Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: Cioran

Mai scriem și noi?…

De ceva vreme, mă confrunt cu un fel de criză de identitate. Cei care citesc acest blog de mai multă vreme și-au dat deja probabil seama de acest lucru prin prisma absenței tot mai îndelungate a unor noi articole.

Am creat acest blog acum câțiva ani (prin 2010, cred) și am început prin a posta poezii, poze, melodii… În principiu, chestii triste, căci da, eram trist. În 2012, am găsit ceea ce nu știam că există – liniștea. Am găsit echilibrul, motivul, direcția, sensul, iubirea, frumosul. Aici consider că a avut loc declicul. O vreme am scris despre fericire. Din entuziasm, din beție, din tot ceea ce înseamnă iubirea. Apoi, în timp, am început să simt că, din punct de vedere literar, fericirea nu este un plus. Am încercat să scriu din perspectiva unui alter ego, imaginând diverse ipostaze ale unui eu închipuit, doar pentru a îmi satisface iubirea de dramă, decădere, descompunere, Cioran. Literar, psihic, artistic, plastic vorbind, îl iubesc pe Cioran. Iubesc decăderile. Am considerat și consider în continuare că dacă scrii despre fericire nu te numești scriitor, ci mai degrabă povestitor. Fericirea se degustă, se gustă, se trăiește, se îmbrățișează. Fericirea se cultivă în colțurile gurii. În schimb, frica, deznădejdea, singurătatea, disperarea…se supraviețuiesc. Diferența dintre a trăi și a supraviețui este aceea că în primul caz nu îți dai seama de trecerea timpului. În cel de-al doilea caz, nu știi că mai există și altceva în afară de timp.

Acum, mă gândesc să schimb ceva. Poate că schimbarea este ceea ce am nevoie. Poate că acest blog a ajuns la antipodul incipitului… Am postat atâtea chestii mundane, oarecare, obișnuite, care nu au nimic a face cu sufletul, cu dezechilibrul, cu emoțiile, încât simt că revenind aici nu aș face decât să renovez în stil gotic o casă care păstrează un stroboscop în mijlocul sufrageriei…

Poate mă voi metamorfoza cumva, cândva, spre a atinge din nou culmile cele mai înalte ale liricului și epicului…

Între timp și până la finalul tuturor zorilor ce vor mai fi, mă bucur de fericirea din viața de dincolo de hârtie 🙂

Vând cărți (filosofie și nu numai)

Întrucât doresc să cumpăr o carte care este destul de scumpă în librărie, și anume un volum colectiv al celor trei Caiete ale lui Cioran, m-am gândit să fac un pic de curățenie în bibliotecă. Așadar, vând următoarele cărți:

Immanuel Kant – Critica Facultății de Judecare (25 ron)
Aristotel – Metafizica (25 ron)
Isaiah Berlin – Cinci eseuri despre libertate și alte scrieri (20 ron)
Jack Bowen – Fascinația ideilor (20 ron)
John Updike – Teroristul (15 ron)
Jordi Punti – Bagaje Pierdute (15 ron)
Emil Cioran – Caiete – vol 1,2,3 (25 ron per bucată/60 ron împreună)

Prețul, în cazul achiziției mai multor cărți, este discutabil.
Cărțile sunt ediții recente, foarte îngrijite, prezentând doar urme ușoare de uzură, ca efect al depozitării în bibliotecă (vezi pozele cu Caietele lui Cioran)

Pentru detalii, loc de întâlnire etc, putem discuta aici, în secțiunea de comentarii.

Spor la citit!

Gând CLXXIV

“Nouă, celor mai singuratici, celor cu viața alături de noi, cine ne va da speranța de a uita să murim?” – Emil Cioran

Suferință, boală și poezie

“Simt cum trebuie să mor din cauza vieții[…]” – Emil Cioran

De-aș putea aduna la un loc sângele vărsat de-a lungul vremii de toți supușii versului, probabil aș aduce la lumină, într-un tablou imens, suferința întregii lumi, de la facere și până în zilele ultime ce vor urma… a410a3bba75df564b8e0714bae2db934

Cât de puternice trebuie să fi fost zvârcolirile acelor nefericiți care au murit nu în puține cazuri străini de propriul lor psihic, pentru ca regretul, disperarea sau nebunia lor să cutremure și astăzi scoarța sufletului uman, cu o simplă lovitură de virgulă sau punct, de rimă împerecheată sau îmbrățișată, de subiect sau predicat!…

Iubesc cu nesaț tumultul, agoniile, îndoielile, temerile și descompunerile poeților, nu din egoism sau lipsă de compasiune, ci din dorința de a pătrunde în cele mai îndepărtate tenebre ale ființei umane, la rădăcina adevăratelor trăiri, în căminul suferinței, spre a înțelege ce înseamnă cu adevărat viața și moartea. Răspunsurile nu se găsesc în zâmbetele înșelătoare ale celor fericiți, ci în suferințele devastatoare ale celor schingiuiți de demonii întunericului.

În viață, doar suferința și boala sunt adevăruri veșnic valabile și irefutabile. Suferința și boala vin aproape de fiecare dată pe neașteptate, ca un uragan. Viața însăși este o boală, dacă gândim că murim din cauza ei…

Sursa imaginilor: Pinterest.com

Gând CLXXIII

Nu am mai scris de foarte multă vreme. Adevărul este că nici pe Cioran nu l-am mai citit în ultimul timp. Nu iese fum fără foc se pare…

Când sunt reduceri, cumpărăm cărți

Și uite așa, umplem biblioteca 🙂
Vor urma zilele acestea “Jurnal de idei” (Constantin Noica) și “Aforisme” (Lucian Blaga)

Scrisori către cei de acasă

“<Realitate> nu există decît în suferință, dar moartea o anulează și pe ea, așa încît în cele din urmă nimic n-are nici o consistență […] În afară de muzică și poezie, totul e minciună sau vulgaritate” (Fragment dintr-o scrisoare adresată de Emil Cioran părinților săi. Paris, 8 septembrie 1946)

Am început să citesc “Scrisori către cei de acasă”. Nu există cale mai bună de a ajunge să cunoști un om, în afară de a-i citi corespondența… Spre bucuria mea, Cioran era un mare amator de epistole.

%d bloggers like this: