“<Realitate> nu există decît în suferință, dar moartea o anulează și pe ea, așa încît în cele din urmă nimic n-are nici o consistență […] În afară de muzică și poezie, totul e minciună sau vulgaritate” (Fragment dintr-o scrisoare adresată de Emil Cioran părinților săi. Paris, 8 septembrie 1946)
Am început să citesc “Scrisori către cei de acasă”. Nu există cale mai bună de a ajunge să cunoști un om, în afară de a-i citi corespondența… Spre bucuria mea, Cioran era un mare amator de epistole.
Ascult rap. În cantități industriale, cum s-ar zice. În principal, ascult underground, mai ales românesc. De fiecare dată, rămân impresionat de calitatea audio pe care o au piesele noastre, de flow-ul artiștilor, de pasiunea cu care “dau pe beat”, de talentul lor.
Mă gândesc și eu, oare dacă ne-am fi născut în State sau în UK, am mai fi fost atât de buni în acest domeniu? În primul rând, rapperii vorbesc în piesele lor despre societate, sistem, străzi, probleme. Când trăim într-o țară aflată în zona subzistenței, în comparație cu occidentalii, cred ca avem deja un avantaj imens – inspirația. Mai departe, lipsa mijloacelor tehnice și financiare ne împinge către o oarecare naturalețe, mai mult sau mai puțin forțată. Versurile noastre sunt parcă mult mai “sincere” decât cele de peste ocean.
Nu ascult doar rap românesc. Ascult și francez (care nu este atât de bine susținut financiar cum ar crede unii), și rusesc, și chiar și polonez. Rapul polonez și cel rusesc, asemenea celui românesc, inspiră pasiune, sinceritate, credibilitate.
Sincer, sunt mândru că suntem săraci. Măcar așa, ne vom afla întotdeauna deasupra celor bogați. Măcar în materie de rap…
Izbucniri 