Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: plaja

Gânduri la malul lumii

Viața este aici. Privim orizontul albastru și suspinăm ușor, sperând ca timpul ce va trece până la următoarea întâlnire cu marea să se scurgă cu pași rapizi, nevăzuți. Privim copiii albi cu aripi onirice zburând deasupra infinitului, sub pătura protectoare a celuilalt infinit… Am privit pentru prima oară soarele renăscând din repărtările reci. Dansul micilor noștri copii ne-a călăuzit gândurile spre lumi neînchipuite și ne-a asigurat că minunile există. Trăim o minune. Suntem minuni. Ne întâmplăm în fiecare clipă și murim doar atunci când uităm să fim fericiți pentru simplul fapt că suntem… Viața este aici și aici va rămâne… FERICIRE ÎN DOI. ZBOR LIBER. REÎNTÂLNIRI. VALURI. COPII ALBI ÎNARIPAȚI. RĂSĂRIT. ZÂMBETE. TĂCERI. SIMPLITATE. VISURI. CUVINTE. NOI DOI. CER. ÎNGERI. LIBERTATE. (20.04.2015) IMAG2408 IMAG2452 IMAG2630 IMAG2891 IMAG2922 IMAG2417

Advertisements

Gând CLXIV

Să nu lași valurile să izbească plaja gândurilor tale!…

Singur pe plaja cu nisip rece

Acum stai întins pe spate, pe plaja cu nisip rece – e deja toamnă târzie, iar gândurile…parcă nici ele nu mai sunt ce-au fost. La ce să te mai gândești? La ce să mai visezi? În jurul tău e o tăcere cât un viscol, doar marea mai șoptește câte o silabă răgușită… Te ridici și te miri – cum poate fi totul atât de cenușiu?! Strângi într-un pumn câteva sute de fire de nisip pe care, apoi, le lași să se scurgă printre degete. Te gândești, “așa mă duc și eu. Așa se duce și timpul, iar eu călătoresc cu el”… Ai vrea să vorbești cu cineva.. cui să-i vorbești? Până și pescărușii… parcă s-au săturat și ei, au părăsit marea… nici măcar cu ei nu mai poți vorbi. Din când în când, marea mai aruncă asupra nisipului rece câte un val – și mai rece -, iar tălpile-ți goale sunt atinse de un fior negru ca visele tale… Acum, nu-ți mai dorești decât să adormi – poate, cine știe cum, vei visa o lume nouă… măcar în vis să scapi de nisipul rece și de marea indiferentă. Și te cuprinde o stare ciudată – corpul îți amorțește, ochii se închid, dar nu te poți aștepta la vise – ești într-o veritabilă gaură neagră, în care gândurile se adună în jurul tău precum un uragan și distrug tot… nu mai durează mult și te prăbușești. Psihicul îți stă îngropat în nisipul rece…

 

Apusul de pe plaja mea

De-aș putea avea plaja mea! De-aș putea avea bucățica mea de nisip, de pe care să privesc soarele sărutând încet, suav marea!…Să văd valurile jucându-se, să văd perscăruși planând deasupra albastrului finit…Ah, de aș putea dormi pe plaja mea, fără griji, primind binecuvântarea din partea apusului!…De m-aș trezi mâine pe nisipul cald, de aș putea privi răsăritul spunând “Tu, dragule, cât de frumos ești! Dar parcă mai frumos ai fost aseară!…”…De aș putea visa la malul apei, acolo pe peticul meu de pământ galben, fin!…Doamne, și m-aș juca în părul tău, iubito…stând așa pe plajă; aș privi apusul ținându-te în brațe, prinzându-ți cu grijă încheieturile mâinilor, sorbindu-ți privirea fascinată de bila de foc din depărtare…..De aș avea apusul meu, pe plaja mea, la malul mării mele!…

Imaginea este rezultatul spiritului meu artistic mai mult sau mai puțin dezvoltat 🙂

%d bloggers like this: