Itinerarii conjugate

“copiilor mei, în memoria sorei lor, Gabriela”

Despovărat de crunte apăsări ascult
clocotul anilor cu ostenit tumult
cum, din neant te readuc înveșmântată
în raze strâmbe, străvezie fată!

Nu lăcrima, că nu mai are cine
geana iubirii candide să îți încline
din depărtare, pui de ciută, când
peste sălbăticite ierbi trecând
aeriană, către plânsa vale
purtai pe creștet freamăte transcedentale!

Cum cad acum, din timp, prin mine sapă
văd rece picăturile de apă,
încât decorul inundat până în zare
teribil de fluid și stins dispare…

Ce fel de iscusite bidinele
ar mai putea să zugrăvească iar acele
poteci înflăcărate oare,
sau desfătările cu păsări migratoare?

E poate uimitor cu câtă grabă
ochii ceasornicelor ne întreabă,
de ce sub pleoapa veacului de antracit
privirile treptat le-am încâlcit…

Calea unui cutremur cosmic nu ne minte
ci, mursecându-ne privirile, tot mai fierbinte
ne poartă spiritul spre un punct fix!

Acolo, sfredelind ca niște raze X,
șoapte rechem din încețarea ta:
probabil că tot amândoi vom lopăta
orânduiți în luntrea umbrelor
spre țărmul Dreptului Judecător!

( Ernest Verzea – “Îmblânzitorul mușcătoarelor neliniști”, 2002 )

 

( Ca o notă proprie: Gabriela, mătușă, sper ca la final să te pot cunoaște și eu… )