Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: clipe

Prea mult

Prea multe nopți m-au vizitat

Majoritatea fără rost

Prea multe zile au plecat

Chiar înainte să fi fost

 

Prea multe flori s-au ofilit

Într-o grădină de himere

De multe vise-am fost lipsit

Și am pierdut orice repere

 

Prea multe clipe au trecut

Și prea puține-or să mai vină

Prea multe gânduri am avut

Pentru o lume prea senilă

 

Prea multe străzi am vizitat

Pe prea puține le cunosc

Prea mulți prieteni m-au uitat

Căci nu îmi sunt, nici nu mi-au fost

 

(Poezie scrisă în 2012 sub denumirea “Paharul și picătura”, ușor modificată recent.)

Sunt clipe în care…

Sunt clipe în care mă refugiez în necuvânt…
Sunt clipe în care îți privesc întregul amalgam de tăceri, toate urlânde…
Sunt clipe în care te port pe brațe prin propriile-mi neliniști, iar tu încerci să le găsești o rezolvare…
Sunt clipe în care cuvântăm verbul întregului univers printr-un singur suspin stins sub o pătură de întuneric…
Sunt clipe în care ești cea mai frumoasă…
dar tu ești întotdeauna cea mai frumoasă, deci întreaga existență este o clipă prelungită…
Sunt clipe în care te sărut ușor, închid ochii și zâmbesc, bucurându-mă de timpul rămas până la ultima dimineață…
căci doar pământul va putea întrerupe visul în care m-am scufundat…
Sunt clipe în care ne suntem și atât…
Sunt clipe în care te iubesc în tăcere…
și sunt clipe în care îți spun că te iubesc;
între aceste clipe,
nu mă pricep să fac altceva,
decât să te iubesc…

Momente de schizofrenie

De-aș putea înghiți câteva pastile care să-mi inducă o dulce schizofrenie! De-aș avea o rețetă în acest sens, un fel de tratament zilnic pentru ne-schizofrenici! Oricât m-aș chinui, nu reușesc să vituperez faptic realitatea patibulară, mult prea stearpă, mult prea liniară… Aș da orice pentru câteva clipe de nebunie pe zi, pentru un moment de schizofrenie, măcar din când în când…

Și știu că mă cuibăresc în prolixitate, știu că elucubrez, dar măcar așa să ascund urmele evidentului mundan, măcar așa să fug…

 

Sursa foto: Pinterest.com

Clipe goale

Sunt clipele în care visez la noi îmbrățișări, în care sărutul meu se duce în neant, în care inima își trimite ecoul să te cheme, în care mi-aș dori să îți mângâi chipul și să îți spun cât ești de frumoasă… Sunt clipele în care privesc ceasul și văd că limbile se învârt haotic, în care îmi amintesc că timpul ar fi stat în loc dacă ai fi fost aici… Sunt clipele în care strigătul uită să se mai întoarcă sub forma unui răspuns dulce din partea ta, în care ochii mei privesc în gol, spre locurile din care odinioară veneai tu. Sunt clipele în care scriu aceste rânduri și aș fi preferat să te țin de mână, să îți sărut fruntea și să îți cânt serenade…. Sunt clipele în care copacii nu se mai apleacă așa cum o făceau ieri – căci nu mai suntem noi, să ne călăuzească pașii -, în care aleile nu mă mai recunosc, în care zâmbetul fuge către ziua de ieri și șoaptele ei. Sunt clipe… Sunt clipe goale.

Scumpo, abia aștept să umplem golul și să visăm împreună, îmbrățișați la poalele dealurilor fericirii. Abia aștept să îți spun din nou cât ești de frumoasă. Abia aștept să mă mângâi cu șoaptele tale… Mai este puțin! Vom zâmbi! Astăzi ținem post…

Te iubesc enorm! Îți mulțumesc! Fără tine, fără imaginea ta în gând, nu aș fi putut scrie aceste rânduri, nu aș fi putut schița zâmbetul timid ce răsare din colțul drept al gurii. Te iubesc!

Mă plouă…

Mă plouă azi cu plumb, mă plouă…
Mă plouă, iar umbrelă n-am…
Și iar, și iar, și iarăși plouă…
De-ar fi acuma să te am!…

De-ar fi să vii, de-ar fi să stai!…
Să nu mai pleci nicicând…
De-ar fi sărutul să mi-l dai!…
Să te mai văd râzând…

Aș vrea o clipă, un moment…
Să-ți spun o șoaptă, două…
O!, sufletule-adiacent…
Ce greu ne este nouă!…

Mă plouă azi, e tot mai frig…
Mă plouă ca nicicând…
Și-aș vrea acuma, când te strig…
Să te mai văd trecând…

……………………………………………………

Te iubesc! IERI, AZI, MÂINE, MEREU!

Lucian Blaga – Dorul

Setos îţi beau mireasma şi-ţi cuprind obrajii
cu palmele-amândouă cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi, cum stăm.
Şi totuşi tu-mi şopteşti: “Mi-așa de dor de tine!”
Aşa de tainic tu mi-o spui şi dornic, parc-aş fi
pribeag pe-un alt pământ.

Femeie,
ce mare porţi în inimă şi cine eşti?
Mai cântă-mi înc-odată dorul tău,
să te ascult
şi clipele să-mi pară nişte muguri plini,
din care înfloresc aievea – veşnicii.

Din volumul „Poemele lumii”, 1919

…………………………………………

Mi-e dor de tine, femeie dragă! Te iubesc!

Viaţa unor clipe

Clipele prind viaţă, rând pe rând! Stăm tolăniţi în pat, mă cuprinzi în braţele-ţi croite parcă special pentru a mă învăţa zilnic să iubesc mai presus de limită, pun capul pe pieptul tău şi încep să visez. Cu ochii deschişi! Da, se poate!

Bătăile inimii tale îmi gâdilă plăcut timpanele, iar felul cum tăcerea se joacă cu sufletele noastre….ce nebunie!

Acum am dreptul să sper! Când cel mai frumos sentiment îşi face cuibul în sufletul meu, când cea mai frumoasă femeie din univers mă priveşte cu atâta duioşie, ce aş mai putea spune?

Să ne lăsăm sărutaţi de iubire! Te iubesc!

%d bloggers like this: