Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: dor

A te naște fiindu-ți dor…

Vrând să călătoresc spre meleaguri unde nu am mai fost de ani de zile, am considerat că Mia Martini este cea mai bună soluție. Am “cunoscut-o” în Sicilia, acum 8 ani, când am ascultat melodia Cu’mme, iar de atunci mi-a rămas în suflet. Astăzi, căutând aceeași melodie, pe care o știu în două variante (prima este cea menționată anterior, varianta live, solo, iar a doua este duetul cu Roberto Murolo), am hotărât să caut de asemenea mai multe melodii de la acesta din urmă. Roberto Murolo este un artist napoletan, așa că dialectul (sau poate chiar limba, de ce nu) este unul cu totul special. După două-trei-patru melodii și un album întreg descărcat instantaneu în telefon, mi-am spus că trebuie să ajung la Napoli. Ascultând cuvintele, fug cu gândul spre fado (de altfel, napoletana, ca și siciliana, îmi par că seamănă incredibil de bine cu portugheza, cel puțin ca pronunție) și mă cuprinde un fel de dor de ceva ce nu am trăit niciodată. O neliniște care vine din teama că niciodată nu voi putea învăța cu adevărat acel dialect și că oricât mi-aș dori nu aș putea nici măcar pentru o clipă să trăiesc în vremurile de acum 50-60-70 de ani, atât de frumos prezentate în filmele vechi, ce abundă de boemie. Este exact sentimentul pe care îl avem când ne este dor de cineva plecat de multă vreme dintre noi și nu putem nicicum să îl revedem… De asemenea, mă doare faptul că nu am deprins niciodată vreun talent artistic, cum ar fi cântatul la chitară sau, de ce nu, cel vocal. Simt că sunt cumva prins într-o închisoare a mediocrității și a limitării. Ăsta sunt, aici m-am născut, în aceste vremuri, iar trenul a plecat de mult. Îmi rămâne doar să mă cufund în continuare în aceste romanțe minunate desprinse cu siguranță din alte vremuri…

 

I want the world to stop

…and I want – a.k.a. need – you in my arms…

Nopți în care nu suntem

Îmi ard degetele de dor, iubito, de când cu noaptea asta. S-a zis cu noi și cu zilele însorite, în care părul tău se lăsa cuprins în jocul curios și lacom al degetelor mele de pianist amator, veșnic îndrăgostit. S-a zis cu serile acelea calde în care, pe balcon fiind, priveam Cerul și așteptam să fim învăluiți de noapte, cu stelele și greierii ei, cu liniștea și răcoarea ei, cu misterul și frumusețea ei… A venit, iată, o noapte în care nu ești aici, iar degetele mele ard de dorul părului tău, de dorul obrajilor tăi calzi, de dorul mâinilor tale de copil, de dorul buzelor tale tremurânde și pline de suflet

Ce facem când ne este dor?

Ce facem atunci când privirile noastre nu se pot atinge indiferent de locul spre care am privi? 7869e3a001c9ed173792e6dd3d499a37 Ce facem atunci când așteptarea noastră culminează cu o nouă așteptare? Ce facem atunci când în sufletul nostru se formează o temniță în care fluturii nu pot zbura? Nu putem decât să așteptăm în continuare… Nu avem dreptul și opțiunea să “trecem peste”. Trebuie să ne fie în continuare dor, pentru a păstra dorința. Nu putem ceda, nu putem abandona speranțele, nu putem pune visurile în întuneric….. Ne întindem în pat, strângem perna în brațe și, privind spre locul unde celălalt dormea odată, ne imaginăm că este acolo și că ne ascultă. Ne amăgim cu imaginația, dar este singurul nostru refugiu – imaginația, amintirea, momentele frumoase pe care le-am salvat în memoria sufletului….

Și mă gândesc că toate astea ne vor face să conștientizăm și mai mult ce suntem noi atunci când nu suntem doi. Vom conștientiza astfel cât de mici suntem, individual, însă cât de mari suntem împreună. Ne vom iubi și mai mult și ne vom prețui infinit mai mult. Dacă este posibil să măsurăm iubirea și prețuirea…

Îmi este dor de tine, iubito! Totul va fi însă bine, iar noi vom ieși din aceste încercări mai puternici decât ne vom putea imagina vreodată.

Te iubesc!

Îți mulțumesc că exiști în sufletul meu! De acolo știu că nu vei lipsi niciodată!

 

Sursa imaginii: Pinterest.com

Dor de Brașov

Atât de multă liniște am îmbrățișat acolo!…
Atât de mult zbucium am reîntâlnit aici!…

Dor de oameni dragi

Mă uit în spate și îmi dau seama că eu, de fapt, sunt oamenii care au fost langa mine de-a lungul vremii. Copilăria mea înseamnă de fapt oameni. Copilăria mea, leagănul ființei mele, înseamnă zâmbete dragi, cuvinte calde, ocrotire, mângâieri și flăcări în priviri. Înseamnă libertatea de a visa cu ochii deschiși.

Mă uit în spate și-l văd pe tataie Verzea cu un tort micuț de ciocolată în pragul ușii noastre.. Este ziua mea, tocmai am împlinit câțiva anișori, iar bunicului i se poate citi fericirea pe chipul parcă veșnic tânăr. Nu l-am văzut niciodată trist. Zâmbește întotdeauna și ni se adresează frumos, politicos, cu “tăticule”, “Cristinel” etc… Îi arăt desene făcute de mine și mă laudă, deși în mine nu se odihnește vreun talent deosebit. (Astăzi mi-aș dori să pot fura de la el meserie, să mă învețe să pictez, să desenez, să scriu mai bine…)….

Privind în bucătărie, îl văd pe tataie Sofronie mâncând ușor două ouă ochiuri, în timpul uneia dintre puținele și scurtele vizite pe care ni le făcea. Mă ia din nou de urechi, așa cum obișnuia, spunând că să o ascult pe mama, să fiu cuminte, să nu fiu obraznic… Are mâinile obosite și pline de semne, de la munca grea de acasă de la el, din Teleorman…. Se ridică rapid de la masă, își ia căciula de astrahan și cojocul, după care pleacă… Astăzi parcă mi-e dor să mă mai ia de urechi…

Mi-e dor de oamenii ce mi-au format și modelat sufletul. Mi-e dor de copilărie și de momentele de atunci… Mi-e dor de acele zâmbete…

Acum, când scriu aceste rânduri…

De fapt, iubito, n-aș vrea să scriu  aceste rânduri, căci asta înseamnă că nu ești lângă mine și doare. Aș vrea să fim îmbrățișați sub așternutul răcoros al nopții și, ținându-te aproape de pieptul meu flămând de noi, să îți scrijelesc cu privirea pe piele poezia dragostei mele, exact în dreptul inimii tale. Aș vrea să fiu poetul tău personal, să îți decorez toți pereții sufletului cu litere frumos așezate și să te fac să zâmbești noapte de noapte, dimineață de dimineață.

N-aș vrea să scriu aceste rânduri, dar o fac, căci doar așa îți pot vorbi în astfel de momente…

%d bloggers like this: