Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: happiness

Uneori happy-ending-ul devine doar un vis.

Într-un colț de lume, un om visează răsărituri și apusuri. Visează valurile mării izbind furtunos plaja caldă, nisipul fin… Visează pescărușii cu chipuri de îngeri… Visează zâmbete, libertăți, împliniri, suișuri și coborâșuri, destinații frumoase, mâini cuminți de copii, culori, sunete plăcute, nesfârșituri fără de sfârșit… Câteva momente mai târziu, același om deschide brusc ochii în fața unui coșmar. În jur se aud urlete, plânsete, iar tot ceea ce în era prezent în vis, dispare fără urmă. Asfaltul este mult prea rece. Oamenii sunt neputincioși. Viața este mult prea scurtă. Noi suntem mult prea mici. Mult prea devreme, pe un pat de spital, toate visurile ce ar fi putut urma….se risipesc precum valurile acelea care se izbesc de stânci, precum apusurile și răsăriturile care fug unele de celelalte… Acolo, în camera mult prea mica, colorată mult prea puțin, nu se mai poate privi decât Cerul. Mai jos de Cer este imposibil…. la propriu! De s-ar fi putut să nu existe astfel de momente!… O viață se spulberă în câteva clipe. Somnul nerăbdării și entuziasmului s-a transformat în insomnia unei realități de acum încolo mult prea severe… S-au dus! Au fugit departe… Căminul, cariera, călătoriile, familia, copiii… Iar dacă ar fi existat copiii, ce pedeapsă mai mare ar fi existat, decât aceea de a nu îi mai putea îmbrățișa niciodată sau de a nu îi mai putea însoți niciodată, la grădiniță, la școală sau la cununie? Ce pedeapsă mai mare ar fi existat, decât aceea de a nu le mai putea atinge niciodată chipul? Mai bine că nu au venit mai devreme copiii!… De acum încolo, cu toată durerea lumii în suflet, nu ar mai fi putut nimeni să le deschidă ușa… Suntem atât de mici și singuri! Și totuși, apreciem întotdeauna mult prea târziu ceea ce avem… Uităm să privim soarele sau refuzăm să o facem, căci ne dor ochii, iar la final ne rămâne doar întunericul. Și rămânem acolo, în întuneric… Uneori happy-ending-ul devine doar un vis……..

Sursa imaginii: Pinterest.com

Povestea lui Denali. (Denali’s story)

“When someone you love walks through the door, even if it happens five times a day, you should go totally insane with joy.”

“Atunci când cineva pe care iubești apare pe ușă, chiar daca se întâmplă de cinci ori pe zi, ar trebui să înnebunești de bucurie”

O poveste emotionantă despre prietenie, viață, moarte, bucurii simple, spusă din perspectiva unui câine…

She makes me smile…

She makes me smile
She thinks the way I think
That girl makes me wanna be better….

A smile might save the day

It’s been a while since I wrote my last article in english on this blog, so I kinda miss writing in english. Today, I’d like to say a few words about smile. I hope my grammar won’t be too bad 😀

So, dear friends, what about the smile? What about it? Do we smile anymore? Do we know how to do it? Do we need it anymore? Oooh, yes, we do! I’m telling you, we definitely need to smile more, to share more light and hope… Why wouldn’t we smile?! Why would we be sad or grumpy or antisocial?! I don’t see any reasons…

Maybe we had a bad day, or maybe we haven’t slept enough, or whatever…but how much does a smile cost you? Nothing!!!

If you see a sad person – friend or not – on the street, at school, at work, anywhere else, don’t hesitate to smile and give that person a little hope, to show that person that there is still light at the end of the tunnel.

Smiles are good. Smiles are innocent. Or they should be. Smiles are harmless. Smiles are for free.

A smile might save the day!… Don’t forget to smile!

People come and go…

People come and go… and still, they think they have time

People come and go… and still, they hate

People come and go… and still, they run

People come and go… and still, they lie

People come and go… and still, they tear souls apart

People come and go… and still, they smile less

People come and go… and still, they become more ignorant

People come and go… and still, they act like they are Gods

People come and go…and still, they mock on the nature

People come and go… and still, they care more and more about objects

People come and go… and still, they keep on forgetting how to enjoy life….

Love poem

The rose might fade into the darkness
The sky might not be always blue
The world might get caught by the coldness
But till the end, I will love you

The life might not be always kind
The rain might hit us once, at least
There might not always be good times
But it’s important WE exist

When I fall in love

“When I fall in love, it will be forever,
or I’ll never fall in love”
……………………..
I love you just the way you are, baby! Thank you for being my soulmate! Thank you for all this happiness!

PS: Real music never dies!

%d bloggers like this: