Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: nisip

Gândul de pe malul ăstălalt

Dă-mi, Doamne
          o mare și           un mal și
 un gând transfigurat,
          devenit peste noapte,              nicidecum pe dedesubt,
 lacrima frumosului;
                                                               și 
lasă-l să se prelingă ușor,
                                 ușor,
                            atâââât de ușor
 pe obrajii noștri obosiți de depărtări
                                                 îngrămădite și...
 lasă-l să cadă pe nisipul,
 ah!,
 pe nisipul călduț de dimineața devreme -
                                de vreme ce tot mijim ochii,
 barem să visăm...
         să visăm...
            să visăm fericiri,
 pardon!,
 una singură! - o fericire pentru amândoi,
                                doar am învățat tabla împărțirii...

IMAG0907
Advertisements

Conglomerație de psihoze

…și simt că uneori eu însumi nu îmi mai aparțin…

(Fotografie realizată pe plaja din Mamaia/Constanța – 18.04.2015)

Gânduri la malul lumii

Viața este aici. Privim orizontul albastru și suspinăm ușor, sperând ca timpul ce va trece până la următoarea întâlnire cu marea să se scurgă cu pași rapizi, nevăzuți. Privim copiii albi cu aripi onirice zburând deasupra infinitului, sub pătura protectoare a celuilalt infinit… Am privit pentru prima oară soarele renăscând din repărtările reci. Dansul micilor noștri copii ne-a călăuzit gândurile spre lumi neînchipuite și ne-a asigurat că minunile există. Trăim o minune. Suntem minuni. Ne întâmplăm în fiecare clipă și murim doar atunci când uităm să fim fericiți pentru simplul fapt că suntem… Viața este aici și aici va rămâne… FERICIRE ÎN DOI. ZBOR LIBER. REÎNTÂLNIRI. VALURI. COPII ALBI ÎNARIPAȚI. RĂSĂRIT. ZÂMBETE. TĂCERI. SIMPLITATE. VISURI. CUVINTE. NOI DOI. CER. ÎNGERI. LIBERTATE. (20.04.2015) IMAG2408 IMAG2452 IMAG2630 IMAG2891 IMAG2922 IMAG2417

Sânge rătăcit printre fire de nisip

Mi-aș mai dori doar să ajung la malul lumii, să privesc răsăritul și apusul cum se sting repetat și să îmi îngrop lacrimile sub nisipul rece și ușor umed, într-o zi de mijloc de aprilie…

Dezabuzare. Marasm sepulcral. Haos înzorzonat. Zâmbete ce se pierd tot mai departe în ceață. Zâmbete ce zbiară să devină doar reminescențe. Apogeu indomptabil.

Uneori mă simt ca și cum aș fi însuși regretul. Regretul de a mă fi născut cu vocația frivolității și redundanței erijate în plasmă și elemente figurate…

Îmi este dor să reînviem la malul izbucnirilor reci

IMAG3677

Îmi este dor de ochii tăi frumoși, căprui, calzi, care, deși sunt tot mai triști, nasc fericiri în ochii cu care te privesc mereu fascinat, mereu dezarmat, mereu tăcut, mereu însetat de liniștea pe care nu o pot sorbi decât de pe buzele irișilor tăi cu care îmi săruți ființa…

Îmi este dor să ne desprindem picioarelele și sufletele de pe asfaltul sepulcral și să aterizăm pe nisipul ușor rece și umed de la malul nopții lui septembrie, unde să stăm întinși pe spate, să privim cerul plumburiu și să ascultăm tristețea și singurătatea pe care pescărușii le urlă atât de sfâșietor… Îmi este dor să mi se sfărâme sufletul pe o bucată de hârtie, acolo pe nisip și să visez himere îmbrățișate de realitate…

Mi-e dor de scoicile aspre care gem atât de cutremurător atunci când pășim pe lângă ele cu tălpile noastre ușoare, de copii liberi, parcă strigându-ne să le adunăm pe toate într-un buzunar secret la piept…

Îmi este dor de fiori pe care nu i-am simțit niciodată și abia aștept să reîmbrățișez trupurile reci și ude ce se înalță dinspre depărtări și se izbesc de mal și de stânci, obosite și totuși mereu mândre…

Îmi este dor să reînviem.

Sinestezie

Stam întins pe o bucățică de nisip, pe plaja goală, pierdut undeva între vise și realitate. Se simțea miros de libertate. Libertate dată de o dulce nimicnicie ce mă înconjura. Nu se întrezărea nimic în largul mării, iar nisipul dansa în jurul meu de unul singur. Ochii vedeau în aer muzica unei liniști ce mă tulbura atât de plăcut! Din când în când, un val se mai izbea de câte o stâncă aflată la mică distanță de tărm, iar norii se mișcau cu pași deloc grăbiți, nelăsându-mă să îmi creez impresia unui peisaj monoton. Gustam și simțeam atât de pișcătoare imaginea golului desăvârșit! Eram singur. Am putea spune fără orizont, la o primă vedere. Însă acea singurătate era atât de calmă, încât auzeam până și mirosul șoaptelor nisipului fierbinte. Ce dulci erau! Pentru prima oară, nu mă simțeam singur, în ciuda unei singurătăți evidente. Corpul era pustiit, dar sufletul încă simțea adânc furtuna ce s-a pornit odată cu privirea și sărutul ei. Ea, cu farmecul și frumusețea ei, m-a aruncat departe, într-o altă lume. Sinestezia s-a așezat atunci la cârma ființei mele.

 

Apusul de pe plaja mea

De-aș putea avea plaja mea! De-aș putea avea bucățica mea de nisip, de pe care să privesc soarele sărutând încet, suav marea!…Să văd valurile jucându-se, să văd perscăruși planând deasupra albastrului finit…Ah, de aș putea dormi pe plaja mea, fără griji, primind binecuvântarea din partea apusului!…De m-aș trezi mâine pe nisipul cald, de aș putea privi răsăritul spunând “Tu, dragule, cât de frumos ești! Dar parcă mai frumos ai fost aseară!…”…De aș putea visa la malul apei, acolo pe peticul meu de pământ galben, fin!…Doamne, și m-aș juca în părul tău, iubito…stând așa pe plajă; aș privi apusul ținându-te în brațe, prinzându-ți cu grijă încheieturile mâinilor, sorbindu-ți privirea fascinată de bila de foc din depărtare…..De aș avea apusul meu, pe plaja mea, la malul mării mele!…

Imaginea este rezultatul spiritului meu artistic mai mult sau mai puțin dezvoltat 🙂

%d bloggers like this: