Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: haos

Haos estompat

Și mă-nvârteam adesea în cercuri închise, mereu în jurul aceleiași cozi, gâfâind și parcă pierzându-mi sufletul. Aveam uneori impresia că alerg și că parcurg kilometri întregi, când de fapt o palmă bine cadrată îmi demonstra că sunt tot acolo de unde mă imaginam plecat. Soarele răsărea mereu în spatele meu, niciodată în față, iar cerul îmi refuza privirea, căci ochii mei nu aveau suflet pentru el. Priveam mereu departe, către infinite zări, uneori în gol, niciodată aproape, niciodată înăuntru. Cuvintele se eschivau în fața mea, căci eu nu cunoșteam decât șuierăturile vântului din clipele când alergam haotic în cercul neantului. Acum, privind prin geamul ce-mi ilustrează tabloul unei ploi de vară, mi-aduc aminte că fiecare lacrimă ce cădea din cer îmi părea o corvoadă; simțeam cum pielea mi se cresta imediat, iar visurile mi se inundau. Nu știam că ploaia ne curăță, că nimic din ce e natural nu e menit să ne facă rău.

Cum ziceam, cercul era întotdeauna închis, iar zvârcolirile mele erau redundante. O simplă șoaptă însă mi-a dărâmat întregul fals castel. M-am trezit întins pe pământ și, pentru prima oară, începeam să văd cu ochii sufletului. Nu știu de unde a apărut, nu știu cum a apărut, însă știu că acea șoaptă mă însoțește și astăzi. De atunci, nu am mai fugit niciodată. Cercul s-a deschis și, chiar dacă haosul s-a simțit dezabuzat, am decis să mă opresc.

Mulțumesc!

 

Refugiat

“…Caillois scrie bine fiindcă se bâlbâie; eu, fiindcă vorbesc împiedicat. N-aș fi făcut niciodată un efort de stil dacă aș fi putut articula cum trebuie. Cei ce vorbesc cu ușurință (oratorii și amatorii de discuții) scriu în genere prost. Dificultatea de a ne exprima, obstacolele, caznele pe care le întâmpină cuvântul, vorbirea, sunt cele care ne constrâng să cântărim (sau mângâiem) cuvintele atunci când scriem…” – Emil Cioran – Caiete vol 1

Cuvintele lui Cioran mi se potrivesc într-o asemenea măsură, încât parcă le-ar fi scris pentru mine special. Am, în genere, mari probleme în a mă exprima verbal. Uneori mă bâlbâi, alteori mă împiedic între cuvinte, uneori pur și simplu mă blochez. Nu același lucru se întâmplă însă și în scris. Consider, fără lipsă de modestie, că mă prinde bine paltonul cuvintelor scrise. În orice caz, mă pricep mult mai bine să scot cuvintele prin degete, decât pe gură. Îmi place să mă aplec asupra unui cuvânt, să-l îngrijesc și să-i dau o formă cât mai frumoasă, astfel încât să producă realmente o exaltare în sufletele celor ce-l citesc. Poate că scrisul e refugiul meu. Sau nu! Cu siguranță este refugiul meu! Într-o lume în care suntem ascultați din ce în ce mai puțin, iar haosul ne înconjoară și ne acoperă ca o plapumă groasă de iarnă de pe vremea străbunicii, prefer să scriu. Poate nu mă citește nimeni, dar măcar știu că nu mă privește și nu mă întrerupe nimeni, că sunt ferit de suspiciunea “audienței”.

Alegeri

De-ar fi să am de ales între viață și moarte, între aer și fum, între paradis și iad, între muzică și haos, te-aș alege pe tine. Tu ești viață, aer, paradis și muzică.

%d bloggers like this: