Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: lume

Gânduri la malul lumii

Viața este aici. Privim orizontul albastru și suspinăm ușor, sperând ca timpul ce va trece până la următoarea întâlnire cu marea să se scurgă cu pași rapizi, nevăzuți. Privim copiii albi cu aripi onirice zburând deasupra infinitului, sub pătura protectoare a celuilalt infinit… Am privit pentru prima oară soarele renăscând din repărtările reci. Dansul micilor noștri copii ne-a călăuzit gândurile spre lumi neînchipuite și ne-a asigurat că minunile există. Trăim o minune. Suntem minuni. Ne întâmplăm în fiecare clipă și murim doar atunci când uităm să fim fericiți pentru simplul fapt că suntem… Viața este aici și aici va rămâne… FERICIRE ÎN DOI. ZBOR LIBER. REÎNTÂLNIRI. VALURI. COPII ALBI ÎNARIPAȚI. RĂSĂRIT. ZÂMBETE. TĂCERI. SIMPLITATE. VISURI. CUVINTE. NOI DOI. CER. ÎNGERI. LIBERTATE. (20.04.2015) IMAG2408 IMAG2452 IMAG2630 IMAG2891 IMAG2922 IMAG2417

Advertisements

Inefabilitatea clipelor de recluziune socială

E inefabil. Sau cvasi. Sunt prins în mijlocul lumii întregi, îmbrăcat într-o cămașă de forță ce mă transformă într-un nebun. Cel puțin la exterior. De fapt, urletul brutal al lumii m-a izgonit și mi-a declanșat dorința de recluziune. Stau și mă uit la el, la ea, le ei, la ele, la ceilalți, la celelalte…și progresez în izolare. Mă scârbește și totodată mă înspăimântă respirația “dinozaurică” a oamenilor urâți… Ură, invidie, minciună, ranchiună, crimă, genocid, inconștiență, nesimțire…..toate se află în același loc, într-o cantitate mult prea mare. Bucurie, fericire, încredere, inocență, sinceritate, cooperativitate, respect…termeni mult prea mici pentru a fi luați în considerare. Nu mai suport! Recluziunea e singura soluție, iar cămașa de forță este garanția că nu voi răspunde cu aceeași monedă…

Gând XXXVI

De ne-am putea privi pentru o clipă prin ochii unui vultur, de la înălțimi de sute sau chiar mii de metri, de am putea vedea cât de mici suntem….am râde amar de noi înșine, scârbindu-ne gândul că ne agităm în van precum niște biete furnici…

De ce să ne ascundem ochii?!…

Ochii sunt oglinda sufletului, nu? Atunci, de ce să îi ascundem? De ce să trimitem privirile spre pământul indiferent, când ne putem uita în ochii celor din jur? De ce să purtăm ochelari triști și reci de soare, când putem lăsa razele soarelui să facă dragoste cu pupilele noastre? Mă gândesc, omule care iubești în taină, de unul singur, oare ai curajul să privești persoana iubită în ochi? Și dacă nu, de ce? Ți-ai zis tu vreodată că poate persoana pe care o iubești nu îți cunoaște sufletul și îi este astfel frică să te iubească? Ridică, omule care iubești, privirea din pământ! Lasă-ți sufletul să vorbească, să urle, să cânte, să recite poezii! Lasă-i pe cei din jur să îi audă vocea!

Apropo, iubito, mi-am luat un job full-time: să te privesc în ochi! Cât de frumoasă e lumea dinăuntrul lor!…

Cel mai fericit personaj din lumea asta

Știi,
eu niciodată nu ajung acasă!
Eu sunt mereu pierdut,
rătăcit în ochii tăi,
în ceașca ta de cafea îndulcită din abundență.
Acolo,
în ochii tăi pierdut fiind,
mă ghidez după bătăi de inimă nebune,
după vântul cald al iubirii ce mă poartă de colo colo,
după voci neauzite ale spiritului.
Nu am nevoie să aud! – Simt!
Și totuși,
acolo, pe tărâmul mereu atât de diferit,
în locul în care mă uit pe mine însumi,
pe balconul de unde îmi privesc detașat trupul,
de unde-mi văd sufletul zburdând pe străzi colorate,
ei bine, acolo mă simt acasă!
Mă pierd,
dar simt că n-am plecat nicicând –
dragostea-ți mă bate pe umărul stâng,
amintindu-mi că sunt cel mai fericit personaj din lumea asta.

Pasiune

Îmi place să caut detaliile, îmi place să văd sufletul a tot ce este, așa că iubesc fotografia!

Mi-e scârbă de pocăiți

Fraților, e groasă treaba. Se pare că îndoctrinarea și prostia omenească au atins cote inimaginabile. Am fost acum vreo un an de zile – la rugămintea unei verișoare care-mi zicea să merg să particip la o activitate sportivă – la o biserică de pocăiți. Acea activitate sportivă era organizată de preotul – sau ce o fi el – de acolo. Am rămas cu gura căscată când am văzut ce oameni își făceau veacul pe acolo și ce activități au loc în acea biserică. Am văzut acolo numai oameni fără prea mult discernământ, care mai de care mai „plecat dintre noi”, care mai de care mai sărac – și nu sunt rasist – și mai nenorocit. Atunci mi-am dat seama de ce se înmulțesc atât de mult membrii acestui … cult. Sunt extrem de ușor de manipulat. Pe de altă parte, lăsând oamenii de-o parte, să mergi într-o biserică și să strigi cât te țin plămânii „Evanghelia are putere”, ca în codru, să începi să cânți muzică pop/dance cu versuri despre Dumnezeu, deja mi se pare de un foarte mare prost gust, dacă nu chiar o mare inconștiență și o dovadă foarte clară că prostia încă nu doare… Acum ceva vreme am găsit pe internet un „frate” pocăit care – chipurile – cânta „Evanghelia are putere”, pe ritmuri de manele. Așa am ajuns? Bun, eu personal nu cred în Dumnezeu, dar asta nu mă împiedică să văd neregulile.. Încă un lucru cu care eu nu pot fi de acord este acela că preotul de la biserica penticostală – la care am făcut marea prostie să merg în acea zi – este brazilian. Băi fraților, înțeleg, nu trebuie să fim rasisti, dar chiar nu avem în România niciun preot care să poată ține slujbe? Nu mă deranjează neapărat că e brazilian, ci mă deranjează faptul că vorbește o română stricată, cu accent portughez..în România, într-o biserică. For God’s sake, cum ar zice unii, am înnebunit cu toții? Știu, niște rude de-ale mele – din fericire, nu prea apropiate – frecventează acea biserică, dar nu mă interesează, asta nu mă împiedică să le critic. Cum să îți ceară biserica 300 de lei (jertfă) pentru a se ruga pentru tine să nu îți intre cineva din neam în pușcărie? Da, asta s-a întâmplat recent. Băi, decât să mă prostituez în halul ăla, mai bine stau acasă și recunosc că nu cred în Dumnezeu. În niciun caz nu mă duc să Îl caut prin cine știe ce biserică de nebuni. Acum, dragii mei penticostali, dacă v-ați supărat pe mine, asta e. Am dreptul la opinie. O zi bună vă doresc!
PS: O mică povestioară: Acum câteva zile, o cunoștință a venit la bunica mea și începuseră să vorbească despre nu știu ce nuntă. Mă rog… Vorbeau ele ce vorbeau, iar la un moment dat, acea cunoștință spune: „Sa vezi, să vii la biserică la noi să vezi cum se mișcă singură cămașa. Am văzut cu ochii mei când transpirația de pe ea vorbea cu cămașa(transpirația de pe o doamnă despre care vorbeau)”…Țin să menționez că acea cunoștință, înainte de a se întovărăși cu acești indivizi, nu era o femeie neapărat foarte religioasă, nu vorbea despre minuni de genu….Acum se pare că a descoperit calea…. Se duce lumea asta pe apa sâmbetei de tot…

%d bloggers like this: