Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: neam

Poezia, o dulce boală ereditară

“Și iată noi doi la capete diferite de lume
și-ntre noi polară iubire,
pânza țesută de neștiutele
mele palme către
inima ta
și iată
centrul pământului sunt palmele mele
în care s-a cuibărit
sufletul tău ridicat către soare.”

Citesc cuvintele mătușii mele, pe blogul ei, care a prins de curând glas, și nu mă pot abține să nu zâmbesc în colțul sufletului, mândru și liniștit. Atâta timp cât suntem cuprinși de spiritul poetic, istoria se va scrie singură și atât de frumoasă!

Advertisements

În agonie

Mă doare. Stau uneori lângă patul unde Patria mea își duce singură clipele de agonie și mă cutremur. Sunt momente în care aceasta, mult prea bolnavă fiind, scuipă sânge, iar respirația i se taie. Respiră tot mai greu, capul nu și-l mai poate ridica, chipul i-e din ce în ce mai palid, iar doctorii deja nici nu se mai interesează de starea ei. Fereastra salonului în care ne aflăm este mică și murdară, iar aerul este tot mai înecăcios. Din când în când, lacrimile se scurg încet pe obrajii obosiți ai sărmanei.

Mă doare sufletul, iar cuvintele îmi sunt din ce în ce mai departe, neputând să le găsesc.

Cu un ultim efort, scumpa mea Patrie m-a luat de mâna dreaptă și mi-a șoptit greoi: “Nici măcar nu îmi dau voie să îmi procur medicamentele. M-au lăsat aici, să mă chinui singură, departe de copiii mei. Și-au bătut joc de mine…”

Totul s-a terminat!

%d bloggers like this: