Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: poezii

Serghei Esenin – Scrisoare mamei

Tu tot mai trăieşti, bătrînă mamă?
Ţie cu supunere mă-nchin!
Mica-ţi casă, seara de aramă,
Lumineze-o paşnic şi senin.

Mi se scrie că eşti tulburată,
Că ţi-i dor de mine ne-ncetat,
Că ades baţi drumul, supărată,
În paltonul vechi şi demodat.

În albastre seri ţi se năzare –
Gînd pustiu, ce lacrimei dă val –
Că la crîşmă, într-o-ncăierare,
Mi s-a-nfipt în inimă-un pumnal.

Mamă, nu-i nimic! Delirul fură
Gîndul tău, ducîndu-l spre prăpăd;
Nu-s beţiv chiar în aşa măsură,
Ca pierind, să nu te mai revăd.

Ca-n trecut mi-i inima duioasă,
Am un vis, un vis pe care-l storc:
Să mă smulg din dorul ce m-apasă
Şi la noi acasă să mă-ntorc.

Eu voi reveni pe cînd răsfaţă,
Pomii-n floare, satul meu tăcut.
Dar să nu mă scoli de dimineaţă,
Cum opt ani în urmă ai făcut.

Nu trezi deşertăciunea crudă,
Nici regretul că mă risipesc.
Prea devreme, pierdere şi trudă,
Mi-a fost dat trăind să pătimesc.

Să mă rog tu nu-mi mai da poveţe!
Nu-i nevoie! Duse-s cîte-au fost.
Numai tu-mi eşti reazem la tristeţe,
Numai tu dai vieţii mele rost.

Fie-ţi deci neliniştea uitată,
Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat,
Nu mai bate drumul, supărată,
În paltonul vechi şi demodat.

*1924*
din vol. Serghei Esenin, Poezii • Poeme, în româneşte de George Lesnea, postfaţa Tamara Gane, Ed. Cartea rusă. Buc., 1957

(Sursa: pruteanu.ro)

Advertisements

Gândul lui Nichita…

Inimă,
fii simplă ca moartea.
Lucrurile simple nu se pot dovedi
și sunt atâția morți în jur…

(Nichita Stănescu – Gând)

Nichita Stănescu – N-ai să vii

N-ai să vii şi n-ai să morţi
N-ai să şapte între sorţi
N-ai să iarnă, primăvară
N-ai să doamnă, domnişoară.

Pe fundalul cel albastru
din al ochiului meu vast
meteor ai fost şi astru
şi incest ai fost, prea cast

Uite-aşa rămânem orbi
surzi şi ciungi de un cuvânt
Soarbe-mă de poţi să sorbi
“S” e rece azi din sunt.

Lucian Blaga – Iubire

Iubeşti – când ulciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori şi de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubeşti – când suavă icoana
ce-ţi faci, în durere prin veac
o tii înrămată, ca-n rana
străvechiului verde copac.

Iubeşti – când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânţi să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.

Iubeşti – când simţiri se deşteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-aşteaptă
nu moartea, ci altă poveste.

Iubeşti – când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îţi este-n aceeaşi măsură
şi lavă pătrunsă de lună.

Nu aș putea muri vreodată

O mie de sinucideri

nu ar fi de ajuns pentru a muri,

atâta vreme cât exist în sufletul tău –

când exiști în locuri pe care nu le poți controla,

ești nemuritor!

Îndrăgostiți

O imagine din fața ferestrei mele! Se pare că poeziile atrag îndrăgostiții 🙂
Nu degeaba zicea Nichita că “îndrăgostiții sunt pietoni ai aerului”!

Nichita Stănescu. Recitări

“Îngerul blond”…

%d bloggers like this: