Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: calatorii

Îmi este dor să reînviem la malul izbucnirilor reci

IMAG3677

Îmi este dor de ochii tăi frumoși, căprui, calzi, care, deși sunt tot mai triști, nasc fericiri în ochii cu care te privesc mereu fascinat, mereu dezarmat, mereu tăcut, mereu însetat de liniștea pe care nu o pot sorbi decât de pe buzele irișilor tăi cu care îmi săruți ființa…

Îmi este dor să ne desprindem picioarelele și sufletele de pe asfaltul sepulcral și să aterizăm pe nisipul ușor rece și umed de la malul nopții lui septembrie, unde să stăm întinși pe spate, să privim cerul plumburiu și să ascultăm tristețea și singurătatea pe care pescărușii le urlă atât de sfâșietor… Îmi este dor să mi se sfărâme sufletul pe o bucată de hârtie, acolo pe nisip și să visez himere îmbrățișate de realitate…

Mi-e dor de scoicile aspre care gem atât de cutremurător atunci când pășim pe lângă ele cu tălpile noastre ușoare, de copii liberi, parcă strigându-ne să le adunăm pe toate într-un buzunar secret la piept…

Îmi este dor de fiori pe care nu i-am simțit niciodată și abia aștept să reîmbrățișez trupurile reci și ude ce se înalță dinspre depărtări și se izbesc de mal și de stânci, obosite și totuși mereu mândre…

Îmi este dor să reînviem.

Advertisements

15 dorințe pentru 2015

Fiindcă mi-a plăcut articolul “14 pentru 2014 – cele mai citite povești ale anului“, de pe Societate și Cultură, am zis să fac și eu un desfășurător, cu câteva dorințe pentru anul ce tocmai a început. Bineînțeles, se subînțelege că trebuie să fim sănătoși mai întâi 🙂 Și zic așa:

1. Să scriu mai mult

2. Să aflu mai multe povești, ale cât mai multor oameni

3. Să călătoresc mai mult, alături de EA. Să respirăm munții și marea, dealurile și câmpiile…

4. Să fiu stabil profesional

5. Să citesc mai mult

6. Să ne îndeplinim toate dorințele 😀

7. Paris, Barcelona sau Sicilia…

8. Să găsesc cât mai multe cuvinte livrești 🙂

9. Să îmi cumpăr domeniu .ro

10. Să nu vină sfârșitul lumii. Iar dacă vine, să stăm undeva suspendați, de unde să îl putem picta prin câteva cuvinte…

11. Să fiu mai responsabil

12. Să ne aducem mai aproape visul de a avea căminul nostru…

13. Să mă înscriu la o facultate. Am tot amânat, dar parcă ar fi cazul să fac ceva în sensul ăsta…

14. Să colecționez toate volumele din seria Cioran

15. Să ne iubim și atât!!!

Voi ce dorințe aveți pentru 2015?

Abia aștept. Mai este puțin…

Încă puțin, și evadăm!…
Abia aștept!…
Măgura, cât te-am așteptat!!!

Dor de Brașov

Atât de multă liniște am îmbrățișat acolo!…
Atât de mult zbucium am reîntâlnit aici!…

Urmează două zile de vacanță

Mâine decoleeeez! Nu cu avionul, ci cu trenul! Plec cu iubita la Sinaia, unde vom avea parte de o mini-vacanță de două zile 😀 Sper să fie zăpadăăăăă șiiii să nu fim nevoiți să dăm noroc cu ursuleții 🙂 Ah, era să uit, trezirea se face la 04:30! Asta e partea neplăcută a plecărilor în vacanță, dar na, tot răul spre bine 😛 Sper să ne întoarcem cu multe fotografii – pe care să le împărtășim și cu voi – și cu multe multe multe amintiri frumoase!

Ne vedem marți! Asta dacă nu cumva programez niște articole pentru mâine 🙂

Dor de liniște. Dor de natură. Dor de Moeciu…

Un loc absolut superb!… Ce păcat că nu am stat vreo doi ani acolo!…

Leapșa de vacanță

Dragi prieteni! Am primit astăzi o leapșă din partea lui Forever Young și m-am gândit să o joc și eu:) Aceasta sună cam așa:

1. Munte sau mare?

Prefer aerul curat și liniștea de la munte.

2. Iarna sau vara?

Vara. Nu îmi plac frigul, viscolul și mocirla.

3. Care e destinația la care visezi că vei ajunge măcar o dată în viață?

Despre asta am mai vorbit și aici. 🙂 Mai pe scurt, Noua Zeelandă!

6. Care a fost cel mai frumos oraș din Romania pe care l-ai vizitat?

Nu m-am plimbat prea mult, însă mi-au plăcut Sinaia, Constanța și Drobeta-Turnu Severin.

7. Ce obiectiv turistic te-a impresionat?

Hmmm… Statuia lui Decebal și munții noștri(care sunt, ei înșiși, un obiectiv turistic).

8. Ce obiectiv turistic românesc ai recomanda unui străin?

Cele menționate la întrebarea precedentă:)

9. Ce oraș ti-ai dori sa vizitezi?

Din țară, Sighișoara. De afară, Paris, Berlin, Copenhaga, Stockholm(mă rog, cam toate cele nordice), Moscova, New York…multe:)

10. Ce suveniruri cumperi de obicei?

De obicei mă aleg cu tot felul de brățări de plastic sau tricouri:)

Iată-ne ajunși la final! Leapșa merge mai departe, către Adela, Aethra, Ana Maria, Aniela, Aura, Axlandra, Cristina, Emil, Kathy, Vanessa și oricine o mai dorește:)

%d bloggers like this: