Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: dezbatere

Poate fi omul cu adevărat desăvârșit?

Întreb: Ce înseamnă să fim desăvârșiți? Ca la carte, ar însemna să fim perfecți, să fim “terminați”, complet șlefuiți. După părerea mea, omul a fost desăvârșit în prima sa clipă de viață, în momentul în care au fost creați Adam și Eva. După aceea, omul a început treptat să își pierdă din inocență, din bucurie, din simplitate, din credință, din iubire, din toate câte puțin. Pe măsură ce trăiește, omul se îndepărtează tot mai mult de ideea de a fi desăvârșit. Desăvârșirea nu este posibilă decât până în clipa în care facem primul pas pe Pământ. Și cum toți oamenii fac măcar un pas, de aici rezultă faptul că nimeni nu este desăvârșit. Nimeni nu este perfect. Bineînțeles, putem fi desăvârșiți în ochii celorlalți. În ochii familiei, în ochii persoanelor iubite, în ochii prietenilor. Asta pentru că ei ne acceptă atât calitățile, cât și defectele. Dar, chiar și așa, noi nu suntem perfecți în sensul exact al cuvântului. Știu însă cu siguranță că omul poate fi cu adevărat împlinit, căci el are propriul său sistem de valori, iar în momentul în care reusește să ajungă să trăiască în interiorul acelui sistem și să se bucure de ceea ce înseamnă el, devine un om împlinit.Un om care iubește și este iubit, care are o familie, care nu își face griji pentru ziua de mâine, care este sănătos, este cu siguranță un om împlinit. Nu însă și desăvârșit!

Așadar, oameni buni, nu vă mințiți singuri! Desăvârșirea s-a pierdut de mult, chiar dinainte ca noi să ne fi născut. Și nu o vom regăsi decât după ce vom ispăși viața pe care o avem de trăit aici. Bineînțeles, asta dacă vom ajunge Sus, ci nu Jos… Până atunci, împliniți-vă, dragi prieteni! Iubiți! Căutați simplitatea, liniștea și căldura familiei și veți fi cu adevărat împliniți!

Dar oare ne iubim țara?

Rețineți, am zis țara cu referire la patrie, nu la sistemul politic și situația financiară. Așadar, oare ne iubim țara? Cum demonstrăm asta? Ce facem noi pentru patria noastră? Cum ne cinstim eroii? Ne respectăm valorile? … Știu, grele întrebări. Trăim vremuri în care ambalajul contează cu atât mai mult cu cât este mai puțin. Trăim vremuri în care cei care au clădit istoria acestui neam sunt uitați, iar noul val este format din pseudo-valori. Vă spun eu, dacă ne-am iubi țara, nu ne-am asocia cu prinți și prințese create de mass-media peste noapte. Nu ne-am asocia cu can-canuri de doi lei. În fine, deviez de la subiect… Dacă ne-am iubi țara, nu am permite unor copii avizi să fure bogățiile din pământul nostru. Nu le-am permite să le înstrăineze. Nu le-am permite să își bată joc de natura NOASTRĂ! Dacă ne-am iubi țara, nu am fugi printre străini la prima greutate care se ivește. Dacă ne-am iubi țara, am vorbi pur românește. Fără clișee de jumătate de ban, fără expresii adunate de pe la “engleji”, “franțuji” sau “nemțălăi”. Dacă ne-am iubi țara, nu am permite unora să își bată joc de cei ce au spirit românesc, chiar dacă o fac în zone populate în principal de aparținători ai altor nații. Dacă ne-am iubi țara, nu le-am permite străinilor să ne folosească drapelul. Dacă ne-am iubi patria, am lupta pentru ea. Noi însă pentru ce luptăm? Pentru averi, pentru renume, pentru orgoliu, pentru provizoriu, pentru aparențe. Păcat! E ca și cum ne-am ignora mama, căci patria asta este, mama! Este mama noastră, a tuturor celor născuți și crescuți pe acest pământ.

Dragi prieteni, oare ne iubim patria? Spuneți voi… Ce credeți că ar trebui să facem pentru a avea grijă de ea? …

Mass media își dă în petec, unii oameni se încăpățânează să rămână proști

M-am săturat până peste cap! Zilele astea am asistat total scârbit la deliberările de la tembelizor, iar rezultatul se poate traduce printr-o stare de nervozitate acută. După cum bine știți, la sfârșitul săptămânii trecute un copil de patru ani a fost sfâșiat – se spune – de către niște câini maidanezi, în apropierea parcului Tei, după ce bunica îl scăpase din ochi pentru aproximativ o oră și jumătate (???!!!), atât pe el, cât și pe fratele acestuia, în vârstă de șase ani. Până aici, povestea este simplă. Problema este că acum toți adormiții s-au trezit și au început cu sloganuri de genul “Omorâți toți maidanezii, nu are nimeni nevoie de ei!” sau “Ce e mai important – o viață de om sau o viață de câine?”. Ok, înțeleg supărarea din rândul părinților, rudelor copilului, dar și din rândul oamenilor din afară, care se confruntă cu diverse probleme în viața de zi cu zi din cauza maidanezilor. ÎNSĂ, soluția nu este eutanasierea. Cel puțin nu cea TOTALĂ! Să presupunem că un om omoară un alt om. Sau chiar omoară un câine. Haideți să strigăm “Omorâți toți oamenii!” – cum sună? Asta unu la mână. Doi la mână, toți proștii (inclusiv unii iubitori de animale) au început să arunce vina pe bunica acelor copii și chiar să arunce pe internet deșeuri verbale de genul “bunica ar trebui să fie și ea omorâtă”. Da, dragilor, asta am citit pe internet zilele astea. Până la acest nivel au reușit primatele pe două picioare să coboare… NU este doar bunica de vină! Se poate întâmpla oricui, copiii mici fug fără să îți dai seama. Putea la fel de bine să fie răpit, să fie lovit de o mașină sau să cadă într-un canal. Deci nu e DOAR vina bunicii. Trei la mână, zilele astea văd că se încearcă un fel de reconstituire a acelei zile. Se pare că terenul unde copilul a fost omorât este unul privat (așa se spune). Din imaginile pe care le-am văzut, este un teren înconjurat de garduri destul de înalte și sănătoase. În fine, nu asta e cel mai important. Să presupunem că terenul este unul privat, da? Ei bine, copilul este omorât – asta a fost soarta –  acolo. Cine e de vină? Copilul sau câinii? Propietarii terenului au lăsat câinii acolo să păzească clădirea – sau ce era acolo -, iar copilul – probabil văzut ca un intrus – a fost “pedepsit”.  În acest caz, eu zic că acei câini nu au nicio vină. Nu ar trebui luată o măsură radicală de genul eutanasierii din cauza acelor câini. La mine acasă, dacă vine un hoț și încearcă să mă și omoare, eu am dreptul să îl omor în legitimă apărare. Patru la mână, de ce până acum nu a făcut nimeni nimic? Acum, dintr-o dată, Oprescu, Băsescu, Ponta și restul hoților au devenit sentimentali, compasionali și profesioniști.

Acum, ca să vorbim un pic și în termeni mai….paranoici, să presupunem ceea ce zice lumea pe internet – la locul nenorocirii nu este nicio picătură de sânge. Părinții nu au vărsat nicio lacrimă. Cel puțin eu nu am văzut la televizor – și au fost destul de mediatizați -. Cum putea fratele cel mare să parcurgă printre boscheți, pe un teren destul de greu practicabil tot drumul înapoi, până la bunica sa, întocmai ca la dus? De reținut faptul că fratele cel mare are totuși doar șase ani. Ceea ce vreau sa spun este faptul că s-a creat și ipoteza care spune că de fapt nu a murit nimeni și că totul e doar o încercare a mass mediei și a guvernului de a manipula populația, pentru ca ei să aibă un alibi să omoare toți câinii comunitari. Nu știu, nu mă pronunț, nu cunosc situația…doar că așa se aude pe alocuri.

Încă ceva – de ce nu ni se cere și nouă, oamenilor, părerea? De ce decid politicienii – de unii singuri – să omoare toți câinii comunitari? Cică dacă îmi pierd câinele și în termen de două săptămâni nu îl iau de la adăpost îl omoară. Păi stați un pic, și dacă pierd un câine de rasă, în care eu am investit bani grei, timp, dragoste și grijă, îl omorâți așa, de capul vostru? HOȚILOR! INCOMPETENȚILOR! PROȘTILOR!

Islamizarea Europei?!

Dragi prieteni, tocmai ce am citit la Dan pe blog o informație, cum că Europa va deveni un fel de stat islamic cât de curând, în următorii 40-50 de ani. Am rămas mut, dar am zis că mai bine caut un pic pe net, să văd despre ce e vorba. Treaba pare destul de simplă. În Europa, un cuplu are cam 1.3-1.6-1.9 copii în medie. Pentru ca o cultură să reziste, e nevoie de minim 2.ceva. Ei bine, cuplurile musulmane fac în medie cam 8.1 copii. Acum, partea urâtă este că musulmanii imigrează către Europa, așa cum o fac și țiganii noștrii, DAR nu pentru a se integra în societatea occidentală – pentru că acest lucru este interzis de religia lor -, ci pentru a o domina, pentru a cuceri Europa, așa cum spune Allah în al lor Coran. Cu alte cuvinte, peste 40-50 de ani, musulmanii din orientul mijlociu se vor afla în Europa într-un număr atât de mare, încât vor fi majoritari. Și cum ei vor avea drept de vor, pentru că imigrează legal, vor institui legea Sharia și tot ce ține de islam în Europa. Pentru ei, democrația este un fel de blasfemie. Bine, nici eu nu cred că democrația de azi e prea bună, nu e perfect aplicată, însă de aici până la Sharia.. e cale lungă. Deci, dragi prieteni…europeni! Ce e de făcut? Eu personal mă tem de acest atac cultural. Nu aș vrea ca peste 50 de ani să văd în țara mea lapidări publice și așa mai departe. Cred că ar fi muuult mai multe de spus, dar nu cunosc eu atât de bine subiectul. Vă las pe voi să comentați. Până una alta, iată și un filmuleț care să vă facă o idee despre ceea ce vorbesc.

Conceptul de libertate – părere personală

Birocratic, mecanic, legic, libertatea constă în a beneficia de drepturi egale cu ceilalți, de a fi ocrotiți de aceeași constituție, de aceleași norme. Dincolo de partea legică însă, ce este libertatea? Pentru mine, este posibilitatea de a acționa – în cunoștiință de cauză și având un discernământ corect – liber, de a mă putea deplasa oriunde și oricum, de a vorbi liber despre orice, oricând – din nou, ținând cont de norme, de bun-simț, de respectul pentru cei din jur -, de a scrie orice, de a avea acces la informații, de a învăța, de a beneficia de intimitate pe proprietatea privată – ceea ce din păcate nu se întâmplă mereu -, de a munci fără restricții, fără a fi împiedicat de “legi” rasiste sau xenofobe și multe altele. Am putea vorbi până anul viitor despre ceea ce cuprinde termenul de libertate.

Avem dreptul la libertate morală, ceea ce presupune că beneficiem de liberul arbitru, adică putem decide singuri ceea ce este bun sau rău, astfel încât ne putem dezvolta singuri propriul sistem de valori. Avem dreptul la libertate cognitivă, ceea ce înseamnă că putem și TREBUIE să gândim singuri, ghidați de propriile noastre raționamente, să alegem nemijlocit o parte sau alta a baricadei. Avem, după cum ziceam, dreptul de a scrie, citi și vorbi liber, în condițiile în care nu calomniem fără acoperire un seamăn de-al nostru; aici însă, aș avea ceva de obiectat la adresa legilor în vigoare – ar trebui ca omul să fie liber să spună ce vrea, când vrea, unde vrea, despre cine vrea, atât verbal, cât și în scris, indiferent că este vorba de laude sau de ponegriri. De ce spun asta? Pai, dacă Viorel și Costel se ocărăsc, nu pățesc nimic, căci se consideră că au ei treaba lor, le trece. Dacă Viorel se duce în fața Parlamentului și îl ocărăște pe domnu’ cu ochelari, pardon, pe Victor Ponta, cu siguranță că Viorel va suporta anumite consecințe nu tocmai plăcute. De unde până unde aceste diferențieri? Nu este aceeași constituție pentru toți? În fine, să trecem mai departe. Avem libertatea de a fi educați în mod egal, de a obține note, calificative sau premii ținându-se cont de aceleași criterii. Avem dreptul și libertatea de a cere o schimbare, ceea ce ține de fapt de liberatea de exprimare. Cu această ocazie, vreau să menționez că domnii în uniforme negre sau albastre, după caz, nu au dreptul de a fi violenți, atât verbal cât și fizic, cu cei care ies în stradă și strigă DEMISIA. Indiferent a cui. Avem libertatea de a visa, de a avea idealuri, ceea ce înseamnă că profesorii din școlile primare și generale ar trebui să încurajeze generațiile tinere să facă ceea ce le place, să încurajeze copiii spre a acționa independent, de a construi, de a crea, de a inova, de a aduce ceva nou. De ce încă auzim sintagme de genul Încetează cu prostiile! Nu ai abilitățile necesare pentru a fi pompier! sau Tu, tenor? Pai, tu nu știi să spui notele muzicale, nu ai nicio șansă. De ce? (Bineînțeles, am dat două exemple obiective, care nu țin de experiența proprie. ÎNSĂ, sunt exemple tot mai concrete în societatea de azi). Ar trebui ca părinții, profesorii, oamenii mari în general să le spună copiilor că sunt frumoși, că sunt deștepți, că sunt liberi să viseze și să aibă aspirații și că dacă vor munci mult vor putea ajunge acolo unde și-au propus.

Cu siguranță că acest concept numit libertate transcede umila noastră viziune asupra vieții. Cu siguranță că  acest termen merge mult mai departe în înțeles, însă consider că momentan este de ajuns. Mai departe, fiecare are propria judecată, fiecare are o viziune diferită asupra libertății, fiecare are dreptul să aleagă dacă îi place sau nu libertatea așa cum e ea.

Iată, deci, articolul pe care vi-l promisesem! Dacă aveți obiecții de orice fel, accept cu plăcere orice fel de critică 😀 So, hit me as hard as you can!

Spuneți-mi părerea voastră despre conceptul de libertate!

Îi provoc pe cei care intră pe acest blog să lase un comentariu la acest articol, un comentariu în care să își exprime părerea cu privire la conceptul de libertate. Ce înseamnă pentru voi libertatea? Dincolo de a fi fizic în libertate, în afara unor gratii, bineînțeles. La modul cel mai serios, chiar aștept păreri din partea voastră. Mai târziu un pic, peste câteva zile poate, voi scrie și eu un articol în care vă voi prezenta propria mea viziune asupra acestui concept. Până atunci, vă aștept opiniile! 🙂 Nu trebuie să fiți filozofi sau psihologi, ci să fiți voi înșivă. So…hai să vedem cum stă treaba! 🙂

Leapșa: Ce iubesc eu?

1. Familia
2. Iubita mea
3. Fotbalul (și sportul, în general)
4. Natura
5. Plimbările printre copaci sau pe lângă lac
6. Cuvintele frumoase
7. Muzica
8. Coca-Cola
9. Internetul
10. Telefonul
11. Animalele [mai mult câinii (vreau Husky, Ciobănesc german sau Akita Inu)]
12. Copiii (nu sunt pedofil)
13. Zâmbetele nevinovate și sincere
14. Plimbările cu metroul
15. Să mă plimb prin munți
16. Să învăț lucruri noi
17. Să scriu poezii
18. Să mă zbengui ca descreieratul prin casă, ascultând Prodigy (de exemplu) sau să fredonez hiphop cu muzica la maxim
19. Să ajut oamenii
20. Să merg la concerte rap
21. Sinceritatea
22. Să mă “cert”, dezbătând diverse teme

Momentan nu îmi vin alte iubesc-uri în minte:) Leapșa este creată de mine și vă provoc să spuneți și voi cel puțin 20 de lucruri pe care le iubiți! Dau leapșa mai departe, către:

LuciannaIrina Baragoi Adelin HogeaAndrew SmithArhetipalAura RusuCristi MitroiDespina CaminoFlyerboyForever YoungGiuliaAlex PirlogeaLoredana CostinaMorosanu Teodor MarianRaluca PavelSpanacAlyzAna LaviniaFlorin TomescuIonut JifcuDaniel BoteaNeydamnHorea BadauAddictedAdina AmironeseiAlecs BlogAlexandra IepurasAli DrgAnderaAndrei TerecoasaAniela DebyAntiqulAxlandraRoxanaBlind LoveLoopooCLMCristian FlorentinCiprian BlogCiprian PardauAdela IvascuCrys-MaryCristi MillaCurcubeul ViselorDe vorba cu viataDudusEmmeCatalina PlatonGratian LascuHero BlueIdei si subterfugiiIncaVisezIoan UscaIulia RaduIulisaJust WordsLavi HMasochistMistocarealaLife MugNicePersonalitate autenticaProbiuPulsatia ganduluiRatzoneSebiBuTabloul vietiiDeceneuRoxana HolbanVienelaIulia Nicolaie, Emil

Cine o dorește, o poate prelua!

%d bloggers like this: