Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: inceput

Gând CXCIV

Fiecare dimineață este un nou început al aceluiași sfârșit… Un sfârșit într-o continuă readaptare…

Gând CXCII

De unde să mai izvorască oare curajul atâtor noi începuturi, când totul rămâne indiferent aceluiași inevitabil sfârșit…

Început

Draga mea,

îți mai aduci aminte de acea primă zi,

în care privirile ni s-au întâlnit timide și emoționate,

în care mâinile ni se îmbrățișau în gând,

în care asfaltul era nisip pentru tălpile noastre obosite de atâtea căutări,

în care parcă ne cunoșteam deja de o veșnicie

și în care, totuși, eram atât de nerăbdători să aflăm cât mai multe

unul despre celălalt,

în care ne-am plimbat pe lângă lacul tăcut și blând

și în care ne-am zâmbit cu grijă, nici prea silențios, nici prea zgomotos?

Eu, iubito…

nu îmi mai aduc aminte! –

eu încă mai simt toate acele clipe,

le trăiesc într-un prezent continuu, infinit!

Te iubesc!

Advertisement

Urme de pași conservate în borcan ca amintiri

De-aș fi știut că vom ajunge până aici, că timpul ne va plămădi o asemenea iubire, aș fi adunat toate urmele pașilor pe care i-am făcut pe aleile din Herăstrău, Tineretului și Cișmigiu în primele zile ale epopeii noastre, după care le-aș fi aruncat într-un borcan imens al amintirilor, pe care l-aș fi așezat frumos în cămară, undeva în spate, unde să nu îl găsim decât noi. Astfel, aflați la un moment dat în fața ultimei călătorii, am fi luat borcanul și am fi eliberat urmele, spre a ne purta pentru ultima oară împreună pe drumurile ce ne-au binecuvântat destinul…

Început de an

Și gata! Am terminat și cu 2013… Prea multe nu ar fi de zis, așa că nu o lungesc. La mulți ani tuturor și să sperăm că vom avea parte de un nou an cât mai frumos, că vom avea parte de sănătate și că ne vom împlini toate dorințele, de la cele mai neînsemnate, până la cele mai arzătoare.

La mulți ani, dragi prieteni bloggeri și nu numai! 🙂

Herăstrăul nostru

Mai știi? Eram doi copii! Doi copii timizi ce aveau flăcări în ochi. În suflet cam bătea vântul. Era o zi minunată, parcul ne îmbrățișa cu căldură, iar noi pășeam cu grijă pe aleile ce aveau să ne devină martore. Martore ale iubirii noastre de mai târziu.

Ah, draga mea! De-ai ști cât de emoționat eram!… Cum vorbeam noi despre vrute și nevrute, “speriați” ca nu cumva să epuizăm subiectele…

Terasa noastră, banca unde ți-am pătruns în ochi atât de adânc încât dispăruse până și zațul de pe fundul ceștii de cafea, Grădina Japoneză..

Câte cuvinte, câte priviri, câte emoții, câte, câte, câte!

Timpul a trecut! Timpul ne-a mângâiat creștetele cu blândețe și ne-a adus împreună pe același drum, iar acum ne suntem veșnici. Ce poveste frumoasă!

Și acum, când scriu aceste rânduri, sunt copleșit de emoții!…

Te iubesc, scumpa mea! Îți mulțumesc pentru că mi-ai readus la viață copilăria, speranțele, încrederea, suflul! Te ador!

Nu există moarte / There is no death

Se spune că la început au fost create sufletele, după care, fiecărui om i s-a distribuit câte un exemplar. Eu nu cred că există moarte. Cred, mai degrabă, că ne săturăm de sufletul primit și îl lăsăm liber.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

It is said that, at the beginning of the world, the souls were created and then, each person got one. I don’t believe that death exists. I rather think that we get bored with our souls and we let them free.

 

%d bloggers like this: