Emoții franțuzești

Tocmai am descoperit un nou artist, datorită Subsemnatului 🙂 Eu prefer varianta live, căci este mai suavă, mai lină. Mulțam fain!

Enjoy!

De ce țipă oamenii când sunt supărați?

“Într-o zi, un înțelept indian puse următoarea întrebare discipolilor săi:

– De ce ţipă oamenii, când sunt supăraţi?

– Ţipăm deoarece ne pierdem calmul, răspunse cineva.

– Dar de ce să ţipi, atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine?

– Păi, ţipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude, încearcă altcineva.

– Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?

Niciunul dintre răspunsurile primite nu fu considerat mulţumitor. Atunci veni lamurirea:

– Ştiţi de ce ţipăm unul la altul, când suntem supăraţi? Adevărul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult. Pentru a acoperi această distanţă, ei trebuie să strige, ca să se poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai supăraţi, cu atât mai tare trebuie să strige, din cauza distanţei şi mai mari. Pe de altă parte, ce se petrece atunci când două fiinţe sunt îndrăgostite? Ele nu ţipă deloc. Vorbesc încetişor, suav. De ce? Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate. Distanţa dintre ele este foarte mică. Uneori, inimile lor sunt atât de apropiate că nici nu mai vorbesc, doar şoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e şi mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să şoptească, ajunge doar să se privească şi inimile lor se înteleg. Asta se petrece atunci când două fiinţe se iubesc – au inimile apropiate.

Când discutaţi, nu lăsaţi ca inimile voastre să se separe una de cealaltă. Nu rostiţi cuvinte care să vă îndepărteze şi mai mult, căci va veni o zi în care distanţa va fi atât de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere.” – Mahatma Gandhi

Advertisement

Câteva vorbe înțelepte

Deoarece îmi plac proverbele indiene, iată, vă arăt și eu câteva:

“Dacă prietenul îţi este în pericol, mai întâi salvează-l, şi apoi ceartă-l pentru imprudenţa lui.”

“Omul trândav se pricepe la trei lucruri: să mănânce, să doarmă şi să se supere.”

“Nu rupe firul prieteniei, fiindcă dacă-l vei lega din nou va rămâne nodul.”

“Nu-ţi jigni prietenul atribuindu-i merite pe care nu le are.”

“Prietenul îl încerci când eşti la necaz, eroul în luptă şi omul cinstit când e vorba de datorii.”

“Cine are un prieten bun nu mai are nevoie de oglindă.”

“Omul cult râde din ochi, omul rău din dinţi, prostul din gât iar înţeleptul nu râde niciodată.”

“Şi pisica ajunge tigroaică dacă trăieşte în pădure.”

“Cine încearcă zece meserii nu-şi câştigă pâinea cu nici una.”

 

Să spui ochilor “Vedeți!”, să spui urechilor “Auziți!”, iar gurii “Taci!”

>>>Să spui ochilor: “Vedeţi!”, să spui urechilor: “Auziţi!”, iar gurii: “Taci!”.<<<

Nu știu exact de ce, dar întotdeaua am avut o afinitate pentru India, pentru cultura indiană, pentru poveștile indiene, dar și pentru proverbele indiene. Poate că simplitatea, poate că inteligența sau poate că înțelepciunea oamenilor din acea zonă.

Iată, discutând de înțelepciune, amintesc de acest frumos și valabil proverb menționat mai sus. Într-adevăr, așa este. Este bine să vezi și să auzi, dar este bine să și taci. Nu mereu, dar atunci când este necesar. Poți fi surd și orb, dar să poți vorbi (mai degrabă bolborosi), iar situația să nu fie prea roză. Poți auzi, poți vorbi, dar nu poți vedea. Din nou, nu e bine. În schimb, dacă ai vedea și ai auzi, dar nu ai putea vorbi, poate că aici te-ai putea împăca mai bine cu ideea. Un sunet, un foșnet, o adiere de vânt, un cântec, glasul unei persoane dragi, acestea îți pot învinge setea de cuvinte. Nu ai nevoie de cuvinte, pentru a înțelege lumea. Ai nevoie de ochi și de urechi. Și bineînțeles, de minte și inimă. Nu poți fi conștient de ceea ce se întâmplă în jur, fără minte; nu poți iubi ceea ce te înconjoară, fără suflet. Eu, spre bucuria mea spirituală, am învățat să tac. Am învățat să vorbesc prin priviri și să ascult. Am învățat că sunt prieten cu natura, ci nu dușman; am învățat că o singură privire spune mai multe decât o mie de cuvinte. Caesar nu avea nevoie de cuvinte, de exemplu, ca să stabilească soarta gladiatorilor. Avea ochii, urechile și mâinile. Oricum, nu avea nevoie decât de una.

Așadar, cum spuneau indienii, “Să spui ochilor: “Vedeţi!”, să spui urechilor: “Auziţi!”, iar gurii: “Taci!”.”

“Curajul – Plăcerea de a trăi periculos”

“….Dacă totul ar fi predestinat, n-ar mai exista grandoare. Oamenii ar fi doar niște roboți.
Nu, nimic nu e sigur. Ăsta e mesajul meu. Nimic nu poate fi sigur, pentru că o viață sigură ar fi mai rea decât moartea. Nu există certitudine. Viața e plină de incertitudine, e plină de surprize, și tocmai în asta constă frumusețea ei! N-ai să ajungi niciodată la un moment când să poți spune „Acum sunt sigur”. Când spui că ești sigur, te declari mort. Te-ai sinucis.
Viața merge înainte cu o mie și una de incertitudini. Asta e libertatea ei. Nu o numi nesiguranță.
Înțeleg de ce mintea ta numește libertatea nesiguranță. Ai stat vreodată în închisoare câteva luni sau câțiva ani? Cel care a stat în închisoare câțiva ani, când vine ziua eliberării, începe să se simtă nesigur cu privire la viitor. În închisoare totul era sigur; totul era rutină moartă. Îi era asigurată mâncarea, îi era asigurată protecția; nu avea de ce să se teamă că a doua zi avea să fie flămând și să nu aibă ce mânca. Nici vorbă de așa ceva, totul era sigur. Acum, dintr-o dată, după mai mulți ani, vine la el temnicerul și îi spune: „Acum ai să fii eliberat”. El începe să tremure. Dincolo de zidurile închisorii va da iarăși de incertitudini, iarăși va trebui să caute, să cerceteze; iarăși va trebui să trăiască în libertate.
Libertatea naște teamă. Oamenii vorbesc de libertate, dar se tem de ea. Iar omul care se teme de libertate nu e încă om….”

Curaj!

‎”Omul devine cu adevărat om atunci când îşi asumă întreaga răspundere pentru ceea ce este: ăsta e primul curaj, cel mai mare curaj.” – Osho

“Curajul înseamnă să te avânţi în necunoscut în ciuda tuturor temerilor. Curajul nu înseamnă lipsa de teamă. Lipsa de teamă apare pe măsură ce eşti din ce în ce mai curajos. Lipsa de teamă înseamnă experienţa supremă a curajului.” – Osho

Înțelepciune indiană

“Bastonul trebuie să fie atât de tare pe cât este câinele de rău.”

“La o întrebare prost pusă se răspunde prin tăcere.”

“Cine vrea să fie înţelept, să imite lemnul de santal, care parfumează securea care-l răpune.”

“Multă speranţă, mare dezamăgire.”

“Cartea deschisă e un creier care vorbeşte; închisă, un prieten care aşteaptă; uitată, un suflet care iartă; distrusă, o inimă care plânge.”

“Cum înghiţi un ditamai elefantul? Ca şi fericirea. Tăindu-l în mici bucăţele.”

“Trei feluri de oameni intră peste tot: războinicul, înţeleptul şi femeia.”

“Pentru a domoli un elefant ai nevoie de un par, pentru a opri un cal, ai nevoie de un bici, iar pentru a stăvili o femeie, ai nevoie de o inimă.”

“Nu există nimic nobil în a fi superior altui om. Adevărata nobleţe stă în a fi superior Eu-lui tău anterior.”

“Mănâncă fructele când ţi se oferă, fiindcă mai târziu nu vei mai găsi nici o coajă.”

“Cine vorbeşte mult spune şi multe minciuni.”

“Suferinţa mică te face să strigi, suferinţa mare este mută.”

“Învăţându-l pe altul, îl faci mai bogat, fără ca tu să devii mai sărac.”

“Cine are un prieten bun nu mai are nevoie de oglindă.”

“O conştiinţă încărcată este un duşman permanent.”

“Nu e bine nici să plângi nici să râzi de unul singur.”