Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: hip hop

Acel moment când descoperi că îl cunoști pe artistul pe care îl apreciezi de foarte multă vreme

Îmi place rapul. Ascult rap de vreo 10 ani și am preferințe destul de variate – ascult Kazi Ploae, dar și Jedi Mind Tricks. Mafia și 2pac. Flou Rege și Keny Arkana. Nimeni Altu’ și Das Efx. Lista poate continua multă vreme.

De mai bine de un an, am descoperit un artist tânăr din Constanța – un fel de tărâm magic al rapului românesc, plaiul unde se nasc aștri în domeniu – și i-am ascultat periodic muzica. L-am recomandat prietenilor, fratelui meu, cunoștințelor. Eram mândru de descoperirea mea. Zilele trecute chiar ascultam pe repeat  în căști una dintre piesele sale. Aseară, scroll-uind pe internet, am descoperit o poză cu respectivul, alături de numele său real, nu cel de scenă. Am avut un déjà vu – băi, cred că e tipul cu care vorbeam acum câțiva ani pe mess despre versuri, de rap, de carti, cu care împărțeam expresii alambicate și cuvinte folosite doar în cărți vechi. Ulterior, am primit și confirmarea – el este!  Ce surpriză! După vreo patru ani în care am vrut să dau de el și nu prea reușeam -deh, s-a demodat messengerul-, iată că am dat acum, în cel mai surprinzător mod posibil. Sunt mândru că și-a îndeplinit visul de a face rap. Sper să se țină de treabă, căci are talent cu carul.

Bravo, omule! Ai reușit!

Advertisements

Se apropie Noptembrie13

„Asta e doar o mostră din monstrul ce urmează să fie eliberat. Am filmat cu frații Junk și Samurai… am vrut să plece din casă piesa asta ținând cont de ce planuri am cu ea. Voi da mai multe detalii pe parcurs… e timp.” (Phunk B, despre albumul său, care urmează a fi lansat cât de curând.)

Cert este că toate difuzoarele undergroundului românesc vor gâfâi după lansare. Știu sigur că o sa fie un album paranoic de bun.

Pace pentru băieții de la Paranoia13!

 

Când sărăcia ne ridică deasupra tuturor bogaților

Ascult rap. În cantități industriale, cum s-ar zice. În principal, ascult underground, mai ales românesc. De fiecare dată, rămân impresionat de calitatea audio pe care o au piesele noastre, de flow-ul artiștilor, de pasiunea cu care “dau pe beat”, de talentul lor.

Mă gândesc și eu, oare dacă ne-am fi născut în State sau în UK, am mai fi fost atât de buni în acest domeniu? În primul rând, rapperii vorbesc în piesele lor despre societate, sistem, străzi, probleme. Când trăim într-o țară aflată în zona subzistenței, în comparație cu occidentalii, cred ca avem deja un avantaj imens – inspirația. Mai departe, lipsa mijloacelor tehnice și financiare ne împinge către o oarecare naturalețe, mai mult sau mai puțin forțată. Versurile noastre sunt parcă mult mai “sincere” decât cele de peste ocean.

Nu ascult doar rap românesc. Ascult și francez (care nu este atât de bine susținut financiar cum ar crede unii), și rusesc, și chiar și polonez. Rapul polonez și cel rusesc, asemenea celui românesc, inspiră pasiune, sinceritate, credibilitate.

Sincer, sunt mândru că suntem săraci. Măcar așa, ne vom afla întotdeauna deasupra celor bogați. Măcar în materie de rap…

În încheiere, câte ceva bun de ascultat! 🙂

 

 

 

 

Întoarcerea la realitatea de acasă

Au fost câteva zile incredibile. Emoțiile au început să mă învăluie încă de când am ajuns în dreptul plăcuței pe care scria Măgura. De jur-împrejur, peisajul îmi tăia răsuflarea. Ce frumusețe! Câtă liniște, cât verde, câtă libertate! Am ajuns la vilă nerăbdători să cunoaștem cât mai repede fiecare centimetru pătrat al împrejurimilor. Gazdele, niște oameni de nota 10. Discreți, binevoitori, săritori și deschiși la minte. Colac peste pupăză, fata lor ne-a fost ghid de încredere pe tot parcursul șederii noastre acolo.

 

Ne-am trezit târziu, am cutreierat ca doi copii prin sat, pe dealuri, pe munte… Aerul era atât de curat! Ah, ce departe era Bucureștiul! Și ce bine era!…

 

Ne-am pregătit din timp muniția de război, așa că am luat cu noi două aparate foto care să completeze aportul telefoanelor mobile. Eu am fotografiat cu telefonul, iubita a fotografiat cu aparatele și cu telefonul ei. La sfârșitul celor aproape patru zile de mini-vacanță, făcând bilanțul fotografic, Ștefania s-a dovedit a fi câștigătoare detașată, cu un scor de aproximativ 1500 la 800 de fotografii. Am încercat să surprindem fiecare gură de aer a satului. Am încercat să surprindem florile, oameni, munții, dealurile, Cerul, absolut tot. Eu zic că ne-a ieșit.

Suntem fascinați de culorile apusului în genere, fapt pentru care am ținut neapărat să surprindem câteva scene în timpul înserării.

Ziceam mai devreme că am avut-o alături de noi pe Elena, fata gazdelor, pe post de ghid de încredere. Drept urmare, ne-am lăsat duși de către ea spre Vârful Măgura. Nu am ajuns chiar până acolo, dar am fost aproape. Am fost cu adevărat impresionați de tabloul ce se așternuse sub picioarele noastre. În stânga, se vedea Moeciu, iar în dreapta, Măgura. Peste tot, păduri, dealuri, munți, liniște, aer curat și fericire. Fericirea este atât de simplă! Păcat că de cele mai multe ori nu știm să apreciem lucrurile simple….

Ce țară frumoasă avem! Cât de binecuvântați suntem! Am dreptate?

Gândindu-mă la oamenii locului, am numai cuvinte de laudă la adresa lor. Localnicii ne salutau respectos, cu blândețe și răbdare, fiind în același timp dornici să afle mai multe despre noi, să ne vorbească, să își împărtășească ofurile… Ne-am făcut chiar și prieteni. Printre ei, un domn englez foarte amabil și prietenos, stabilit de mulți ani în România, dar de foarte curând în Măgura. De asemenea, l-am cunoscut pe Marian, un copil în vârstă de 6 ani, care toaaaată ziua se plimba pe bicicletă prin sat. Cum ne vedea, hop!, și el! Nu mai puteam scăpa de el până nu intram în casă. Un copil plin de energie, zvăpăiat, dar foarte frumos în ansamblul sufletului său pur. I-am făcut și o fotografie (de fapt mai multe), de dragul aducerii aminte.

 

Am reușit chiar să și citim un pic, în special în tren, pe drumul către Brașov. Eu am ales Dostoievski, cu ale sale “Amintiri din Casa Morților”, iar iubita l-a ales pe Grigore Leșe, care susține cu tărie că “Acum știu cine sunt”.

În încheiere, vă spun că a fost o vacanță cu adevărat superbă, într-un loc minunat, unde cu siguranță vom reveni într-o bună zi. Vă recomand și vouă pe această cale, dacă aveți disponibilitatea, să faceți o vizită satului Măgura din județul Brașov. Nu veți regreta.

Din păcate, ne vedem nevoiți să trăim din nou în haosul urban din București….

 

PS: Că tot am fost plecați cu scopul de a ajunge mai aproape de Cer, de natură, de noi înșine, vreau să împart cu voi un mesaj pe care l-am văzut pe un zid din Brașov. L-am fotografiat, așa că orice cuvânt în plus ar fi de prisos.

 

(Mesajul reprezintă o parte din versurile acestei melodii) – Sunt fan hip hop (în special partea underground), iar găsirea acestui mesaj pe stradă nu a putut decât să mă bucure. Fenomenul ia amploare!

Nici un pas înapoi

Chiar dacă noi majoritatea suntem prada,
atâta timp cât existăm le vom sparge blocada.
Romane, respectă-ți țara!

O mână sus pentru partea bolnavă

Lasă-te pe spate și imaginează-ți ce auzi!

#WakeDaFucUp

Oldschool nu înseamnă învechit! Rapul adevărat îl ascultă doar cei care îl pot înțelege, tocmai d-aia nu se difuzează la tv sau la radio.

%d bloggers like this: