai sunt acum regretele?!……………………………….

Și uite-așa, încă un amărât își află sfârșitul printre grămezi de asfalt, praf și noroi, în frig, departe de lumea de acasă, departe de familie, departe de tot ce a însemnat vreodată fericire. Fără suflet, omul nu poate supraviețui decât din inerție, însă pentru prea puțin timp… Gândurile sunt doar foc de paie, sunt doar petice, nu materie primă…

O mini-vacanță binemeritată

Mâine, la ora 6:35, “ne luam zborul” către Brașov. După o tură prin oraș, vom purcede către Moeciu de Jos, loc de unde “vom decola” la pas către Peștera, Măgura sau Bran. Va fi o mini-vacanță menită să ne aducă liniștea de care avem nevoie. Bineînțeles, pozele vor curge gârlă, deci voi împărtăși și cu voi din frumusețea acelor locuri. Ne auzim de miercuri încolo! 🙂

PS: Iubiii, mergem la munteee! Ieeeei! :*

Cavou urban

Interesant, să “filosofăm” prin mijloacele de transport în comun!

O zi mândră de februarie, umbrită de o călătorie cel puțin incomodă cu 117-le.  Aglomerație, miros puternic de transpirație, ifose de mare doamnă – vezi cazul unei muieri ce mai avea puțin și își bloca ochii în fundul capului de cât de deranjată a fost de faptul că era atinsă în autobuz -, trafic mai obositor – mental – decât o problemă interminabilă de matematică, glume de Brooklyn – Yo, man! -… Perfect! Un adevărat cavou urban!

Underneath

Ce pot să zic? Îmi place să văd dedesubtul aparențelor. Tocmai de-aia, iubesc să călătoresc cu metroul.

Imaginea este de aici!

%d bloggers like this: