Ochiul Siberiei

Ochii nu mint!

Recunosc, Maya este mult mai fotogenica decat mine 🙂

Advertisement

Să râdem cu Maya! :)

Credea că plec fără ea acasă :))
(Atunci când o strig și nu mă bagă în seamă, îi strig “pa” și că plec fără ea și vine mâncând pământul :D)

Pretenții la tron

De azi înainte, eu domnesc! :))

Sâc, tu ți-am luat locul! 😀

Maya a împlinit 1 an

La mulți ani, Maya, și la multe sanii de tras! 😀

(Imaginile sunt de astăzi)

Încântare

Unii zic ca e iadul alb, dar Maya zice ca e raiul alb! 🙂

Poza poate fi găsită și aici!

Viața alături de un câine husky

Încă de când eram mic, îmi doream un câine mare. Un câine lup (pe vremea aia nu cunoșteam niciun câine cu aspect de lup în afară de ciobănescul german). Am avut unul când aveam câțiva anișori, mi-l adusese tata în dar, însă a murit chiar în acea dimineață, din câte îmi amintesc. Între timp am mai avut un Cocker Spaniel care a murit pe la vârsta de un an din cauza unei malformații congelitale la rinichi. Astăzi îmi pare foarte rău că m-am purtat urât cu el în ultimele sale săptămâni/luni de viață. Începuse să mă muște, să fie agresiv, dar nu știam că este bolnav. Nimeni nu știa. Spre final, ajunsese să stea în casă cu perfuzii… Sper că se odihnește în pace acum și că m-a iertat!…

Acum câțiva ani, văzând un film la televizor, m-am îndrăgostit de rasa Husky. Atunci am plâns, și eu, și mama, văzând imagini ce nu au cum să nu te miște. Timpul a trecut, de cumpărarea unui nou câine nici nu se punea problema – mai ales a unuia de talie mare – și bineînțeles că mă gândeam, ca un copil mai mare ce eram, că nu pot avea și eu ce îmi doresc, că toată viața mi-am dorit un câine mare, un lup, iar când am luat un câine am luat unul mic – cockerul -, pe care am ajuns de altfel să îl iubesc. În urmă cu aproape un an, după lungi insistențe, am hotărât că este ok să avem un nou prieten patruped. Am căutat prin zeci și sute de anunțuri, am oscilat, pe rând, între Akita Inu, Shiba Inu, Husky, Ciobănesc german… Mama vroia un câine mic, un Beagle. În fine. Am mai discutat, ne-am mai “contrat”, iar spre final ajunsesem aproape să ne axăm pe Ciobănesc german. În acel moment, mama fiind speriată de gândul că ar putea avea în casă un asemenea câine mare, a oscilat din nou: “Mai bine luăm Husky, decât Ciobănesc”. Bineînțeles, am fost cel mai fericit în acel moment. Au trecut zile, săptămâni, am tot căutat, în final am găsit! Cățelușa Maya locuia la Cluj. Am vorbit cu stăpâna, am hotărât să ne trimită cățelușa cu mașina, prin fata ei, iar timpul se scurgea pentru mine extrem de greu. Nu mai aveam răbdare.

Și a sosit! În sfârșit, țineam în brațe un câine din rasa pe care o iubeam cel mai tare! Un vis împlinit! Primele săptămâni au fost mai grele, căci plângea mereu, își făcea nevoile în casă, atât pentru că nu știa să ceară afară sau să se abțină, cât și pentru că nu îi făcusem toate vaccinurile și nu avea voie afară.

A fost destul de greu la început și pentru că a sosit în casa noastră în luna aprilie, când începea căldura să își facă bine simțită prezența, iar câinii din această rasă nu prea agreează căldura… De altfel, dormea cu lăbuțele pe pereți 😀 Colac peste pupăză, după ce am pus aer condiționat la începutul verii special pentru ea, la câteva zile distanță a demarat primăria niște lucrări de renovare a blocurilor, inclusiv al nostru. După cum vă așteptați, aerul condiționat a fost scos din funcțiune pentru vopsirea și izolarea termică a blocului. În fine, toată treaba a durat cam două luni. Temperatura în casă a început să fie pe placul ei, a început să se simtă mai confortabil, totul era bine și frumos 🙂

La puncte forte, pot spune că este foarte jucăușă și prietenoasă. Se joacă cu toți copiii, cu toți cățeii de pe stradă sau din parc, este destul de cuminte și nu (prea) distruge prin casă. La puncte slabe, menționez că năpârlește foarte tare (mereu, nu doar o dată, de două ori pe an), este foarte încăpățânată (lucru la care mă așteptam dinainte să ne luăm Husky), nu suportă singurătatea și este cam fricoasă. Acum a început să se sperie de pocnitorile de afară… Fuge prin casă, parcă a venit războiul. Pentru a nu se mai simți singură, i-am adus din parc o pisicuță pe care a cunoscut-o acum vreo jumătate de an. La început s-au mai contrat, că deh, Maya era curioasă și jucăușă, iar pisica era fricoasă și defensivă. Acum sunt prietene la cataramă. Se aleargă prin casă, Maya o ia pe Sisi de cap sau de blană, Sisi dă cu lăbuța și o întărâtă și ea, și tot așa… Menționez că în operațiunea de adoptare a pisicii s-a implicat și iubita mea, căci am “cules-o” împreună din parc 😀

Una peste alta, Maya este astăzi membru cu drepturi egale al familiei noastre (ca și Sisi, de altfel) și avem grijă de ea ca de propriul nostru copil. Am iubit toată viața animalele, în special câinii, iar astăzi simt că mi-am îndeplinit un vis. Între timp, don’șoara a crescut și a devenit aproape femeie, ca să zic așa 😀

Faceți cunoștință cu don’șoara Maya! :)

Pe 1 mai a împlinit 3 luni! 🙂