Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: iubita

“Cântec de dor”

Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.

(Nichita Stănescu, decembrie 1956)

Ea este specială și zâmbește diferit

De fapt, ea are cel mai frumos zâmbet, căci buzele ei se îmbrățișează cel mai frumos. Zâmbetul ei este diferit de al oricărei femei, de al oricărei ființe. Ea este specială. Nu spun cea mai specială, pentru că nicio altă femeie din lumea asta nu poate fi specială, iar ea este singura cu această calitate. Ochii ei strălucesc cel mai frumos. Ea are cele mai “sărutabile” mâini, cei mai dragi obraji, cel mai calm suspin, cele mai calde șoapte. Chipul ei este singurul ce a aparținut cândva unui înger. Demult, trebuie ca un înger să se fi adăpostit în trupul ei, oferindu-i astfel chipul său, sufletul său, atingerile sale, prezența sa, gândurile sale.

 Ea este liniștită, simplă, frumoasă, mândră, demnă, elegantă. La superlativ! Pleoapele ei se închid pentru ca ochii ei să proceseze frumosul întregii lumi, în liniște, în camera obscură, într-o fracțiune de moment. Ea știe să observe și să aștepte, să privească și să admire, să tacă și să asculte, să cânte șoptind, să zâmbească frumos, așezat, cuminte.

Ea nu se aseamănă cu nicio altă ființă. Ea are propriul suflet, propriile gânduri, propriile trăiri, propriile povești, propriul zâmbet, propriul suspin.

Ea este specială și zâmbește diferit. Ea are cel mai frumos zâmbet și o iubesc. Acum, mâine și pentru totdeauna. Doar pe ea.

 

 

 

Ne vom reîntâlni cât de curând, iubito!

Azi m-am trezit destul de devreme. Nu am mai putut dormi, căci am auzit-o toată noaptea strigându-mă. Avea aceeași voce caldă și molcomă, iar lacrimile m-au năpădit la fel ca acum patru ani pe patul ei mic și alb… M-am ridicat din pat și am plecat să o vizitez. Îmi este atât de dor! Pe drum, merg parcă fugind, iar sufletul mi se zbate ciudat, ca și cum aș ști că ea mă așteaptă. că nu trebuie să întârzii. Intru pe poarta de metal negru-nocturn și încep să-mi târăsc emoționat tălpile grele peste covoarele de frunze parcă și ele obosite, ce au renunțat parcă și să mai foșnească.

Am ajuns! Of, mă așez ușor lângă ea și încep să-i vorbesc. Îmi imaginez că este una dintre serile noastre și că mă întreabă ce am mai făcut, cum mi-a fost… Îi povestesc înecându-mă, plângând ca un copil. Privirea mi se-ndreaptă către poza ei – încă refuz să cred că doar de acolo îmi mai zâmbește astăzi… Are un zâmbet atât de frumos! “Iubita mea, sunt aici, uite! În seara asta adormim îmbrățișați! Mi-a fost atât de dor de tine!”… Îmi răspunde doar vântul ce mătură praful și câteva frunze uscate… “Știu că nu vei mai veni acasă, iubita mea! Știu… Dar stai liniștită, căci simt… nu mai am nici eu mult! Voi veni și eu acolo lângă tine cât de curând, iar atunci… atunci vom fi din nou împreună, pentru totdeauna, iubito! Așteaptă-mă cuminte și nu plânge, te rog! Te iubesc!”, i-am spus într-un final, înghețat și veștejit. Am sărutat pământul ce-o îmbracă astăzi și m-am ridicat cu greu, dorind parcă să mă îngrop și eu acolo, să nu mai plec niciodată… Mi-am târât din nou pașii beți peste frunzele schilodite și reci, depărtându-mă câte un pic de ea… Mă simt mai singur ca niciodată…!

Mă voi întoarce! Cât de curând! Pentru totdeauna! “Îți promit, iubito!”….

Exercițiu de imaginație

Imaginați-vă că sunteți lângă persoana iubită (și mă refer la iubită/soție, ci nu la vreo rudă) și mai aveți răgazul să-i spuneți o singură vorbă, o singură frază. După aceea, veți închide ochii și veți pleca dincolo. Ce i-ați spune?

Eu i-aș spune astfel: “Iubita mea, în primul rând întinde-mi te rog mânuțele, căci vreau tare mult să le sărut. Acum, vreau să știi că mă simt cel mai norocos bărbat din lume, căci am ajuns să cunosc și să iubesc o asemenea femeie. De când ne-am unit drumurile, m-am simțit mereu cel mai mândru, fericit și împlinit om de pe Pământ, iar acum vreau să îți mulțumesc așa cum se cuvine. Poate că nu sunt un om înstărit; poate că nu am fost niciodată un om bogat; poate că nu mi-am permis să creez în jurul nostru un paradis material. Sper ca în schimb să fi creat un cămin călduros și liniștit, iar imaginea despre mine care urmează să îți rămână să fie una frumoasă. Sper să fii mândră că m-ai iubit și să nu regreți nicio clipă vreun moment din cele petrecute împreună. Pe mine, toate momentele petrecute alături de tine m-au întărit și m-au făcut să fiu omul de astăzi. M-au hrănit cu liniște și iubire. Sunt un om mândru, fericit și împlinit; am învățat să fiu optimist și să văd mereu partea plină a paharului, iar din partea goală să învăț câte ceva. Sunt absolut sigur că ne-am întâlnit în acea zi de 11 iulie cu un scop, acela de a merge împreună pe același drum. Nu știu ce să mai spun, draga mea, se pare că nu mai am mult timp, însă vreau să știi că te-am iubit și te iubesc așa cum nu am crezut vreodată că voi putea iubi, iar de acolo de Sus voi avea în continuare grijă ca tu să zâmbești și să fii fericită, căci te voi iubi și dincolo de moarte. Sper că am avut grijă de tine așa cum se cuvine și sper că las în urma mea o femeie mândră. Îți mulțumesc pentru grija, respectul și dragostea pe care mi le-ai oferit și te voi aștepta o moarte-ntreagă, să ne recuperăm regatul. Dar nu te grăbi! O viață lungă și minunată îți doresc, scumpa mea! Te iubesc!”

 

(Am scris acest articol inspirat fiind de cuvintele Cristinei)

Urmează două zile de vacanță

Mâine decoleeeez! Nu cu avionul, ci cu trenul! Plec cu iubita la Sinaia, unde vom avea parte de o mini-vacanță de două zile 😀 Sper să fie zăpadăăăăă șiiii să nu fim nevoiți să dăm noroc cu ursuleții 🙂 Ah, era să uit, trezirea se face la 04:30! Asta e partea neplăcută a plecărilor în vacanță, dar na, tot răul spre bine 😛 Sper să ne întoarcem cu multe fotografii – pe care să le împărtășim și cu voi – și cu multe multe multe amintiri frumoase!

Ne vedem marți! Asta dacă nu cumva programez niște articole pentru mâine 🙂

Poisoned

Mi-ai dat să beau otravă. Mi-ai spus că este un ceai dulce, iar eu, naiv, am băut cu setea unui somalez. Ai pus stăpânire pe întregul meu trup și mi-ai șoptit că începând din acea clipă nu voi mai putea privi mai departe de ochii tăi. Niciodată! Mi-ai reconfigurat până și sistemul circulator – sângele se îndreaptă de atunci înspre cordul tău. Sângele meu fierbe doar acolo, în trupul tău, iubito. Dar știi, am început să mă obișnuiesc deja – acum încep chiar să simt gustul dulce al ceaiului pe care m-ai ademenit să-l beau. Un cubuleț de zahăr a rezolvat treaba!

Cum știi că EA te iubește?

Îți mângâie părul seara la culcare…vorbește în șoaptă, ca să nu înjunghie liniștea dintre sufletele voastre…îți sărută buzele încet, cu grijă, ca și cum ar fi de cristal…te privește cu cei mai calzi ochi…zâmbește la micile prostii pe care le faci și-ți spune că ești nebun, dar că ești nebunul ei…te ține de mână strâns, ca și cum ar strânge în palmă destinul întregii omeniri…te împinge atunci când crezi că nu te mai poți mișca…se pune în fața ta atunci când te îndrepți spre o prăpastie…te sărută atunci când vrei să urli, astfel încât cea mai deplină liniște să se aștearnă în sufletul tău…crede în visurile pe care tu le-ai abandonat sau pe care ești gata să le abandonezi și te motivează să nu renunți…se cuibărește la pieptul tău, vrând parcă să îți îmbrățișeze sufletul…îi place să facă poze în care vă strâmbați ca doi copii…începe să se alinte de fiecare dată când sunteți pe punctul de a avea o discuție inutilă, știind că asta îți înmoaie fiecare centimetru de ființă….îți poată tricourile cu drag….

Eu știu că EA mă iubește, pentru că simt că EA mă iubește. Nu trebuie să vezi sau să auzi! Trebuie să simți!

Îți mulțumesc, făptură gingașă! Te iubesc!

%d bloggers like this: