Sunt clipe în care…

Sunt clipe în care mă refugiez în necuvânt…
Sunt clipe în care îți privesc întregul amalgam de tăceri, toate urlânde…
Sunt clipe în care te port pe brațe prin propriile-mi neliniști, iar tu încerci să le găsești o rezolvare…
Sunt clipe în care cuvântăm verbul întregului univers printr-un singur suspin stins sub o pătură de întuneric…
Sunt clipe în care ești cea mai frumoasă…
dar tu ești întotdeauna cea mai frumoasă, deci întreaga existență este o clipă prelungită…
Sunt clipe în care te sărut ușor, închid ochii și zâmbesc, bucurându-mă de timpul rămas până la ultima dimineață…
căci doar pământul va putea întrerupe visul în care m-am scufundat…
Sunt clipe în care ne suntem și atât…
Sunt clipe în care te iubesc în tăcere…
și sunt clipe în care îți spun că te iubesc;
între aceste clipe,
nu mă pricep să fac altceva,
decât să te iubesc…

Advertisement

Cel mai frumos necuvânt

Iubito,
fulgeră-ți pașii pe strada mea,
tună-ți zâmbetul pe la fereastră
și rămâi! –
Tu, copilă dragă,
ce mă privești de dincolo de diamantele căprui,
acordă zilelor mele sângerii
clemență
și-ndulcește-mi tu ceaiul dimineților,
copilă ce mă privești acum cuminte
din spatele căpruiului de diamant!
Tu, iubito,
ascultă chinul ce se zbate-n pieptu-mi ruginit
și-apropie-te și mai tare,
și șoptește-mi calm, cu vocea ta mieroasă,
cel mai frumos necuvânt!

Șoapte

De ți-aș șopti
pe limba limbilor nescrise,
nerostite,
plămădite din aluatul celor mai profunde
necuvinte,
te-ai putea îndrăgosti
de vocea mea?