Deveniserăm eterni!

Timpul se spărsese în bucăți,
în firimituri mai mici decât boabele de orez,
în milioane de cioburi
formate din minute părăsite de esență,
lipsite de importanță.
Viața,
așa cum o știam și o știai,
încetase să mai respire.
Era începutul unui nou drum,
sfârșitul unui fost drum strâmb la infinit,
scânteia ce avea să aprindă torța,
flacăra viețuirii,
ci nu doar a supraviețuirii.
Atunci,
timpul,
spart în miliarde de atomi străini unii de alții,
își luă mâna de pe sufletele noastre
și ne eliberă de sub jugul punctului final.
Deveniserăm eterni!

Advertisement