Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: greseli

Dacă nu avem voie să facem greșeli, cum ar trebui să știm ce înseamnă durerea unui eșec?!

E ok, mă consolez cu gândul că paguba e reprezentată doar de bani… Bineînțeles, dacă e greșit să fac greșeli, dacă este ceva condamnabil, îmi voi săpa singur o groapă cât să intru în ea până la brâu și voi aștepta cu smerenie să văd cine aruncă prima piatră. Și pe-a doua, și pe-a treia…

Da, am greșit că am ignorat sfaturile celor din jur. Ale mamei, ale tatălui, ale iubitei, ale bunicii… Dar nu consider că le-am ignorat, totuși. Eram conștient de ceea ce spuneau ei, eram conștient că poate țepele au fost și vor mai fi, dar am vrut să mă conving singur, să dau singur cu capul de pragul de sus, nu să învăț din benzi desenate sau de la televizor.

Și mă gândesc…. toate astea, pentru ce? Pentru un job… Căci am ajuns atât de jos, ca țară, încât noi, oamenii, am devenit disperați și am început să ne bucurăm atât de mult când auzim de o ofertă de muncă, oricât de dubioasă ar părea, încât ne ducem cu capul înainte la ghilotină, că poate-poate nu va fi atât de rău…

Îmi pare rău că am dezamăgit anumite persoane, dar nu îmi pare rău pentru greșeală. Doar greșind vom ști ce-nseamnă durerea unui eșec….

Leapșa: Chestionarul lui Proust

1. Principala mea trăsătură: altruismul

2. Calitatea pe care doresc să o întâlnesc la un bărbat: sună cam gay:) totuși, să fie un om de cuvânt, bun folositor de minte

3. Calitatea pe care doresc să o întâlnesc la o femeie: sinceritatea, respectul, mândria de a fi femeie, bunul simț

4. Ce preţuiesc mai mult la prietenii mei: nu prea am prieteni, dar apreciez loialitatea

5. Principalul meu defect: sunt încăpățânat

6. Îndeletnicirea mea preferată: fotbalul

7. Fericirea pe care o visez: să trăiesc liniștit, lângă acea “ea” de care am nevoie, într-un mod simplu

8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire: să nu mai pot iubi

9. Locul unde aş vrea să trăiesc: Noua Zeelandă ❤

10. Culoarea mea preferată: albastru

11. Floarea care-mi place: trandafirul

12. Pasărea mea preferată: vulturul

13. Prozatorii mei preferaţi: Coelho, Bertrand Russell, Cărtărescu, Cioran…

14. Poeţii mei preferaţi: Bacovia, Nichita Stănescu

15. Eroii mei preferaţi din literatura: hmm…nu m-am gândit niciodată la asta

16. Eroinele mele preferate din literatură: nici la asta nu m-am gândit

17. Compozitorii mei preferaţi: rapperii de la noi(Cedry2k, Nimeni Altu’, Sişu, Chimie, Dragonu etc)

18. Pictorii mei preferaţi: nu mă pasionează pictura

19. Eroii mei preferaţi din realitate: Au murit…Ion Antonescu, Che Guevara…

20. Ce urăsc cel mai mult: prostia, fudulia, ipocrizia, minciuna

21. Calitatea pe care aş vrea să o am din naştere: să am mai multă răbdare

22. Cum aş vrea să mor: Liniştit, undeva în munţi, în Noua Zeelandă sau poate chiar în Carpaţi

23. Greşelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgenţă: cam fără rost întrebarea; orice greseală rămâne o greseală…

24. Deviza mea: Egu sum qui sum

Am preluat leapșa de la Emil, și o dau mai departe, către:

Ana Maria, Aura Rusu, Irina, MădăAdelin Hogea, Teo Apostol, AndrewDe vorba cu viataDespina CaminoForever YoungAlex PirlogeaLoredana CostinaRaluca PavelSpanacBlogatuFlorin TomescuDaniel BoteaAdina AmironeseiAli Drg AlyzCristi MitroiAnderaAndrei TerecoasaAxlandraBiblioteca Deva Filiala 3DudusCatalina PlatonDiana HeroJust WordsMistocarealaMy life in few wordsProbiuRatzoneTabloul vietiiRazvan, DeceneuVienela

Cine vrea, poate să o ia:)

Totul a pornit de la Aura

%d bloggers like this: