Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: intelept

De ce țipă oamenii când sunt supărați?

“Într-o zi, un înțelept indian puse următoarea întrebare discipolilor săi:

– De ce ţipă oamenii, când sunt supăraţi?
– Ţipăm deoarece ne pierdem calmul, răspunse cineva.
– Dar de ce să ţipi, atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine?
– Păi, ţipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude, încearcă altcineva.
– Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?
Niciunul dintre răspunsurile primite nu fu considerat mulţumitor. Atunci veni lamurirea:
– Ştiţi de ce ţipăm unul la altul, când suntem supăraţi? Adevărul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult. Pentru a acoperi această distanţă, ei trebuie să strige, ca să se poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai supăraţi, cu atât mai tare trebuie să strige, din cauza distanţei şi mai mari. Pe de altă parte, ce se petrece atunci când două fiinţe sunt îndrăgostite? Ele nu ţipă deloc. Vorbesc încetişor, suav. De ce? Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate. Distanţa dintre ele este foarte mică. Uneori, inimile lor sunt atât de apropiate că nici nu mai vorbesc, doar şoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e şi mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să şoptească, ajunge doar să se privească şi inimile lor se înteleg. Asta se petrece atunci când două fiinţe se iubesc – au inimile apropiate.
Când discutaţi, nu lăsaţi ca inimile voastre să se separe una de cealaltă. Nu rostiţi cuvinte care să vă îndepărteze şi mai mult, căci va veni o zi în care distanţa va fi atât de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere.” – Mahatma Gandhi

Gând LXIV

Înțeleptul nu râde, ci zâmbește!

Putem fi fericiți

Departe, undeva într-un loc pustiu, un înțelept stă la poalele unor munți și meditează în liniște. Vântul trece pe lângă el, însă tace; soarele este sus pe cer, însă și el tace; frunzele cad din copaci și se așază cuminți pe sol, fără să facă zgomot. Întreaga natură tace în jurul său pentru ca el să poată medita liniștit. Natura îl respectă, așa cum și el o respectă, la rândul său. Este un om fericit. Se hrănește cu fructe și plante, bea apă din micuțul râu de străbate acele văi, doarme într-o colibă improvizată din lemne și se relaxează meditând. Poate că este pustnic, însă nu este pustiit. Poate că este singuratic, dar nu este singur. Sufletul său este acolo, lângă el. Își simte sufletul atât de ușor! Iar natura este pentru el casă. A învățat de-a lungul timpului că pentru a fi fericit nu trebuie decât să aibă o minte limpede și un suflet ușor. Acolo, trăind în natură, el este natură. Mintea sa nu este distrasă, sufletul său nu cunoaște ispita, trupul său este sănătos.

Vedeți, prieteni, poate că asta trebuie să facem și noi – să ne eliberăm sufletul și mintea. Să respectăm natura. Să ne ascultăm îngerul ce vorbește prin sufletul nostru. Abia atunci, când vom asculta de acea voce, vom fi fericiți și împăcați cu noi și cu universul…

%d bloggers like this: