Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: infinit

Sânge rătăcit printre fire de nisip

Mi-aș mai dori doar să ajung la malul lumii, să privesc răsăritul și apusul cum se sting repetat și să îmi îngrop lacrimile sub nisipul rece și ușor umed, într-o zi de mijloc de aprilie…

Dezabuzare. Marasm sepulcral. Haos înzorzonat. Zâmbete ce se pierd tot mai departe în ceață. Zâmbete ce zbiară să devină doar reminescențe. Apogeu indomptabil.

Uneori mă simt ca și cum aș fi însuși regretul. Regretul de a mă fi născut cu vocația frivolității și redundanței erijate în plasmă și elemente figurate…

Geometrie

Brațele noastre se întâlniseră atunci
și se-aruncaseră la rândul lor
unele în brațele celorlalte,
formând un cerc uriaș
cu raza pornind din suflete
și sfârșindu-se acolo,
în nesfârșitul infinit al timpului nostru.

Deveniserăm eterni!

Timpul se spărsese în bucăți,
în firimituri mai mici decât boabele de orez,
în milioane de cioburi
formate din minute părăsite de esență,
lipsite de importanță.
Viața,
așa cum o știam și o știai,
încetase să mai respire.
Era începutul unui nou drum,
sfârșitul unui fost drum strâmb la infinit,
scânteia ce avea să aprindă torța,
flacăra viețuirii,
ci nu doar a supraviețuirii.
Atunci,
timpul,
spart în miliarde de atomi străini unii de alții,
își luă mâna de pe sufletele noastre
și ne eliberă de sub jugul punctului final.
Deveniserăm eterni!


%d bloggers like this: