Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: schizofrenie

Momente de schizofrenie

De-aș putea înghiți câteva pastile care să-mi inducă o dulce schizofrenie! De-aș avea o rețetă în acest sens, un fel de tratament zilnic pentru ne-schizofrenici! Oricât m-aș chinui, nu reușesc să vituperez faptic realitatea patibulară, mult prea stearpă, mult prea liniară… Aș da orice pentru câteva clipe de nebunie pe zi, pentru un moment de schizofrenie, măcar din când în când…

Și știu că mă cuibăresc în prolixitate, știu că elucubrez, dar măcar așa să ascund urmele evidentului mundan, măcar așa să fug…

 

Sursa foto: Pinterest.com

Moartea doarme cu tine în pat

Probabil că nu ai mai schimbat de foarte multă vreme cearșaful. Nici plapuma cu care te învelești ca un brazilian la polul nord. Nici perna. Probabil că ți-ai acceptat condiția de refuzat al vieții și preferi să vegetezi într-o letargie morbidă, în loc să te obosești să te împotrivești. Ce rost ar mai avea?, îți spui. Dincolo de geam nu mai zărești decât funingine așternută pe copacii altădată vii, iar televizorul tău are purici și refuză să îți răspundă la vreo comandă. Te doare capul și înjuri pe toată lumea. Îți vine să omori primul om care îți iese în cale, dar tu nu ai mai văzut niciun chip uman de mai bine de + infinite zile. Ești nervos, dar nu te provoacă nimeni. Moartea doarme cu tine în pat și acaparează totul: ea stă tolănită după cum are chef, iar tu te chinui pe o muchie a saltelei. Nu mai ai becuri, iar podeaua a început de câteva zile să scârțâie.  Pereții murdari parcă respiră crivăț, iar “doamna” de lângă tine încearcă subtil să te lege de pat. Simți furnicături pe picioare și începi să tremuri.  Te sperii și o iei la goană cvasiinconștient, dărâmând și ultima cutie de risperidonă. Auzi un urlet  asurzitor și sari pe fereastră fără să îți mai pese de nimic. Dintr-o dată, te trezești jos, pe spate, gâfâind, transpirat, cu picioarele tremurându-ți haotic. A trebuit să faci o alegere extremă, dar ai scăpat. Acum înțelegi că decizia îți aparținea doar ție și că trauma de mai devreme era autoindusă. O minte dezechilibrată te poate duce jos. Ai avut noroc! – tu n-ai ajuns chiar atât de jos…

(Sursa imaginii, aici!)

Scrisoare de pe front

“…………
Sunt actorul rănit, actorul răpit de schizofrenie,
aud și-acum obuze, pe mulți i-a cuprins tâmpenia;
de la patul vecin se-aud scâncete,
unii care erau cu mine-n batalion, i-acoperă pământul cu mișcări încete,
nu mai vreau să văd uniforma!
nu mai mă simt în forma optimă, toți se-agită, unii vomită,
mamă, am o stare cumplită, iubita mea, nu mă uita!
rămân același fiu plin de curaj,
nu știu ce mi-au făcut ăștia, că de când sunt aici simt că mă strânge orice bandaj,
cât mai am de trăit? ajutați-mă cu ceva!
simt cum se scurge seva, orice-mi sună în ureche riscă a mă enerva;
încep să tremur, sar din pat, simt cutremur, mișcări de pământ,
în fiecare noapte mă visez adormind în mormânt,
simt cum mă sfârșesc, am trecut de-ai doilea război,
sunt plin de noroi,
de vină sunteți voi.
…………………”

Zâmbete

Ce bine e să am un subiect pozitiv despre care să scriu! Ce bine e să las în spate lanțurile ce m-au ținut legat atâta vreme, ce m-au făcut să închid ochii și să nu vreau să nu mai văd ceea ce e în exterior, să mă înfrățesc cu nebunia și schizofrenia, să mă tem de mine însumi și de tot ceea ce aș putea crea, să mă feresc de oameni ca de acid sulfuric! Ce bine e!
Iată, azi scriu despre zâmbete. Un subiect frumos, un subiect care, prin simplul fapt că este discutat, aduce un zâmbet pe buze. Deci, să începem!
Întotdeauna am apreciat oamenii care știu să treacă peste probleme, care nu se angajează în lupte titanice și inutile cu tristețea, care știu să ofere iubire chiar și atunci când nu primesc, care pun fericirea celor din jurul lor mai presus de cea proprie. Întotdeauna mi-a plăcut să stau de vorbă cu oameni optimiști, încrezători în viitor, bucuroși de clipa prezentă, mulțumiți de propria lor existență chiar dacă poate nu este cea mai îmbelșugată din punct de vedere material. Întotdeauna am apreciat un zâmbet sincer, o mână caldă pe umărul meu șubrezit de atâta venin social și sentimental, o vorbă dulce, care să meargă direct către suflet, așa cum un glonte merge direct spre inima animalului vizat de vânător. Recunosc, m-am lovit mai mereu de zidul pe care eu însumi l-am creat. Negam posibilitatea existenței unei zile de mâine mai bune, a unor oameni mai buni decât cei întâlniți până în clipa prezentă, a unei lumini salvatoare la capătul tunelului. Totul a trecut! Astăzi sunt fericit și mândru să spun că zâmbesc. Am reușit să îmi depășesc condiția interioară, să nu mai pun accentul pe negativ, să mă bucur de frumusețea naturii și a cuvintelor tăcute.
Bineînțeles, nu m-am transformat peste noapte, bătând din palme. Recunosc, liniștea sentimentală m-a pus pe drumul corect. Îi sunt dator și recunoscător celei ce astăzi îmi este alături și mă face să zâmbesc, să iubesc și să mă simt iubit. Cum ziceam acum ceva vreme, dragostea este o parte extrem de importantă în angrenajul fericirii. Fără iubire, eram un puzzle incomplet. Ea m-a completat și îi mulțumesc.
Dragi prieteni, zâmbiți!

%d bloggers like this: