Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: frunze

Se-apropie toamna

Curcubeie-ntregi se pregătesc să se despartă de copaci,
să coloreze străzi, alei și parcuri,
să liniștească suflete uscate de dor,
să mângâie băncile pe care ne odihnim ținându-ne de mână,
iubito.

Poezie pentru două frunze

Și vai!, că plouă iară,
și vai!, că frunze cad,
și crengile tot zboară,
și frunzele tot cad.

E galben și e verde,
e roșu, arămiu,
o frunză iar se pierde,
ca dânsa-aș vrea să fiu.

Să zbor prin ploaia deasă,
să mă așez oriunde,
tu să îmi fii mireasă,
să mergem spre niciunde.

Să fim și să zburăm,
să fim ca două frunze,
zburând, să tot urlăm
că mergem spre oriunde.

Eu, poate să fiu verde;
tu, poate arămie;
să mergem unde-om merge,
să-ți fiu, să-mi fii tu mie.

O furtună liniștitoare

Și iată, pământul a luat iar culoarea frunzelor căzute pe pielea sa dură. Asfaltul îmi pare azi mai frumos, mai viu, mai melancolic. Roșu, galben, auriu, maro – un curcubeu desenat după ploaie pe aleile pustii. Furtuna a venit doar să ne strige dragostea, să ne spele cu ploaia sa purificatoare, să ne spună că îi era dor de noi și de chipurile noastre de copii ai străzilor pline de povești. Acum, cu mâinile împreunate, mergând cuminți, cu ochii mari cât cepele, pe sub copacii ce-și deschid brațele deasupra capetelor noastre, începem să visăm. Iar visul ne aduce fericirea pe buze, lumina în ochi și tunetul în piept. Azi, paginile poveștii prezintă o efuziune superbă, iar prezentul se află la antipodul zilei de ieri. Nu știu dacă voi ajunge vreodată “ceva când voi fi mare”, însă știu că m-am născut visător și că așa voi fi și în continuare, până în clipa ultimului “adio”. Iată, dovada, toamna ne-a lovit în plin iunie…

Autumnal

O văd venind cu pași grăbiți,
de nicăieri, ca o minune;
și-arată colții-ngălbeniți,
aduce vântu-n astă lume.

Aduce frunze colorate,
ca-ntr-un tablou de neuitat;
îi spun adio, pe tăcute,
celei ce tocmai a plecat.

Privește toamna cum apare,
cum colorează străzi, alei;
azi, arămiul ce răsare,
mă duce spre un nou condei.

O poză, în loc de cuvinte

Toamnă, la sfârșitul lui Iulie:)

%d bloggers like this: