Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: libertate

Gândul de pe malul ăstălalt

Dă-mi, Doamne
          o mare și           un mal și
 un gând transfigurat,
          devenit peste noapte,              nicidecum pe dedesubt,
 lacrima frumosului;
                                                               și 
lasă-l să se prelingă ușor,
                                 ușor,
                            atâââât de ușor
 pe obrajii noștri obosiți de depărtări
                                                 îngrămădite și...
 lasă-l să cadă pe nisipul,
 ah!,
 pe nisipul călduț de dimineața devreme -
                                de vreme ce tot mijim ochii,
 barem să visăm...
         să visăm...
            să visăm fericiri,
 pardon!,
 una singură! - o fericire pentru amândoi,
                                doar am învățat tabla împărțirii...

IMAG0907
Advertisements

Gânduri la malul lumii

Viața este aici. Privim orizontul albastru și suspinăm ușor, sperând ca timpul ce va trece până la următoarea întâlnire cu marea să se scurgă cu pași rapizi, nevăzuți. Privim copiii albi cu aripi onirice zburând deasupra infinitului, sub pătura protectoare a celuilalt infinit… Am privit pentru prima oară soarele renăscând din repărtările reci. Dansul micilor noștri copii ne-a călăuzit gândurile spre lumi neînchipuite și ne-a asigurat că minunile există. Trăim o minune. Suntem minuni. Ne întâmplăm în fiecare clipă și murim doar atunci când uităm să fim fericiți pentru simplul fapt că suntem… Viața este aici și aici va rămâne… FERICIRE ÎN DOI. ZBOR LIBER. REÎNTÂLNIRI. VALURI. COPII ALBI ÎNARIPAȚI. RĂSĂRIT. ZÂMBETE. TĂCERI. SIMPLITATE. VISURI. CUVINTE. NOI DOI. CER. ÎNGERI. LIBERTATE. (20.04.2015) IMAG2408 IMAG2452 IMAG2630 IMAG2891 IMAG2922 IMAG2417

– Raznări –

Dorință indomptabilă de libertate. Reiterez declarații de război și visez ceea ce lipsește până și din orizontul visului. Dezechilibrul m-a aruncat în temnițe lugubre ale descompunerii, iar marasmul m-a învățat să mă complac. Abuzuri reci se petrec asupra fiecărei celule rămase în organism, asupra fiecărui neuron încă stabil, asupra fiecărui centimetru pătrat de ființă încă neatinsă de vituperațiile nimicului.

Alerg. Oriunde. Probabil că nicăieri. Și totuși, undeva. Altundeva. Plonjez în necunoscut. Ceea ce cunosc m-a ucis cvasitotal…

Despre singurătatea scriitorului

În clipa în care începi să scrii, eşti părăsit de toţi; pentru ceilalţi, este de neconceput ca tu să poţi fi liber, să te poţi exprima după propriile reguli. Dar nu-i nimic, bucură-te de singurătate, căci doar singurătatea este fecundă artei; şi chiar scriind pentru tine însuţi, tot în singurătate se află mediul ideal. Marii scriitori trăiesc şi mor singuri; dialogul se află la antipodul intimităţii, al gândului şi-al contemplării.

Să nu te temi niciodată de singurătate, atâta vreme cât te consideri sau vrei să fii scriitor!

 

Întoarcerea la realitatea de acasă

Au fost câteva zile incredibile. Emoțiile au început să mă învăluie încă de când am ajuns în dreptul plăcuței pe care scria Măgura. De jur-împrejur, peisajul îmi tăia răsuflarea. Ce frumusețe! Câtă liniște, cât verde, câtă libertate! Am ajuns la vilă nerăbdători să cunoaștem cât mai repede fiecare centimetru pătrat al împrejurimilor. Gazdele, niște oameni de nota 10. Discreți, binevoitori, săritori și deschiși la minte. Colac peste pupăză, fata lor ne-a fost ghid de încredere pe tot parcursul șederii noastre acolo.

 

Ne-am trezit târziu, am cutreierat ca doi copii prin sat, pe dealuri, pe munte… Aerul era atât de curat! Ah, ce departe era Bucureștiul! Și ce bine era!…

 

Ne-am pregătit din timp muniția de război, așa că am luat cu noi două aparate foto care să completeze aportul telefoanelor mobile. Eu am fotografiat cu telefonul, iubita a fotografiat cu aparatele și cu telefonul ei. La sfârșitul celor aproape patru zile de mini-vacanță, făcând bilanțul fotografic, Ștefania s-a dovedit a fi câștigătoare detașată, cu un scor de aproximativ 1500 la 800 de fotografii. Am încercat să surprindem fiecare gură de aer a satului. Am încercat să surprindem florile, oameni, munții, dealurile, Cerul, absolut tot. Eu zic că ne-a ieșit.

Suntem fascinați de culorile apusului în genere, fapt pentru care am ținut neapărat să surprindem câteva scene în timpul înserării.

Ziceam mai devreme că am avut-o alături de noi pe Elena, fata gazdelor, pe post de ghid de încredere. Drept urmare, ne-am lăsat duși de către ea spre Vârful Măgura. Nu am ajuns chiar până acolo, dar am fost aproape. Am fost cu adevărat impresionați de tabloul ce se așternuse sub picioarele noastre. În stânga, se vedea Moeciu, iar în dreapta, Măgura. Peste tot, păduri, dealuri, munți, liniște, aer curat și fericire. Fericirea este atât de simplă! Păcat că de cele mai multe ori nu știm să apreciem lucrurile simple….

Ce țară frumoasă avem! Cât de binecuvântați suntem! Am dreptate?

Gândindu-mă la oamenii locului, am numai cuvinte de laudă la adresa lor. Localnicii ne salutau respectos, cu blândețe și răbdare, fiind în același timp dornici să afle mai multe despre noi, să ne vorbească, să își împărtășească ofurile… Ne-am făcut chiar și prieteni. Printre ei, un domn englez foarte amabil și prietenos, stabilit de mulți ani în România, dar de foarte curând în Măgura. De asemenea, l-am cunoscut pe Marian, un copil în vârstă de 6 ani, care toaaaată ziua se plimba pe bicicletă prin sat. Cum ne vedea, hop!, și el! Nu mai puteam scăpa de el până nu intram în casă. Un copil plin de energie, zvăpăiat, dar foarte frumos în ansamblul sufletului său pur. I-am făcut și o fotografie (de fapt mai multe), de dragul aducerii aminte.

 

Am reușit chiar să și citim un pic, în special în tren, pe drumul către Brașov. Eu am ales Dostoievski, cu ale sale “Amintiri din Casa Morților”, iar iubita l-a ales pe Grigore Leșe, care susține cu tărie că “Acum știu cine sunt”.

În încheiere, vă spun că a fost o vacanță cu adevărat superbă, într-un loc minunat, unde cu siguranță vom reveni într-o bună zi. Vă recomand și vouă pe această cale, dacă aveți disponibilitatea, să faceți o vizită satului Măgura din județul Brașov. Nu veți regreta.

Din păcate, ne vedem nevoiți să trăim din nou în haosul urban din București….

 

PS: Că tot am fost plecați cu scopul de a ajunge mai aproape de Cer, de natură, de noi înșine, vreau să împart cu voi un mesaj pe care l-am văzut pe un zid din Brașov. L-am fotografiat, așa că orice cuvânt în plus ar fi de prisos.

 

(Mesajul reprezintă o parte din versurile acestei melodii) – Sunt fan hip hop (în special partea underground), iar găsirea acestui mesaj pe stradă nu a putut decât să mă bucure. Fenomenul ia amploare!

Un strigăt pentru generația nouăzecistă

Sunt născut în ’91. Am crescut pe-o stradă veșnic veselă, colorată, animată, gălăgioasă, plină de viață. Am avut prieteni – chiar mulți – cu care m-am jucat, am cântat, am râs, dar am și plâns. Țin minte că ieșeam vara afară dimineața, la ora 10:00 – maxim – și intram în casă abia seara, pe la ora 21:30-22:00, după câteva lungi strigăte de la balcon ale mamei. Ne jucam “de-a v-ați ascunselea”, “șotronul”, “leapșa pe culori”, “țară, țară, vrem ostași” și multe alte jocuri ale acelor vremuri. Țin minte și că săream coarda și că ne jucam cu elasticul – da, chiar mă jucam cu fetele din cartier. În unele seri, obosiți după prea multe jocuri fizice, ne retrăgeam în câte o scară de bloc și spuneam povești de groază, așteptând cu satisfacție să vedem frica în ochii prietenilor noștri. Bineînțeles, de multe ori ne dădeam martori la cele întâmplate în povești, dar asta e partea a doua. Mai țin minte că seara, după lăsarea întunericului, ne ascundeam după mașini și scoteam căpăcelele de la roți – ce copii diabolici mai eram! 😀 În timpul zilei îmi plăcea să stau în grădina din fața blocului și să fac tot felul de gropi, ori să mă legăn pe bara de bătut covoare, ori să joc fotbal în spatele blocului, între garaje. De multe ori, mingea sărea în grădinile vecinilor care, aproape întotdeauna, ne certau și ne amenințau că ne iau mingea. Nouă nu ne păsa. Eram copii și nu vroiam decât să ne jucăm. Țin minte și acum acea vară toridă de la începutul anilor 2000, când Coca-Cola avea promoția “vară incendiară”, iar noi găuream dopurile sticlelor de plastic și ne stropeam cu apă pe stradă. Și, ca un bonus, mai foloseam și furtunul cu care vecinii udau florile. Nici nu mai țin minte numărul crengilor pe care le rupeam cu totul din corcodușii cartierului….. Când vroiam să ne chemăm la joacă, formam numărul de telefon la “fix” sau, cum se întâmpla de cele mai multe ori, coboram în mijlocul străzii și strigam cât să se audă până la etajul 4: “Andreeeeeeeeeeeeeeeeeei!!! Ieși afarăăăăăăăăăăă???”. Câteodată ne jucam pe Nintendo. Mai stricam un joystick, ne mai ofticam, ne mai băteam… dar eram copii. Nu ne păsa prea tare. Cumpăram în fiecare zi gumă, dropsuri vărsate, chuppa-chups cu cartonașe Pokemon… ce vremuri! Ah, și mai țin minte când ne certam jumătate de oră pentru a stabili cine să strângă banii de la colindat 🙂

 Cele de mai sus fiind menționate, spun cu mâna pe inimă că am avut o copilărie fericită. Nu am avut telefon mobil, nu am avut tabletă, nu am avut internet. Aveam o minge, un walkman și un mini-radio câștigat la o promoție Pepsi și eram cel mai fericit. Dar, mai presus de toate, aveam prieteni. Aveam jocuri. Aveam zâmbete și energie. Aveam visuri multe. Aveam libertate.

Astăzi… avem telefoane mobile, tablete, ipoduri, internet, malluri în care merg copiii de 11-12-13 ani și stau la taclale la KFC sau la Mc… astăzi avem de toate, dar ne lipsesc zâmbetele. Ne lipsește libertatea copilăriei. Copiii de astăzi nu au copilăria pe care am avut-o noi. Ei nu sunt liberi. Copiii din generația actuală nu mai fac mișcare. Și nu este vina lor!!! Dar în fine…

Dragilor, cei ce faceți parte din generația nouăzecistă, învățați-i și pe ăștia mici de astăzi ce înseamnă libertatea! Și vă rog, să nu uitați niciodată ce copii fericiți și privilegiați ați fost! Întotdeauna să fiți mândri de copilăria voastră!

 

Sursa imaginii: Pinterest.com

Gând LXIII

Viața este acolo unde privești! – Dacă privești cerul, soarele, păsările, înseamnă că privești viața. Dacă privești spre pământ, spre nenorociri, spre regrete… trebuie să îți spun că acolo nu se află viața, ci moartea, căci viața, una frumoasă, nu una mizeră, se află numai acolo unde te simți liber și împlinit.

%d bloggers like this: