Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: ochi caprui

Îmi este dor să reînviem la malul izbucnirilor reci

IMAG3677

Îmi este dor de ochii tăi frumoși, căprui, calzi, care, deși sunt tot mai triști, nasc fericiri în ochii cu care te privesc mereu fascinat, mereu dezarmat, mereu tăcut, mereu însetat de liniștea pe care nu o pot sorbi decât de pe buzele irișilor tăi cu care îmi săruți ființa…

Îmi este dor să ne desprindem picioarelele și sufletele de pe asfaltul sepulcral și să aterizăm pe nisipul ușor rece și umed de la malul nopții lui septembrie, unde să stăm întinși pe spate, să privim cerul plumburiu și să ascultăm tristețea și singurătatea pe care pescărușii le urlă atât de sfâșietor… Îmi este dor să mi se sfărâme sufletul pe o bucată de hârtie, acolo pe nisip și să visez himere îmbrățișate de realitate…

Mi-e dor de scoicile aspre care gem atât de cutremurător atunci când pășim pe lângă ele cu tălpile noastre ușoare, de copii liberi, parcă strigându-ne să le adunăm pe toate într-un buzunar secret la piept…

Îmi este dor de fiori pe care nu i-am simțit niciodată și abia aștept să reîmbrățișez trupurile reci și ude ce se înalță dinspre depărtări și se izbesc de mal și de stânci, obosite și totuși mereu mândre…

Îmi este dor să reînviem.

Fericire cu gust de castane

Este deja 1. Noaptea s-a lăsat încet peste trupurile firave ale copacilor înghețați, iar noi ne ascundem sub pătura călduroasă, îmbrățișându-ne cu dorul întregii lumii. Este atât de frumoasă! O mână o țin sub capul ei, iar cealaltă îi mângâie chipul frumos, pur, ca de copil. Îi privesc zâmbetul, ochii, obrajii, fruntea…  O simt cum zâmbește cu întreaga sa ființă și devin mai fericit. Sunt cel mai fericit bărbat. Am norocul să mă aflu la o gură de aer distanță de cel mai frumos tablou al Afroditei… Simt cum timpul se oprește în loc, dar parcă îl simt și fugind ca un nebun. Sunt complet compromis. Complet înstrăinat. Nu îmi mai aparțin, din clipa în care i-am mângâiat pentru prima oară chipul…. Ochii ei sunt atât de frumoși! De un căprui atât de calm și de fierbinte! În noaptea asta adorm din nou având pe limbă gustul castanelor. Fericirea are gust de castane…

Poem pentru sufletul ei

Mulțumiri Domnului Bob pentru ideea cu “poemele vizuale” 🙂

Căpruiul ei

Ochii ei, într-un final ce nu se mai întrezărea, au reușit să picteze, pe planșa-mi rătăcită printre coaste, noaptea. Din căpruiul ei s-a născut întunericul suav al nopților calde de vară pe care nu le cunoscusem până s-o cunosc pe ea. Trăiam de mult prea multă vreme într-o insomnie ciudată, nu pentru că noaptea nu-mi aducea liniștea, ci pentru că eram martorul unei zile infinite, pline de lumină și zgomot, plină de detalii ce-mi furau privirea avidă de repaos. Tânjeam după o noapte calmă, cu lumină slabă. Visam să pot visa. Visam să pot închide ochii și să adorm sub vraja parfumului unor șoapte de noapte bună. Căpruiul acela mi-a oferit noaptea în dar. De atunci, iubesc și mai mult noaptea, liniștea, întunericul ce-mi dă prilejul să-mi ordonez gândurile. Iubesc acel căprui. El este singurul căprui. Căpruiul!

O biologie a iubirii

Iubita mea, mi-ai deschis sufletul ca și cum ar fi fost o simplă carte. Ochii tăi căprui, calzi au scris povești pe retina sufletului meu – cerneala roșie-sângerie s-a infiltrat în venele mele până mai ieri secate și s-a contopit cu plasma și cu elementele figurate, ajutând astfel la reînvierea circulației dragostei în corpul meu. Ce povești frumoase au scris ochii tăi, scumpa mea! Astăzi, sângele meu este compus 45% din plasmă și elemente figurate și 55% din cerneală roșie-sângerie. O adevărată biologie, iubirea noastră!

La poalele unui biet copac

Știi,
azi..
de fapt și ieri..
sau, în fine, întotdeauna,
când mă uit în ochii tăi de culoarea castanelor,
parcă văd copacii clătinându-se, săracii,
în bătaia vântului de septembrie,
sau mai bine de octombrie;
și mă mai văd pe mine, iubito,
stând întins pe spate,
la poalele vreunuia dintre ei,
cu cartea dragostei noastre în mâini.
Da, iubito,
mă văd stând acolo, cuminte,
citind și scufundându-mă în iarba deasă,
savurând fiecare literă,
fiecare cuvânt,
fiecare silabă sau sunet,
fiecare diftong, triftong sau eu mai știu ce,
odihnindu-mi sufletul la poalele vreunui biet copac, iubito.
Dar să știi, iubito
că ăsta nu e un copac oarecare;
căci rădăcinile lui,
așezate într-un cerc sublim,
parcă se-aseamănă cu rochia unei mirese.
Da, iubito,
în brațele celei mai frumoase mirese parcă stau,
privind spre ochii ei de culoarea castanelor,
în timp ce vântul taie și spânzură….

Iubita mea cu ochi de ciocolată

Iubita mea cu ochi de ciocolată,
cu zâmbetul copilăresc,
știam de-atunci, de prima dată,
că te iubesc.

Cât îmi doream să te sărut!
Cât îmi doream să îți șoptesc!
Să-ți spun încă de la-nceput
că te iubesc!

Mergeam cu soarele de mână,
privindu-ți chipul îngeresc;
și ți-aș fi spus o săptămână
că te iubesc.

Îți mulțumesc pentru iubire,
îți mulțumesc fiindcă trăiesc,
îți mulțumesc și-ți dau de știre
că te iubesc.

La mulți ani, scumpa mea! La mulți ani nouă!
Să nu uiți………………………………..că te iubesc!

%d bloggers like this: