Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: prostie

“Mi-a dat vreo zece milioane, Ponta”…

(Menționez: Nu voi transforma blogul într-o cocină politică, fuck no!, însă nu am putut ține în mine dezamăgirea și ura pe care mi le-a provocat întâmplarea prezentată în rândurile de mai jos)

Am trăit să o aud și pe-asta. Live, direct, fără ocolișuri. Astăzi, în tramvai fiind, am asistat fără să vreau la o discuție între două dudui și un domn. Ele erau genul de femei care caută să muncească pe te miri unde, cu ziua, iar el genul de bărbat trecut de primele tinereți, cam amărât, dar atotștiutor. Deodată, o aud pe una dintre cele două debitând: “Mi-a dat vreo zece milioane, Ponta”. Domnul care le acompania era ceva mai dur, apelând la câteva invective. Înainte să cobor, nu m-am putut abține, m-am apropiat de doamna cea mândră de atenția lu’ dom’ Ponta și am dat naștere unui scurt dialog. Partea cea mai importantă ar fi următoarea:

– Din cauza asta este țara așa cum este, doamnă. Din cauza celor ca dumneavoastră, care acceptă bani de la politicieni ca să îi voteze. Ponta vă dă acum zece milioane, iar în următorii patru ani vă ia de vă usucă.
– Eh, e bine că mi i-a dat și p-ăștia.

Nici nu are rost să merg mai departe cu povestea, am ajuns unde vroiam să ajung. După ce i-am mai făcut morală preț de câteva replici, cealaltă doamnă a simțit nevoia să facă haz de necaz și să se implice și ea în discuție: “Păi ce, îi iau banii și votez cu altul”… Am coborât din tramvai dezamăgit și jefuit de speranță.

Refuz să mai visez. Risc să mă sinucid cu propriile-mi visuri…

De ce sunt obligat să ascult muzică despre Iisus în parcuri?

19 iulie 2014, pe seară. Parcul Tineretului. Primesc un fluturaș cu un citat din nu știu ce verset, în fine. După câteva secunde, aud câteva acorduri hip-hop răsunând din niște boxe. În gândul meu, mi-am zis că e foarte tare, că se promovează cultura hip hop. Nu merg mult, că aud, pe ritm de hip hop, niște versuri religioase… Iar “cântăciosul”, ca mai toți cei care participă la astfel de evenimente, era afon. Peste aproximativ o oră, mă întorc în aceeași zonă, dar totuși la vreo 200 de metri distanță. Răsuna tare în tot parcul muzică religioasă. Bineînțeles, pe niște ritmuri…. rock sau ceva de genu. Iar asta am mai pățit-o și prin parcul IOR, acum ceva vreme. Întrebarea mea vine destul de firesc: De ce sunt eu, ca cetățean al acestui oraș și ca vizitator al acestui parc, obligat să aud niște versuri cântate prost, pe niște ritmuri nepotrivite, de către niște oameni care nu au nicio treabă măcar cu muzica, nu neapărat cu religia? De ce?… Să presupunem că aș fi un satanist radical. Ce ar urma, să mă duc să-i dau una în cap “cântăciosului”?… Bine că nu sunt satanist radical!…

PS: De standurile alea cu “Ce ne învață biblia” nu cred că mai e nevoie să zic nimic….

Concluzia mea: Nici măcar credința, care este total la mâna liberului arbitru, nu mai este respectată. Fraților, dacă eu vreau să cred, mă rog acasă, mă duc la biserică, am crezul meu propriu. Nu trebuie să facem petrecere în pijamale ca să promovăm credința, for God’s sake….

PPS: Bine măcar că nu cântau manele cu versuri religioase… Am văzut cazuri….

Căci prostia se plătește…

Am simțit-o de multe ori pe pielea mea, iar aseară s-a consumat cel mai recent exemplu. Într-un moment de risipire a materiei cenușii, am reușit să îmi dublez volumul mâinii drepte, cu două croșee prost gândite și executate într-un termopan insensibil… Deh, să-mi fie învățătură de minte!…

Apropo, mi-am făcut un nou prieten, cu această ocazie. Îl cheamă Nurofen 😀

%d bloggers like this: