Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: plimbare

Întoarcerea la realitatea de acasă

Au fost câteva zile incredibile. Emoțiile au început să mă învăluie încă de când am ajuns în dreptul plăcuței pe care scria Măgura. De jur-împrejur, peisajul îmi tăia răsuflarea. Ce frumusețe! Câtă liniște, cât verde, câtă libertate! Am ajuns la vilă nerăbdători să cunoaștem cât mai repede fiecare centimetru pătrat al împrejurimilor. Gazdele, niște oameni de nota 10. Discreți, binevoitori, săritori și deschiși la minte. Colac peste pupăză, fata lor ne-a fost ghid de încredere pe tot parcursul șederii noastre acolo.

 

Ne-am trezit târziu, am cutreierat ca doi copii prin sat, pe dealuri, pe munte… Aerul era atât de curat! Ah, ce departe era Bucureștiul! Și ce bine era!…

 

Ne-am pregătit din timp muniția de război, așa că am luat cu noi două aparate foto care să completeze aportul telefoanelor mobile. Eu am fotografiat cu telefonul, iubita a fotografiat cu aparatele și cu telefonul ei. La sfârșitul celor aproape patru zile de mini-vacanță, făcând bilanțul fotografic, Ștefania s-a dovedit a fi câștigătoare detașată, cu un scor de aproximativ 1500 la 800 de fotografii. Am încercat să surprindem fiecare gură de aer a satului. Am încercat să surprindem florile, oameni, munții, dealurile, Cerul, absolut tot. Eu zic că ne-a ieșit.

Suntem fascinați de culorile apusului în genere, fapt pentru care am ținut neapărat să surprindem câteva scene în timpul înserării.

Ziceam mai devreme că am avut-o alături de noi pe Elena, fata gazdelor, pe post de ghid de încredere. Drept urmare, ne-am lăsat duși de către ea spre Vârful Măgura. Nu am ajuns chiar până acolo, dar am fost aproape. Am fost cu adevărat impresionați de tabloul ce se așternuse sub picioarele noastre. În stânga, se vedea Moeciu, iar în dreapta, Măgura. Peste tot, păduri, dealuri, munți, liniște, aer curat și fericire. Fericirea este atât de simplă! Păcat că de cele mai multe ori nu știm să apreciem lucrurile simple….

Ce țară frumoasă avem! Cât de binecuvântați suntem! Am dreptate?

Gândindu-mă la oamenii locului, am numai cuvinte de laudă la adresa lor. Localnicii ne salutau respectos, cu blândețe și răbdare, fiind în același timp dornici să afle mai multe despre noi, să ne vorbească, să își împărtășească ofurile… Ne-am făcut chiar și prieteni. Printre ei, un domn englez foarte amabil și prietenos, stabilit de mulți ani în România, dar de foarte curând în Măgura. De asemenea, l-am cunoscut pe Marian, un copil în vârstă de 6 ani, care toaaaată ziua se plimba pe bicicletă prin sat. Cum ne vedea, hop!, și el! Nu mai puteam scăpa de el până nu intram în casă. Un copil plin de energie, zvăpăiat, dar foarte frumos în ansamblul sufletului său pur. I-am făcut și o fotografie (de fapt mai multe), de dragul aducerii aminte.

 

Am reușit chiar să și citim un pic, în special în tren, pe drumul către Brașov. Eu am ales Dostoievski, cu ale sale “Amintiri din Casa Morților”, iar iubita l-a ales pe Grigore Leșe, care susține cu tărie că “Acum știu cine sunt”.

În încheiere, vă spun că a fost o vacanță cu adevărat superbă, într-un loc minunat, unde cu siguranță vom reveni într-o bună zi. Vă recomand și vouă pe această cale, dacă aveți disponibilitatea, să faceți o vizită satului Măgura din județul Brașov. Nu veți regreta.

Din păcate, ne vedem nevoiți să trăim din nou în haosul urban din București….

 

PS: Că tot am fost plecați cu scopul de a ajunge mai aproape de Cer, de natură, de noi înșine, vreau să împart cu voi un mesaj pe care l-am văzut pe un zid din Brașov. L-am fotografiat, așa că orice cuvânt în plus ar fi de prisos.

 

(Mesajul reprezintă o parte din versurile acestei melodii) – Sunt fan hip hop (în special partea underground), iar găsirea acestui mesaj pe stradă nu a putut decât să mă bucure. Fenomenul ia amploare!

Advertisements

Dor de Brașov

Atât de multă liniște am îmbrățișat acolo!…
Atât de mult zbucium am reîntâlnit aici!…

George Bacovia – A bătut vântul (poezie în proză)

A bătut vântul… Frunzele cad peste noi și peste ziare. Am plecat de pe o alee fără bănci; trec singur pe lângă bazinuri de piatră părăsite, și, de la sfârșitul parcului, privesc câmpia nesfârșită peste care se lasă corbii și vântul părăsirii.
Îmi amintesc de romane pasionale, în care eroii se împușcă, sau se otrăvesc, se spânzură, se aruncă în mare, sau înaintea trenului.
E trist. Frunzișul e galben și sunt și frunze roșii ca pete de sânge; dacă vrei să rămâi pe gânduri pe aceste alei de toamnă, e prea mult mister și nu e nimeni să râdă, sau să te plângă.
Numai poeții redau în câteva strofe aceste stări de melancolie și numai ei ne amintesc de tăceri și singurătăți…
În drum, spre oraș, m-am gândit la descrieri care sfârșesc cu speranțe de viitor. La colțul unei străzi așteptau mai mulți un tramvai; pe bulevarde mari, vântul duce repede praful și frunzele, până departe…
E toamnă… cu tramvaiul am ajuns la celălalt capăt al orașului; pe aici sunt cazărmi și fabrici. Am rătăcit și pe aceste străzi, ca prin marginile unui oraș de provincie; pe maidanele goale se lăsau corbii, iar zarea era închisă și rece. Pe o stradă din acele locuri, am intrat în grădina unui restaurant, unde am stat mai mult pentru un vin nou care era și bun, pe când un gramofon cânta într-o cameră a acelui local.
Un tânăr elegant, cu floare la reverul hainei, un fel de nebun distractiv, sprijinindu-se în baston, privea la consumatori cu mișcări leneșe din corp. Întru târziu i se făcu semn să ia loc la o masă. Acest nebun mânca și cânta după gramofon și din când în când se ducea la masa ofițerilor pentru a se recomanda, ceea ce făcea o plăcere deosebită doamnelor… Gramofonul cânta, când ca o fanfară, când cântece populare din voce; era totuși liniște, izolare, iar vinul dădea visări că sunt și mai singur…
Spre seară, am luat în oraș câteva cafele într-un local plin de lume, printre care se distingeau câțiva poeți, câțiva artiști – vor apărea desigur în toamna aceasta câteva reviste literare cu scriitori de talent cu o notă nouă în poeme mici, sau cine știe în ce fel…
Plouă încet; cafeneaua e și mai plină, și, când se face tăcere, se aude cum cade ploaia încet, care predispune la somn… Noapte.
Pe asfaltul ud, se răsfrâng luminile felinarelor și trec umbre de trăsuri și de oameni… pare o carte cu îngeri, demoni, stele, suflet și alte vedenii…
Câte întâlniri mai ieftine, sau scumpe, rămân în urmă, și câte grădini plouate, cu parfum de toamnă, până spre casă…

Dor de liniște. Dor de natură. Dor de Moeciu…

Un loc absolut superb!… Ce păcat că nu am stat vreo doi ani acolo!…

Îmi era atât de dor de toamnă!…

Îmi era atât de dor de toamnă! –
să ne plimbăm pierduți printre suflete colorate
căzute din copacii obosiți…
Atât de dor îmi era să ne ținem de mâini ca doi copii,
fericiți că vântul se joacă în sfârșit în pletele noastre,
că norii pictează poetic cerul,
că lacrimile cad fericite peste trupurile noastre,
dorind să ne lumineze sufletele
cu zâmbetul îngerilor!…
Atât de dor îmi era de toamnă!…

Imaginea este de aici!

În prima zi…

…m-am uitat de 12345 de ori în oglindă înainte să plec de acasă

…am schimbat mental vreo 10 tricouri înainte de a ieși pe ușă

…am venit spre Herăstrău cu inima cât un purice

…te-am așteptat cuminte și timid în fața statuii

…ți-am sărutat cu grijă obrajii calzi

…ți-am privit sufletul oglindit în ochii tăi de culoarea cafelei – O cafea unică, mai bună decât Brasilia sau Arabica

…ți-am spus de 1234567 de ori că ești frumoasă

…am mers pentru prima oară împreună la terasă – kind of penibil ca mentionez asta, dar face parte din farmecul nostru :*

…ți-am făcut cunoștință cu El comandante Che Guevara

…am vorbit de fotbal, tenis, fotbaliști, tenismeni, relații, trecut, planuri de viitor etc

…am stat pentru prima oară împreună pe bancă

…ți-am mângâiat pentru prima oară părul

…am zâmbit pentru prima oară o zi întreagă

…am cunoscut cel mai frumos zâmbet

…am făcut primele glume împreună

…am avut emoții cât în 10 vieți anterioare la un loc

…am ajuns acasă cu gândul la următoarea întâlnire

…ți-am mulțumit pentru bucățica de rai pe care ai împărțit-o cu mine timp de câteva ore

…ți-am spus din nou că ești frumoasă

…am adormit cu zâmbetul pe buze și în suflet…

ÎȚI MULȚUMESC PENTRU FERICIREA PE CARE MI-O PICTEZI PE CHIP ZI DE ZI! ÎȚI MULȚUMESC PENTRU LINIȘTEA ȘI GRIJA CU CARE MĂ RĂSFEȚI! TE IUBESC! DE AICI PÂNĂ LA CER ȘI ÎNAPOI AR FI PREA PUȚIN…

Peronul “Iubire”

“Urmează stația Iubire, cu peronul pe partea stângă! Corespondență cu magistralele Speranță și Liniște. Pentru direcția Fericire, iubiți omul din stația Iubire!”

Ok, imaginația și-a pus din nou motorașul în funcțiune, metaforele sunt la locul lor, inima, hmm, nu prea stă locului, iar zâmbetul perfect al iubitei îmi este din ce în ce mai aproape. Mă îndrept spre stația Tineretului, locul primei noastre țineri de mână, locul în care fericirea și-a început lucrarea. Lucrare, de altfel, magistrală. Magistrală, adjectivul, nu substantivul! Se anunță “Urmează stația Tineretului…” și așa mai departe. Pentru mine, nu mai există de mult Tineretului. Pentru mine, este Iubire! Încă de atunci, din acel minunat 16 iulie 2012. Inima îmi bate tot mai tare, iar zâmbetul mi se afișează involuntar pe chip. Primesc mesaje de la ea: “Te siiimt!”, “Te văăăd!”…ce coincidență – și eu o siiiimt, și eu o văăăd. E minunat! Metroul ajunge în stație, iar brațele noastre se deschid cu nonșalanță, lăsând iubirea și dorul să vorbească pentru noi. Ochii ei, zâmbetul ei, doamne!, cât de frumoasă e!… Ieșim ținându-ne de mână, zâmbind, lăsând emoțiile și fericirea să danseze valsul perfect. Parcul ne primește bucuros în casa lui, copacii stau cuminți și ne privesc, soarele ne luminează calea, iar buzele noastre nu pot sta un minut locului. Sunt precum plămânii și aerul – de nedespărțit! Doamne, ce zi frumoasă!

…………………………………………………………………………..

Ne plimbăm toată după-amiaza, după care ne retragem ușor spre casă. Un tub cu “soluție de făcut balonașe”, câteva narcise, îmbrățișări eterne, săruturi pline de pasiune, cuvinte magice, priviri ce emană tandrețe, recunoștință, fericire și împlinire, muuuuulte fotografii, muuuuuule amintiri …. FERICIRE! Sunt fericit!

Mulțumesc, copil frumos! A fost o zi minunată, ca de fiecare dată! Te iubesc enorm și te voi aștepta cuminte, așa cum o fac de fiecare dată când pleci 😛 Ai grijă de tine! Te iubeeeesc!

%d bloggers like this: