Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: constiinta

Obsesia morții

Mă obsedează problematica morții. Îmi este imposibil să îmi imaginez cum ar arata lumea fără ca eu să o pot percepe. Cum poate exista lumea înconjurătoare, fără ca eu să fiu cel înconjurat?! Nu pot vizualiza veșnicia ce se va așterne la sfârșitul zilelor mele, așa cum nu pot vizualiza veșnicia ce s-a risipit în momentul în care m-am născut și am devenit conștient.

Mă întreb, oare veșnicia ce va începe în clipa morții (poate doar fizice) va continua veșnicia ce m-a precedat?…

Lucian Blaga, despre stil

Fenomenul stilului, răsad din seve grele ca sângele, își are rădăcinile împlântate în cuiburi dincolo de lumină. Stilul se înființează, ce-i drept, în legătură cu preocupările conștiente ale omului, dar formele pe care le ia nu țin decât prea puțin de ordinea determinațiilor conștiente. Pom liminar, cu rădăcinile în altă țară, stilul își adună sucurile de acolo, necontrolat și nevămuit. Stilul se înființează, fără să-l vrem, fără să-l știm; el intră parțial în conul de lumină al conștiinței, ca un mesaj din imperiul supraluminii, sau ca o făptură magică din marele și întunecatul basm al vieții telurice. – Lucian Blaga, “Trilogia Culturii”

La început de lecturare, aflăm că stilul nu ține de noi, de voința noastră, de intențiile noastre. Stilul se naște și se dezvoltă după propriile sale reguli, în subconștient.

Fuga prezentului

Azi îmi privesc prezentul cum curge,
cum fuge împiedicat,
vrând să întâlnească viitorul visat
în trecut.
Se duce să vadă visurile,
aspirațiile ce le-aveam odinioară,
să-mi cânte de “bine-ai venit”,
ori de “la revedere”.
Conștiința e eliberată,
lipsită de orice urmă de plumb,
Bacovia e mort de multă vreme,
iar sufletul îmi plânge
de fericire.
Simt că am reușit!
Orele și zilele trecute au ars,
iar esența stă în “azi”
și în holograma lui “mâine”.

%d bloggers like this: