Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: Lucian Blaga

Unii dintre noi ne naștem pentru a ține locul unor amintiri

S-a nimerit să fiu cel mai mic și să vin între cei de același sânge ai casei întâmpinat oarecum cu dor. Trebuia să umplu un gol. Acesta era sentimentul familiei înainte de a mă naște; o nădejde fierbinte că voi putea să umplu un gol. Într-adevăr, mă ivisem în lumea luminii după o tristă întâmplare, asupra căreia Mama și cu Letiția, sfâșiindu-și ființa, vărsau lacrimi de câte ori inima lor se întorcea fără izbăvire spre acele timpuri. Câteva luni mai înainte de a-mi lua locul hărăzit printre văzute și nevăzute, o surioară, ultimul copil înainte de mine, pe nume Lelia, mai trăia încă. Fetița nu avea decât doi ani. Într-una din zile mica viață a fost curmată printr-un accident. Mi se povestea de multe ori că Lelia a fost o făptură dulce, vioaie nespus și frumușică (Mama în miniatură), o jucărie însuflețită, a cărei cea mai mare bucurie era să facă “servicii” tuturor din casă: să aducă un pahar, un prosop, să scoată o gheată de sub pat, și pe urmă încă una, să te întrebe ce poftești și să surâdă. Într-o înainte de amiază, servitorul, cu gândul la treburile sale, luă de pe sobă, în bucătăria de vară, un vas mare cu apă clocotită, și-l puse jos. Într-o clipă, ce-a durat atât cât servitorul se mai întoarse o dată spre sobă, fetița, care-și încerca zburdălnicia prin bucătărie ca-ntr-un ostrov fără primejdii, se răsturnă, împiedicându-se în propriii pași, peste buza de metal, în vasul cu apă fierbinte. Fetița fu dezbrăcată de rochița ce aburea, arsurile au fost gâtuite cu un ulcior de apă rece. În zadar. După vreo câteva zile Lelia călca prin ținuturi de taină, stoarsă de chinuri cumplite, sporite și de-un pojar ce se pregătea să izbucnească. În bunătatea ei, Lelia credea că nu e voie să scoată un scâncet, și răspundea suferinței cu un surâs pe care l-a dus cu ea și în moarte. Câteva luni mai târziu mă înființam ca să țin locul unei amintiri. Înființarea mea a fost însă o dezamăgire, căci cu masca mea bătrânicioasă nu puteam în nici un fel să suplinesc surâsul unei făpturi de vis. – Lucian Blaga, “Hronicul și cântecul vârstelor”

Se întâmplă adesea să încercăm sentimentul că ne-am născut pentru a umple un gol… Am simțit uneori fiorii acestor gânduri, însă fără putința de a îmi oferi vreun răspuns….

Revin cu un citat

“Inscripție pe o fântână – Ceea ce-i adânc nu strălucește!”, zicea Blaga…

Lucian Blaga – Iubire

Iubeşti – când ulciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori şi de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubeşti – când suavă icoana
ce-ţi faci, în durere prin veac
o tii înrămată, ca-n rana
străvechiului verde copac.

Iubeşti – când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânţi să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.

Iubeşti – când simţiri se deşteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-aşteaptă
nu moartea, ci altă poveste.

Iubeşti – când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îţi este-n aceeaşi măsură
şi lavă pătrunsă de lună.

Provocarea cu cartea ( partea a 2a )

După cum probabil vă amintiți, acum ceva vreme v-am invitat să deschideți cartea pe care o citeați în acel moment sau ultima carte citită la pagina 77 și să împărtășiți cu mine rândul cu numărul 7. Ei bine, acum am o nouă provocare pentru voi: Deschideți cartea pe care o citiți momentan sau ultima carte pe care ați citit-o, derulați până la cel mai recent capitol terminat, după care scrieți aici ultima frază a acestuia! Bineînțeles, menționați titlul capitolului, titlul cărții și autorul! 🙂

Eu zic așa: “Prin ancorarea acestei probleme în inconștient, perspectiva s-a lărgit într-atât că întrezărim nu unul, ci un șir de factori, de egală însemnătate și deopotrivă angajați în determinarea fenomenului stil” ( “Între peisaj și orizont inconștient” – “Trilogia culturii”, Lucian Blaga )

( Sper ca prin intermediul acestor provocări să gâdilăm un pic nivelul de interes pentru citit al oamenilor… )

Lucian Blaga, despre stil

Fenomenul stilului, răsad din seve grele ca sângele, își are rădăcinile împlântate în cuiburi dincolo de lumină. Stilul se înființează, ce-i drept, în legătură cu preocupările conștiente ale omului, dar formele pe care le ia nu țin decât prea puțin de ordinea determinațiilor conștiente. Pom liminar, cu rădăcinile în altă țară, stilul își adună sucurile de acolo, necontrolat și nevămuit. Stilul se înființează, fără să-l vrem, fără să-l știm; el intră parțial în conul de lumină al conștiinței, ca un mesaj din imperiul supraluminii, sau ca o făptură magică din marele și întunecatul basm al vieții telurice. – Lucian Blaga, “Trilogia Culturii”

La început de lecturare, aflăm că stilul nu ține de noi, de voința noastră, de intențiile noastre. Stilul se naște și se dezvoltă după propriile sale reguli, în subconștient.

Care este ultima carte cumpărată?

Chiar așa! Că tot e Black Friday în perioada asta și pe mulți ne-a lovit pofta de cumpărături… și-a cumpărat cineva cărți? ( Asta dacă nu cumva toți banii s-au dus pe LCD-uri și tablete șmechere )… Eu am vrut sa comand de pe Elefant niste cărți, dar mă obligau să plătesc și transportul, ridicarea de la sediu fiind indisponibilă până miercuri. Cum eu locuiesc lângă sediu, ce rost avea să plătesc transport? Nu, mersi! Așa că am preferat să mă răsfăț totuși cu o carte de la librăria Humanitas, chiar dacă nu avea o mega-reducere precum cele de pe site-ul mai sus menționat. Am ales Lucian Blaga – Trilogia culturii

Voi ce cărți ați mai cumpărat în ultima vreme? Mai exact, care este ultima carte cumpărată?

 

Lucian Blaga – Dorul

Setos îţi beau mireasma şi-ţi cuprind obrajii
cu palmele-amândouă cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi, cum stăm.
Şi totuşi tu-mi şopteşti: “Mi-așa de dor de tine!”
Aşa de tainic tu mi-o spui şi dornic, parc-aş fi
pribeag pe-un alt pământ.

Femeie,
ce mare porţi în inimă şi cine eşti?
Mai cântă-mi înc-odată dorul tău,
să te ascult
şi clipele să-mi pară nişte muguri plini,
din care înfloresc aievea – veşnicii.

Din volumul „Poemele lumii”, 1919

…………………………………………

Mi-e dor de tine, femeie dragă! Te iubesc!

%d bloggers like this: