Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: haos

Pâlpâiri

Am simțit ce înseamnă să mă pierd pe tărâmurile propriilor mele Siberii. Am văzut un personaj abandonat de ego-ul-părinte și am plâns, dându-mi seama cât de neputincios sunt în fața lacrimilor sale de orfan. L-am lăsat adesea rezemat de ziduri reci și lovite de tăceri pline de haos și viscol și m-am mințit singur, crezând că îl pot pierde cumva pe drum și mă pot face nevăzut. M-am înșelat! Nu pot exista fără el, așa cum el nu poate exista fără mine. Realizez cât de periculoasă este puterea pe care o am asupra mea însumi. Îmi pot fi cunună de lauri, dar și pământ. Viață, dar și moarte.

IMG_20150301_191036c

Sânge rătăcit printre fire de nisip

Mi-aș mai dori doar să ajung la malul lumii, să privesc răsăritul și apusul cum se sting repetat și să îmi îngrop lacrimile sub nisipul rece și ușor umed, într-o zi de mijloc de aprilie…

Dezabuzare. Marasm sepulcral. Haos înzorzonat. Zâmbete ce se pierd tot mai departe în ceață. Zâmbete ce zbiară să devină doar reminescențe. Apogeu indomptabil.

Uneori mă simt ca și cum aș fi însuși regretul. Regretul de a mă fi născut cu vocația frivolității și redundanței erijate în plasmă și elemente figurate…

Izbucniri infinite

O fotografie care mă descrie perfect. Probabil că fără aceste izbucniri nu aș fi putut aprecia fericirea, liniștea, șoaptele de dincolo de haos…

Fug din urbanul deleter…

Și simt un marasm grav apăsând pe coastele mele, pe pielea mea, pe articulații, pe sufletul meu, pe mine… Mă uit în jur și nici nu mai știu încotro să merg, ce să fac, cu cine să vorbesc sau cum să tac. Simt că fiecare tăcere îmi este ucisă din fașă, iar demonii haosului își joacă hora tot mai aproape de mine. Sunt dezabuzat de tot, am obosit, mi-e lehamite și într-o oarecare măsură milă de acești bieți soldați ce s-au predat în fața mundanului gri…

Eu fug din urbanul deleter… Refuz să devin doar un alt nebun în horă, în noroi. Măcar dacă sunt nebun, să fiu un nebun refugiat.

 

(Mâine, la 06:23, un tren mă va conduce spre meleaguri mai pline de aer și lipsite de haos, demoni și ruine. Măgura, așteaptă-mă, că vin!)

Gând LXXXI

Poate exista liniștea fără să fi existat mai întâi haosul?! Dar haosul, poate exista fără să fi existat mai întâi liniștea?! Eu zic că nu. Voi ce ziceți?

169 de ani de la nașterea lui Friedrich Nietzsche

“Ai nevoie de haos în sufletul tău pentru a da naştere unei stele”…….

A se lua aminte!…

Suntem proprii noștri călăi

Citind o carte de-a lui Emil Cioran, am descoperit un paragraf în care se vorbea despre un câine găsit singur într-o pădure, legat de un copac, înfometat și sleit de puteri. Gândindu-mă la scena respectivă, mi-am spus că așa suntem și noi, datorită faptului că suntem adesea stăpâniți de frică, neîncredere, scepticism sau ură. Sentimente de acest gen ne leagă de mâini și de picioare și ne lasă singuri într-o pădure sinistră, acolo unde nu putem decât să ne uităm peste umăr, să tremurăm, să plângem, să țipăm în van sau să ne ne rugăm disperați. Ura ne face să acționăm haotic, să privim ținta și să vrem să o atacăm fără să ne luăm nicio măsură de siguranță; frica ne închide sufletele și le face să se auto-epuizeze; neîncrederea și scepticismul ne fac să trăim cu gândul că toată lumea este împotriva noastră, că nimic din ceea ce ni se întâmplă nu poate fi bun. Cuprinși de aceste sentimente pline de venin, nu facem decât să ne izolăm și să ne legăm singuri cu lanțuri ruginite și reci , să uităm de oamenii frumoși care trebuia să fim și să ducem cu noi înșine o luptă constantă de supraviețuire. Astfel, riscăm să omorâm adversarul, dar să murim și noi odată cu el. Frica, neîncrederea, scepticismul sau ura nu fac decât să ne scrie sentința, să ne arunce în pădurea blestemată a suferinței, singurătății, frigului sau a urletelor lupilor ce se aud în mințile noastre ca și cum ar fi în spatele nostru… Noi suntem oameni! Suntem creați din și pentru iubire. În fața oricăror sentimente opuse iubirii, nu știm și nu putem să reacționăm. Devenim barbari, devenim goi, devenim vulnerabili, murim….

%d bloggers like this: