Aș scrie despre moarte, însă nu pot scrie despre un concept care mă menține viu; nu știu a scrie decât despre ceea ce mă ucide, consumă, înstrăinează și depersonalizează, așa că scriu despre viață și timpul său. Timpul nu există decât în viață-sfârșitul aparține întotdeauna vieții, niciodată morții….
“-Și, ești bun de ceva?, m-a întrebat.
-Nici nu mă obosesc să-ți răspund!
-Suporterii echipei adverse te huiduiesc și te înjură?
-La naiba, da.
-În regulă. Înseamnă că ești destul de șmecher, mi-a răspuns și n-am uitat asta niciodată.
Oricine e cât de cât de cât bun are parte de huiduieli și vorbe urâte. Așa stă treaba.”
(Zlatan Ibrahimović, în cartea sa, “Eu sunt Zlatan”, povestind despre începutul carierei sale la Ajax Amsterdam, la începutul anilor 2000)
Vroiam să fiu romancier, însă mi-a murit îndrăgostitul, așa că am devenit poet…
Lumina zilei ne conturează; lumina întunericului ne pătrunde – poate de aceea versurile se nasc în anotimpul Lunii…
Nu am mai scris de foarte multă vreme. Adevărul este că nici pe Cioran nu l-am mai citit în ultimul timp. Nu iese fum fără foc se pare…
Atunci când lupți pentru frumusețea unui vers, înseamnă că nu vei reuși. Lasă inspirația să curgă natural, spre tine. Nu te duce spre izvor, așteaptă cuminte în vale, căci s-ar putea ca urcând să cazi de pe dealurile abrupte.
Izbucniri 