Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: rasarit

Gânduri la malul lumii

Viața este aici. Privim orizontul albastru și suspinăm ușor, sperând ca timpul ce va trece până la următoarea întâlnire cu marea să se scurgă cu pași rapizi, nevăzuți. Privim copiii albi cu aripi onirice zburând deasupra infinitului, sub pătura protectoare a celuilalt infinit… Am privit pentru prima oară soarele renăscând din repărtările reci. Dansul micilor noștri copii ne-a călăuzit gândurile spre lumi neînchipuite și ne-a asigurat că minunile există. Trăim o minune. Suntem minuni. Ne întâmplăm în fiecare clipă și murim doar atunci când uităm să fim fericiți pentru simplul fapt că suntem… Viața este aici și aici va rămâne… FERICIRE ÎN DOI. ZBOR LIBER. REÎNTÂLNIRI. VALURI. COPII ALBI ÎNARIPAȚI. RĂSĂRIT. ZÂMBETE. TĂCERI. SIMPLITATE. VISURI. CUVINTE. NOI DOI. CER. ÎNGERI. LIBERTATE. (20.04.2015) IMAG2408 IMAG2452 IMAG2630 IMAG2891 IMAG2922 IMAG2417

Advertisements

Sânge rătăcit printre fire de nisip

Mi-aș mai dori doar să ajung la malul lumii, să privesc răsăritul și apusul cum se sting repetat și să îmi îngrop lacrimile sub nisipul rece și ușor umed, într-o zi de mijloc de aprilie…

Dezabuzare. Marasm sepulcral. Haos înzorzonat. Zâmbete ce se pierd tot mai departe în ceață. Zâmbete ce zbiară să devină doar reminescențe. Apogeu indomptabil.

Uneori mă simt ca și cum aș fi însuși regretul. Regretul de a mă fi născut cu vocația frivolității și redundanței erijate în plasmă și elemente figurate…

Apusul există pentru a se transforma în răsărit

Mi-aș tăia mâinile, căci nu au știut să îți mângâie chipul obosit; mi-aș lăsa ochii să orbească, căci nu au știut să îți vadă durerile; mi-aș lăsa buzele să se usuce, căci nu au știut să îți sărute rănile; mi-aș izgoni sufletul în tenebrele Siberiei, căci nu a știut să îl liniștească pe al tău…

Dar nu o voi face! Mâinile mele vor învăța adresa obrajilor tăi și le vor oferi atingerile după care tânjesc; ochii mei vor privi dincolo de superficial și vor vedea fiecare tremur; buzele mele îți vor acoperi și îți vor vindeca în timp toate rănile; sufletul meu va învăța să înțeleagă valurile mării agitate și le va transforma în cântece de leagăn care îți vor liniști ființa

Te iubesc și o voi face până ce ultima firimitură de os mi se va risipi în pământ.

Gând CXXXVIII

Am pierdut atât de mult timp gândindu-ne la apus, încât am uitat să privim răsăritul…

Gând CIV

Poți aștepta răsăritul sau poți renunța, alegând să dormi în continuare, dar să nu spui după aceea “am fost atât de aproape!”…

Ortus et occasus

Și am schimbat numele blogului. Din nou. Din “Suflet vorbitor”, am devenit “Ortus et occasus” (Răsărit și apus). De ce? Pentru că îmi place foarte mult limba latină. În concluzie, să ne citim cu plăcere! 🙂

Poem de iubire

Îmi ești apă, aer, viață,
răsărit, de dimineață,
un gând bun ce s-a ascuns
după stele, la apus.

Cer, Pământ și Univers,
pentru viața mea un vers,
zâmbet cald, priviri de foc,
tot frumosul la un loc.

Ești iubire și speranță,
ești un cântec, o romanță,
câmpul infinit cu flori,
o paletă de culori.

%d bloggers like this: