Mă întorc fugind spre sfârșitul la marginea căruia m-am născut

Mi-am ridicat tălpile amorțite de pe solul rece și am fugit. Ajuns periculos de aproape de poarta începuturilor, m-am speriat și mi-am boicotat șansa la fericire. Nu am putut îndura o existență clișeică, lipsită de vidul ce transfigurează durerile și îndulcește praful propriilor descompuneri.

Our wings are burning / How glorious the pain… De trei zile ascult obsesiv melodia și mă adap din baltă, laolaltă cu corbii care mă vizitează în nopțile sfâșiate.

Niciodată nu am știut să creez începuturi. Am știut doar să alimentez tenebre aflate în plină ascensiune. Am știut să mă sfârșesc și să caut poezia în sfârșeala minții și a sufletului. Am știut să urlu spre mine însumi și să mă prefac că nu mă aud, după care să sufăr din cauza alter-ego-ului care mă ignoră.

Am crescut, trăit și murit de multe ori printre Steleverzi, așa că am învățat că nu pot să scriu un final fericit.

Cosinus de ea – cosinus de eu = dor de noi

Aș vrea să fie mereu dimineață, să deschid ochii lângă ea, să îi privesc zâmbetul simplu, cald și copilăresc. Este zâmbetul spălat de liniștea nopții… Aș vrea să mă găsesc și să mă regăsesc în fiecare clipă la malul îmbrățișărilor ei, acolo unde “acasă” are cu adevărat sens. Îmi este dor să îi mângâi obrajii ce îmi inspiră copilărie, soare, zâmbet, fericire, libertate, visare, speranță, siguranță. Îmi este dor să simt atingerea eternității în clipa fiecărui sărut cuminte și totodată sălbatic, liber, purtător de aripi ce ar înălța orice suflet.

O iubesc cu toată ființa mea. O iubesc așa cum un actor iubește scena, așa cum un pictor iubește culorile, așa cum un copil își iubește mama, așa cum Cerul iubește Marea, așa cum un poet iubește orizonturile invizibile. O iubesc și sunt tot mai convins de faptul că trebuia să o întâlnesc pe ea pentru a fi fericit. Fericirea nu vine aunci când o chemi. Ea vine singură, atunci când consideră că vei ști să o prețuiești. În cazul meu, a venit în acea zi minunată de iulie… Cât de fericit am devenit atunci!

Sunt fericit și îi datorez totul îngerului cu chip de om care m-a salvat.

Te iubesc!

Îmi este dor să reînviem la malul izbucnirilor reci

IMAG3677

Îmi este dor de ochii tăi frumoși, căprui, calzi, care, deși sunt tot mai triști, nasc fericiri în ochii cu care te privesc mereu fascinat, mereu dezarmat, mereu tăcut, mereu însetat de liniștea pe care nu o pot sorbi decât de pe buzele irișilor tăi cu care îmi săruți ființa…

Îmi este dor să ne desprindem picioarelele și sufletele de pe asfaltul sepulcral și să aterizăm pe nisipul ușor rece și umed de la malul nopții lui septembrie, unde să stăm întinși pe spate, să privim cerul plumburiu și să ascultăm tristețea și singurătatea pe care pescărușii le urlă atât de sfâșietor… Îmi este dor să mi se sfărâme sufletul pe o bucată de hârtie, acolo pe nisip și să visez himere îmbrățișate de realitate…

Mi-e dor de scoicile aspre care gem atât de cutremurător atunci când pășim pe lângă ele cu tălpile noastre ușoare, de copii liberi, parcă strigându-ne să le adunăm pe toate într-un buzunar secret la piept…

Îmi este dor de fiori pe care nu i-am simțit niciodată și abia aștept să reîmbrățișez trupurile reci și ude ce se înalță dinspre depărtări și se izbesc de mal și de stânci, obosite și totuși mereu mândre…

Îmi este dor să reînviem.

Cea mai frumoasă scrisoare de dragoste

Cea mai frumoasă scrisoare de dragoste nu există! Există oameni, există suflete și există feluri de a iubi. Există momente care ne taie respirația și există momente de extaz infinit, de magie pură, de împlinire.

Atunci când iubim, sperăm să aducem fericire în sufletul persoanei iubite. Atunci când iubim, visăm că vom crește și vom îmbătrâni împreună. Suntem unici. Iubim diferit. Iubim frumos. Fiecare iubire este unică, pentru că nu există două suflete identice, iar apa nu poate fi aceeași la două izvoare diferite. Există însă sufletele care se completează unul pe celălalt, formând SUFLETUL!

Fiecare poveste de iubire reprezintă cea mai frumoasă scrisoare de dragoste. Fiecare persoană care iubește are propria cea mai frumoasă scrisoare de dragoste.

Ce noroc, că suntem diferiți! Altfel, ar fi trebui să împărțim aceleași cuvinte și aceleași promisiuni, aceleași speranțe și aceleași aspirații. Probabil că am fi folosit aceeași foaie albă și același stilou…

Ce noroc că avem, fiecare dintre noi, propria cea mai frumoasă scrisoare de dragoste!