Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: cuvinte

Citate Lev Tolstoi

“E ca şi cum am muri atunci când nu reuşim să-i facem pe alţii să trăiască.”

“Marile opere de artă sunt mari pentru că sunt accesibile şi pe înţelesul tuturor.”

“N-am vorbit nimic despre dragoste; n-am întrebat-o nici pe ea şi nici mie însumi nu-mi puneam întrebarea dacă mă iubeşte. Mi-era de ajuns că o iubeam eu. Şi mă temeam să nu-mi sfarme ceva fericirea.”

“Nu mă gândesc la desfătările din care n-am gustat în tinereţe, ci mă gândesc la acel bine pe care nu l-am dăruit şi la acel rău pe care l-am făcut celor care azi nu mai sunt…”

“Răul din afara noastră va fi nimicit numai atunci când îl vom nimici în noi, i-am spus eu.”

“Nu pot exista divergenţe când este vorba de sfântul adevăr.”

“Dacă Isus Christos Şi-ar face acum apariţia, I s-ar cere un autograf şi nimic mai mult.”

“Dacă aş fi ţar, aş decreta o lege potrivit căreia scriitorului care a întrebuinţat un singur cuvânt pe care nu-l poate explica, să i se ridice dreptul de a scrie şi să i se dea şi o sută de lovituri cu varga.”

“Scopul artistului nu este de a rezolva în mod categoric o anumită problemă, ci de a determina ca viaţa să fie iubită în nenumăratele şi inepuizabilele ei manifestări.”

“Dacă ierţi, iartă totul! Altfel n-ar mai fi iertare.”

“Nu este măreţie acolo unde nu este simplitate.”

“Acel ce n-a cunoscut decât pe soţia sa şi a iubit-o, ştie mai mult despre femei decât cel care a cunoscut o mie.”

Momente de schizofrenie

De-aș putea înghiți câteva pastile care să-mi inducă o dulce schizofrenie! De-aș avea o rețetă în acest sens, un fel de tratament zilnic pentru ne-schizofrenici! Oricât m-aș chinui, nu reușesc să vituperez faptic realitatea patibulară, mult prea stearpă, mult prea liniară… Aș da orice pentru câteva clipe de nebunie pe zi, pentru un moment de schizofrenie, măcar din când în când…

Și știu că mă cuibăresc în prolixitate, știu că elucubrez, dar măcar așa să ascund urmele evidentului mundan, măcar așa să fug…

 

Sursa foto: Pinterest.com

Oare ne mai amintim cum se râde?

Draga mea,

Ne-am cuibărit de atâtea ori sub aceeași lună, sub același soare, sub aceleași stele, sub același acoperiș, sub același cearșaf, sub aceeași plapumă, sub aceleași gânduri! Am visat de atâtea ori împreună cai verzi pe pereți! Am visat că vom schimba lumea, că vom avea totul, că vom îmbrăca universul în hainele create de noi, că nu vom cerși niciodată liniștea, căci liniștea ne era însăși definiția… Am mers de atâtea ori ținându-ne de mână prin Cișmigiu, Herăstrău, IOR, Kiseleff, Florilor, Circului, Național, Icoanei etc! Am străbătut de atâtea ori aceleași alei vechi și prăfuite, învelite în istorie și timp! Am vizitat atâtea locuri, ne-am minunat de atâtea ori, am tins de atâtea ori să ne prindem de nori și aproape că am reușit tot de atâtea ori, am dat naștere atâtor emoții, am învățat atât de multe împreună!… Ne-am fost atât de frumoși, atât de dragi, atât de îndrăgostiți, atât de simpli, atât de curajoși în timiditatea noastră!… Am depășit atâtea bariere împreună, am alergat prin atâtea ploi, am făcut și oameni de zăpadă, am scris atâtea scrisori, am zâmbit, am plâns, am sperat, am existat atât de frumos împreună, de atâtea ori!…

Acum, iubito, când am ajuns atât de departe, când ne aflăm pe cel mai frumos drum, când ne aflăm împreună în aceeași călătorie, când ne suntem atât de importanți, atât de dragi, atât de frumoși, oare ne mai amintim cum se râde? De ce nu mai râdem atât de des? De ce vedem atât de des partea goală a paharului? De ce ne lăsăm atât de des loviți de oamenii răi și urâți din jurul nostru?

Iubito, am visat odată un lucru minunat – am visat că am alături de tine o familie, un rost, un drum, un țel. Am visat că am găsit liniștea, căldura și siguranța unui cămin doar al nostru. Am visat două-trei mogâldețe cu ochi căprui și gropițe. Am visat o îmbrățișare care să dureze mii de nopți. Am visat totul, alături de tine. Dar știi ce e cel mai important? Încă nu m-am trezit. Visez, iubito. Visez întotdeauna. Vreau o familie, un cămin, un viitor, liniște, siguranță, căldură, încredere, îmbrățișări infinite. Vreau totul, alături de tine. Și știu că vom reuși!

Te rog, iubito, hai să ne amintim că putem să râdem, nu doar să zâmbim timid! Hai să râdem mai des! Mereu! Din orice!

Te iubesc și te voi iubi întotdeauna și îmi voi trăi visul, doar alături de tine, până la finalul clipelor mele.

Al tău pentru totdeauna,

“Bobobear”

Citate Emil Cioran (III)

“Funcţia ochilor nu este de a vedea, ci de a plânge; şi pentru a vedea cu adevărat, trebuie să-i închidem: e condiţia extazului.” – “Tratat de descompunere”

“Golul inimii în faţa golului timpului: două oglinzi reflectându-şi absenţa faţă-n faţă, una şi aceeaşi imagine a nimicniciei.” – “Tratat de descompunere”

“Omul e un animal metafizic prin putreziciunea pe care o adăposteşte în sine”. – “Tratat de descompunere”

“Tulburările organelor determină fecunditatea spiritului; cel ce nu-şi simte trupul nu va fi niciodată în măsură să conceapă un gând viu.” – “Tratat de descompunere”

“De fiecare dată când mă chinuie Timpul, îmi spun că unul dintre noi trebuie să sară în aer, că nu e posibil să continuăm la nesfârşit această crâncenă înfruntare…” – “Despre neajunsul de a te fi născut”

“Singurele momente la care mă gândesc consolat sunt cele în care am dorit să nu însemn nimic pentru nimeni, în care am roşit la gândul de a lăsa cea mai mică urmă în memoria oricui ar fi.” – “Despre neajunsul de a te fi născut”

“Orice mizantrop, oricât ar fi de sincer, ne aminteşte din când în când de acel bătrân poet, ţintuit la pat şi cu totul uitat, care, furios pe contemporanii săi, decretase că nu mai voia să-l primească pe nici unul. Soţia lui, din milă, se ducea să sune din când în când la uşă…” – “Despre neajunsul de a te fi născut”

“Nopţile în care dormim sunt ca şi cum n-ar fi. În memoria noastră nu rămân decât acelea în care n-am închis ochii. Noapte înseamnă noapte albă.” – “Despre neajunsul de a te fi născut”

“Omul acceptă moartea, dar nu ceasul morţii. Să mori oricând, numai când trebuie să mori nu!” – “Despre neajunsul de a te fi născut”

“Numai Dumnezeu are privilegiul să ne abandoneze. Oamenii nu pot decât să-ţi întoarcă spatele.” – “Despre neajunsul de a te fi născut”

“Ţi-ai dori uneori să fii canibal, nu atât din plăcerea de a-l devora pe cutare sau cutare, cât din aceea de a-l vomita.” – “Despre neajunsul de a te fi născut”

“Ceea ce ştiu la şaizeci de ani ştiam la fel de bine la douăzeci. Patruzeci de ani ai unei inutile munci de verificare…” – “Despre neajunsul de a te fi născut”

 

Universul poetului

O cameră goală,
plină de absență,
un suflet pustiu,
vise pierdute…
O fereastră către neant,
un tavan ce prezintă un cer sinistru,
pereți murdari de pustiu,
un univers sângerând,
strigăte neauzite…
Perfect!
O tristețe perfectă;
fără ea, cum ar putea scrie poetul?

(Iunie 2012)

Ninge-n cimitir

Ninge-aiurea, fără sens
Și parcul stă drept cimitir
Și ninge-ntr-una, tot mai dens
Destinul e tot mai șalvir.

Se înserează în curând
Și morții ies din cimitir
Se-adună-aiurea, toți, în gând
Și trag în mine ca la tir

Mă urmăresc imagini moarte
Și cimitiru-i tot mai gol
Văd morți, dansează, mai departe
Și ninge-ntr-una, benevol

(Ianuarie 2012)

Impas. Nu mai am chef să scriu….

Încerc să scriu două-trei cuvinte, șterg, scriu din nou, șterg iar, reiau… Caut câteva expresii pretențioase, câteva cuvinte înzorzonate, cât să arunce un pic de roșu peste planșa pictată în prea mult negru, și cam atât!

M-oi fi prostit de tot!… 

Nu mai găsesc inspirație în ceea ce mă înconjoară. Nu mai găsesc inspirație în iubire. Prefer să recit poezii pe buzele EI, decât pe filele unui caiet sau pe paginile blogului. Nu mai găsesc inspirație decât în dezechilibru, în moarte, în macabru, dar nu vreau să fiu așa…

Poate că am obosit. Poate că m-am lăsat înconjurat de prea mult haos, de prea multă gălăgie, de prea mult stres. Poate că oamenii au început să mă plictisească. Poate că nu mai reprezintă pentru mine decât niște oameni….

Aș vrea să fug undeva, departe, pe un câmp neatins de gânduri sau pași, iar la jumătatea lui să mă arunc pe spate și să devin indiferent… Să lipsesc o viață întreagă, după care să transcriu cele trăite, toată moartea…

 

 

%d bloggers like this: