Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: nori

Ce ar fi norii fără Cer?!

Îți zăresc căpruiul și simt cum soarele roșu, timid și ud al dimineții începe să-mi alinte pielea. Privesc valurile cum își întind brațele către aripile micilor îngeri ai plajei și le ascult simfonia tăcerilor nemaiascunse. Tac! Te simt! Te văd! Te înconjor cu respirația gândului ușor, având încă în suflet reverberația cortinei ce cu o seară înainte se lăsase deasupra albastrului devenit deodată întuneric.

Jocul razelor de soare atinge apogeul. Privesc infinitul de deasupra ființei mele umile. Ce m-aș face eu, un biet îndrăgostit, fără Cer?! Ce ar fi norii visurilor mele fără un Cer pe care să se sprijine?!

Ce aș fi eu fără tine?! Oase pierdute de trup, rătăcite în pământuri prea uscate pentru a putea da vreodată naștere unui alt Eu…

Te iubesc cu ambii ochi, cu ambele mâini, cu întreaga-mi gură, cu întregu-mi trup, cu toate gândurile și toate expresiile cordului meu.

Te privesc cu ochi de Luca și Maria ce încă visează cuminți să ne descopere. Îți acopăr gura cu poveștile pictate pe buzele-mi însetate de viață și respir ușor, mirat de propria mea existență.

Tu aparții Cerului, visurilor și frumosului, iar eu îți aparțin ție, om drag.

Te iubesc!

Îți mulțumesc!

2016-07-14 05.50.30

Poeții se descompun toamna

Ploape de sânge se vor închide din nou peste ochiul numit pământ, iar bocetul norilor se va vedea de la ferestrele prăfuite de trecerea anilor clipelor seci. Poeții își vor ridica penițele și vor vitupera din nou fericirea, împlinirea sau frumosul, revărsând un ocean de fiori reci, melancolici, devastatori peste deșertul cotidianului anodin și monoton. Versurile își vor recăpăta verbele și virgulele, ființe se vor transfigura și descompune spre a renaște din flăcări mai arzătoare decât iadul necuvintelor scăldate în întuneric, cimitirele vor rechema toți pașii rătăciți și le vor oferi liniștea după care tânjesc toți cei cu degetele tocite de prea multe strofe plânse pe umerii Timpului.

Doamne, cât de dor îmi este de anotimpul pleoapelor de sânge!

(În anotimpul pleoapelor de sânge, traiectoriile gandului sunt infinite)

De tine

Mi-e dor de ochii tăi,
de buze dulci și moi,
de Cerul fără nor –
de chipul tău mi-e dor

………………….

Stări. Perspective.

nori de foc

nori pe cer negru

Puteți viziona fotografiile și pe blogul de fotografie!

Efuziune

La un moment dat ți-am sărutat tăcerea și am vorbit pe limba norilor, a cerului, a pomilor și a vântului… Buzele tale au scris poezii în proză pe pergamentul tenebrelor mele. Ochii tăi au tăcut și ei, iar tăcerea a izbucnit într-un surâs al ființei ce deveneam, puțin câte puțin, împreună… Ne-am mărturisit dureri, spasme și fiori și am ales să alergăm pe-aceeași alee bătută de crivățul veșnicei așteptări…

Călător în paradis

Mă legănam lent pe o creangă subțirică, cu capul pe spate și ochii închiși, respirând un aer cald și moale. Părul curgea cuminte spre înapoi, lăsându-mi fruntea goală. Picioarele îmi erau atât de ușoare, încât parcă zburau odată cu leagănul, iar ciripitul unor păsări mititele îmi gâdila timpanele, ducându-mă lin către lumea lui Bach, Mozart sau Schubert. Îmi treceau prin fața ochilor nedeschiși încă visuri mai vechi, dar totuși atât de actuale! Doamne, câtă liniște putea încăpea în acel colț de lume! Un colț de lume ce era doar al meu. Mă cufundam tot mai mult în palmele fierbinți ale somnului conștient, iar paleta de culori din interiorul cutiei toracice devenea tot mai vastă. Din când în când, se mai auzea câte un râuleț curgând molatic la vale și parcă începeam să simt sub tălpi răcoarea apei. Coborând din leagăn, am pășit și m-am cufundat într-o lume imaterială, plutind timid printre bucățele albe de puf. Simțeam cum eram purtat pe brațe de o forță atât de puternică, și totuși invizibilă. Corpul mi se mișca exact precum valurile unui ocean, când în sus, când în jos. Călătoream cu sufletul. Paradisul mă cuprindea și mă absorbea…

O, înger drag!

O, înger drag!
Ce zâmbet ai! Câte culori!
Mă iei de mâini,
mă săruți și mă înalți
mai sus de nori.
Simt razele soarelui infiltrându-se în mine,
în suflet și cuget.
Datorită ție,
privirii tale,
zâmbetului tău,
îmbrățișării tale,
sărutului tău cu gust de armonie.
Te iubesc!

%d bloggers like this: