Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: dialog

“Mi-a dat vreo zece milioane, Ponta”…

(Menționez: Nu voi transforma blogul într-o cocină politică, fuck no!, însă nu am putut ține în mine dezamăgirea și ura pe care mi le-a provocat întâmplarea prezentată în rândurile de mai jos)

Am trăit să o aud și pe-asta. Live, direct, fără ocolișuri. Astăzi, în tramvai fiind, am asistat fără să vreau la o discuție între două dudui și un domn. Ele erau genul de femei care caută să muncească pe te miri unde, cu ziua, iar el genul de bărbat trecut de primele tinereți, cam amărât, dar atotștiutor. Deodată, o aud pe una dintre cele două debitând: “Mi-a dat vreo zece milioane, Ponta”. Domnul care le acompania era ceva mai dur, apelând la câteva invective. Înainte să cobor, nu m-am putut abține, m-am apropiat de doamna cea mândră de atenția lu’ dom’ Ponta și am dat naștere unui scurt dialog. Partea cea mai importantă ar fi următoarea:

– Din cauza asta este țara așa cum este, doamnă. Din cauza celor ca dumneavoastră, care acceptă bani de la politicieni ca să îi voteze. Ponta vă dă acum zece milioane, iar în următorii patru ani vă ia de vă usucă.
– Eh, e bine că mi i-a dat și p-ăștia.

Nici nu are rost să merg mai departe cu povestea, am ajuns unde vroiam să ajung. După ce i-am mai făcut morală preț de câteva replici, cealaltă doamnă a simțit nevoia să facă haz de necaz și să se implice și ea în discuție: “Păi ce, îi iau banii și votez cu altul”… Am coborât din tramvai dezamăgit și jefuit de speranță.

Refuz să mai visez. Risc să mă sinucid cu propriile-mi visuri…

Dialog la cimitir

– Era atât de tânăr! Mare păcat de el!…

– Ce am mai putea spune?! Niciodată nu știi ce va fi mâine…

– Mă gândesc că îl cunoșteam de când era mic copil…

– Așa este! Cu toții îl știam de mic, era un om cu adevărat bun…

– Mi-aduc aminte cum îmi spunea mereu: “Tanti, o să ajung eu acolo și o să fac eu aia și o sa reușesc ailaltă”…

– Și s-a ales praful!…

– Știi, m-a pus pe gânduri treaba asta… Toată viața ne facem planuri, gândim cum o să fie mâine, poimâine, peste doi ani, ne imaginăm în mii de locuri, dar uităm de prezent. Și ajungem dintr-o dată în fața morții și ni se taie respirația; nu mai sperăm la nimic, nu mai dorim nimic, nu mai cunoaștem nimic, nu mai putem face nimic…. Cel mai bine e să îți trăiești viața. Să te bucuri și să mulțumești pentru fiecare clipă care îți este dăruită aici, jos. Viața nu este un cumul de ani; viața este un cumul de clipe primite în dar. Ce facem cu ele, este responsabilitatea noastră. Mă gândesc la băiatul ăsta, de ce folos îi sunt acum toate planurile pe care le avea? De niciun folos!… Uitase să-și conștientizeze prezentul și s-a stins căutând ceea ce nu avea, în loc să prețuiască ceea ce avea…

Trăiește-ți viața și bucură-te de prezent, omule! Și nu uita să fii recunoscător!

Conversație cu un om bătrân

Un bărbat îmbrăcat elegant intră în parc și ia la pas aleea principală. Are privirea rătăcită, iar mersul îi este un pic stângaci. La un moment dat, vede un bătrân stând pe o bancă și îi cere permisiunea de a se așeza lângă el. Primind acceptul, ia loc lângă bătrânelul cu barbă deasă și ochelari de soare și încearcă să pornească o discuție:

– Sper că nu v-am deranjat! Vă mulțumesc pentru amabilitate!…

– Nu este nicio problemă! Doar suntem oameni, nu?

Oarecum mai liniștit, bărbatul elegant prinde curaj:

– Sigur. Veniți des aici?

– În fiecare zi. La vârsta mea, ce aș avea mai bun de făcut?

– Poate că aveți dreptate… Știți, mă simt pierdut…

– Vorbește-mi despre asta!

– Păi, muncesc de dimineața până seara, vin acasă mai mult mort decât viu, îmi văd copiii tot mai rar, soția îmi spune – pe bună dreptate – că nu le acord destulă atenție, nici ei, nici copiilor…

– Și de ce continui astfel? Îmi dau seama că ești conștient de răul pe care ți-l faci…

– Banii! Lua-i-ar naiba de bani, că din cauza lor se întâmplă toate astea! Facturi, mâncare, casă, vacanțe, haine, toate costă…

– Ce este cel mai important pentru tine?

– Păi… să am o familie fericită, cu o situație cât mai bună.

– Crezi că doar banii contează?

– Practic, da. Dar, scuzați-mă că spun asta, mi se pare puțin ciudat. Adică, vă văd stând singur pe o bancă din parc, îmbrăcat destul de modest, scuzați-mi expresia, și totuși îmi oferiți zâmbete și sfaturi despre cum să fiu fericit…

– Depinde! Ce înseamnă pentru tine fericirea?

– Nici nu mai știu… totul mi se pare fad. Îmi pare că nimic nu mai e frumos în lume… Nimic nu mai e “făcut să mă facă fericit”.

– Mie mi se pare că totul în jur e superb. Mă bucur pentru tot ce am, chiar dacă poate este puțin. Sunt fericit.

Dându-și ochelarii negri jos, bătrânul adăugă:

– Eu nu am norocul tău, dar totuși, pot zâmbi!

Bărbatul îmbrăcat elegant înmărmuri!

– Dar… cum?!

– Tinere, mi-am pierdut vederea, nu sufletul!

……………………………………………………………………………………………

Imaginar

Un domn îmbrăcat umil, trecut de vremea tinereții, își vede un vechi prieten pe trotuar, în apropierea casei sale, alergând de zor cu un trandafir în mână, îmbrăcat destul de elegant.  Un pic surprins de întâmplare, domnul îmbrăcat umil îl întâmpină pe cel îmbrăcat elegant: “Hei, ce faci? Cu ce ocazie, atât de gătit?”. Răspunsul nu întârzie să apară: “O mai ții minte pe soția mea? A murit acum 10 ani de zile, însă o simt în fiecare zi atât de aproape! Parcă și acum m-ar privi… În fiecare an, în ziua aniversării noastre, mă îmbrac frumos, cumpăr un trandafir și fug spre locul în care am cunoscut-o acum 60 de ani. Asta mă face să îmi aduc aminte de cât de frumoasă era, de cât de tineri și timizi eram amândoi… Eram doar un puștan de 21 de ani și fugeam, cu un trandafir roșu în mână, de teamă să nu întârzii, ca nu cumva să își facă o părere proastă despre mine… Atât de frumoasă era! Și cum mă aștepta acolo cuminte!… Cât de mult o iubesc! Și cât de dor îmi e de ea!……….Mă bucur enorm că te-am văzut! Să o saluți te rog pe doamna ta din partea mea! Ești un norocos, să ai grijă de ea câte zile vei mai avea!…”……

%d bloggers like this: