Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: sarut

Ce ar fi norii fără Cer?!

Îți zăresc căpruiul și simt cum soarele roșu, timid și ud al dimineții începe să-mi alinte pielea. Privesc valurile cum își întind brațele către aripile micilor îngeri ai plajei și le ascult simfonia tăcerilor nemaiascunse. Tac! Te simt! Te văd! Te înconjor cu respirația gândului ușor, având încă în suflet reverberația cortinei ce cu o seară înainte se lăsase deasupra albastrului devenit deodată întuneric.

Jocul razelor de soare atinge apogeul. Privesc infinitul de deasupra ființei mele umile. Ce m-aș face eu, un biet îndrăgostit, fără Cer?! Ce ar fi norii visurilor mele fără un Cer pe care să se sprijine?!

Ce aș fi eu fără tine?! Oase pierdute de trup, rătăcite în pământuri prea uscate pentru a putea da vreodată naștere unui alt Eu…

Te iubesc cu ambii ochi, cu ambele mâini, cu întreaga-mi gură, cu întregu-mi trup, cu toate gândurile și toate expresiile cordului meu.

Te privesc cu ochi de Luca și Maria ce încă visează cuminți să ne descopere. Îți acopăr gura cu poveștile pictate pe buzele-mi însetate de viață și respir ușor, mirat de propria mea existență.

Tu aparții Cerului, visurilor și frumosului, iar eu îți aparțin ție, om drag.

Te iubesc!

Îți mulțumesc!

2016-07-14 05.50.30

Cosinus de ea – cosinus de eu = dor de noi

Aș vrea să fie mereu dimineață, să deschid ochii lângă ea, să îi privesc zâmbetul simplu, cald și copilăresc. Este zâmbetul spălat de liniștea nopții… Aș vrea să mă găsesc și să mă regăsesc în fiecare clipă la malul îmbrățișărilor ei, acolo unde “acasă” are cu adevărat sens. Îmi este dor să îi mângâi obrajii ce îmi inspiră copilărie, soare, zâmbet, fericire, libertate, visare, speranță, siguranță. Îmi este dor să simt atingerea eternității în clipa fiecărui sărut cuminte și totodată sălbatic, liber, purtător de aripi ce ar înălța orice suflet.

O iubesc cu toată ființa mea. O iubesc așa cum un actor iubește scena, așa cum un pictor iubește culorile, așa cum un copil își iubește mama, așa cum Cerul iubește Marea, așa cum un poet iubește orizonturile invizibile. O iubesc și sunt tot mai convins de faptul că trebuia să o întâlnesc pe ea pentru a fi fericit. Fericirea nu vine aunci când o chemi. Ea vine singură, atunci când consideră că vei ști să o prețuiești. În cazul meu, a venit în acea zi minunată de iulie… Cât de fericit am devenit atunci!

Sunt fericit și îi datorez totul îngerului cu chip de om care m-a salvat.

Te iubesc!

Efuziune

La un moment dat ți-am sărutat tăcerea și am vorbit pe limba norilor, a cerului, a pomilor și a vântului… Buzele tale au scris poezii în proză pe pergamentul tenebrelor mele. Ochii tăi au tăcut și ei, iar tăcerea a izbucnit într-un surâs al ființei ce deveneam, puțin câte puțin, împreună… Ne-am mărturisit dureri, spasme și fiori și am ales să alergăm pe-aceeași alee bătută de crivățul veșnicei așteptări…

Bucuria de a iubi

Ți-aș învălui întregul trup în frunze de visuri mărețe, după care aș sta întins de-a lungul cearșafului, privindu-ți zâmbetul cum se întinde falnic, precum un ocean, peste nisipul ființei mele. Mi-aș muta existența în ochii tăi, pentru a putea vedea măcar pentru o clipă lumea așa cum o vezi tu, frumoasă, inocentă, pură. Ți-aș recita poezia suspinului întregii lumi și te-aș îmbrățișa așa cum cerul îmbrățișează pământul la orizont. Aș construi un castel în jurul tău doar pentru a veni pe un cal alb la poarta sa, pentru a te salva și pentru a fugi împreună cu tine spre sute de lumi nemaivăzute și nemaiimaginate. Ți-aș săruta tălpile în fiecare dimineață, pentru ca mai apoi să pășești mereu ușor, elegant, grațios, purtând în suflet frica lui Nichita, aceea de a nu-mi strivi sărutul. Te-aș iubi o viață întreagă, după care aș muri fericit, conștient că nu există și nu va exista niciodată ceva mai frumos și mai puternic decât iubirea izvorâtă din piepturile noastre mereu infantile. Și te iubesc! Acum, mâine, mereu!

 

0886733bf4e4fda6d2bee78ee8215834

Sursa foto: Pinterest.com

Yin si Yang

Lumina ochiului ei stâng

se așază peste întunericul ochiului meu drept,

iar lumina ochiului ei drept

se așază peste întunericul ochiului meu stâng.

Amintirea zâmbetului ei din nopțile apuse

se culcă la picioarele gândului meu,

iar mâinile ei calde

se învelesc cu iarna mâinilor mele,

spre a o topi și a o transforma

în primăvară.

Urmele pașilor ei înceți, calmi,

se aștern în fața pașilor mei pierduți, dezorientați.

Săruturile ei de noapte bună

și de bună dimineața

se cuibăresc în colțul buzelor mele tăcute,

recunoscătoare,

arzânde.

Gând CXVIII

Buzele tale au aromă de viitor…

Ultimul sărut nu poate fi ultimul

O cameră albă și spațioasă. Un pat mic și câteva aparate conectate prin tot felul de cabluri.  Stăm amândoi întinși, înghesuiți. Suntem doar noi doi. Îți mângâi chipul, îți privesc ochii cuminți și îți spun că ești frumoasă. Nu e vina ta pentru cele întâmplate. Așa a fost să fie. Te afli în spital, organele vitale au fost grav afectate. Lacrimile se scurg pe obrajii noștri, însă tu pari să te împaci cu ideea. Te întreb de ce nu te revolți și îmi răspunzi că nu vrei ca supărarea să fie ultimul sentiment pe care îl vom fi trăit împreună. Îți admir curajul, dar nu te pot lăsa să pleci. Îmi spui că ești obosită și îmi ceri să te sărut; eu îți spun că nu pleci nicăieri. Vreau să te liniștesc. Ți-am sărutat de atâtea ori buzele! Adoram întotdeauna momentul de după, în care deschideai ochii și respirai liniștită, ușor, spunându-mi că mă iubești. Iubeam acel moment de liniște ce ne cuprindea după fiecare sărut. Acum îmi ceri din nou să te sărut. Îmi este frică. Și totuși, o fac – îți spun că te iubesc, te țin strâns de mâna mică și rece și te sărut încet, încercând să te readuc aproape. Îmi spui că și tu mă iubești. Ridicându-mi buzele deasupra buzelor tale, aștept să deschizi ochii și să-mi spui din nou că mă iubești.  Pleoapele tale rămân liniștite, indiferente. Aparatele refuză să te mai lase lângă mine. Cum pot accepta eu oare faptul că acel ultim sărut a fost chiar ultimul?! Mă cuibăresc la pieptul tău tăcut și îți rostesc poezia noastră. Rămân mut, lângă tine, așteptând. Ultimul sărut nu poate fi ultimul! Nu vreau, nu trebuie și nu poate să fie!….

 

(Iubito, să ții minte toată viața – ultimul nostru sărut nu va putea fi niciodată ultimul. Drumul nostru nu se va opri niciodată la capătul pământului. Capătul pământului este începutul cerului!)

 

%d bloggers like this: