Lucian Blaga, despre stil

Fenomenul stilului, răsad din seve grele ca sângele, își are rădăcinile împlântate în cuiburi dincolo de lumină. Stilul se înființează, ce-i drept, în legătură cu preocupările conștiente ale omului, dar formele pe care le ia nu țin decât prea puțin de ordinea determinațiilor conștiente. Pom liminar, cu rădăcinile în altă țară, stilul își adună sucurile de acolo, necontrolat și nevămuit. Stilul se înființează, fără să-l vrem, fără să-l știm; el intră parțial în conul de lumină al conștiinței, ca un mesaj din imperiul supraluminii, sau ca o făptură magică din marele și întunecatul basm al vieții telurice. – Lucian Blaga, “Trilogia Culturii”

La început de lecturare, aflăm că stilul nu ține de noi, de voința noastră, de intențiile noastre. Stilul se naște și se dezvoltă după propriile sale reguli, în subconștient.