Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: singuratate

Prea mult

Prea multe nopți m-au vizitat

Majoritatea fără rost

Prea multe zile au plecat

Chiar înainte să fi fost

 

Prea multe flori s-au ofilit

Într-o grădină de himere

De multe vise-am fost lipsit

Și am pierdut orice repere

 

Prea multe clipe au trecut

Și prea puține-or să mai vină

Prea multe gânduri am avut

Pentru o lume prea senilă

 

Prea multe străzi am vizitat

Pe prea puține le cunosc

Prea mulți prieteni m-au uitat

Căci nu îmi sunt, nici nu mi-au fost

 

(Poezie scrisă în 2012 sub denumirea “Paharul și picătura”, ușor modificată recent.)

Advertisements

Caut durerea și singurătatea morții, spre a reîntâlni viața

Am ajuns la concluzia că am nevoie de durere. Fără durere, probabil că viața ar fi plictisitoare, banală, ca oricare alta.

Oscilând între da și nu, între alb și negru, între siguranță și nesiguranță, între bine și rău, mi-am dat seama că, făcând acel lucru pe care mai târziu îl voi condamna, voi ajunge din nou să trăiesc momentele de minimă singurătate, depresie, goliciune, frică pe care le-am trăit poate de prea multe ori și pentru prea multă vreme înainte de a fi cunoscut fericirea. Sunt momente de care îmi este în mod involuntar dor. Sunt momente care dau naștere zvârcolirilor ființei mele, însă prefer uneori acele zvârcoliri, pentru a simți astfel că sunt viu.

Probabil sună ciudat sau greșit, sau poate mi se pare, însă consider că nu pot crea fără tristețe. Nu pot gândi și nu pot picta literele fără a-mi simți sufletul într-o oarecare măsură schingiuit. Îmi este dor să elucubrez, să delirez, să evadez din preacomunul gri, să fiu singur în ochii celor ce nu vor să mă vadă

Renunț uneori la siguranță, la liniște, la zâmbete, de dragul funebru al unor psihoze amânate, niciodată vindecate.

Sau poate sunt doar un ciudat…

George Bacovia – Moină

Şi toamna, şi iarna
Coboară-amândouă;
Şi plouă, şi ninge –
Şi ninge, şi plouă.

Şi noaptea se lasă
Murdară şi goală;
Şi galbeni trec bolnavi
Copii de la şcoală.

Şi-s umezi pereţii,
Şi-un frig mă cuprinde –
Cu cei din morminte
Un gând mă deprinde…

Şi toamna, şi iarna
Coboară-amândouă;
Şi plouă, şi ninge –
Şi ninge, şi plouă.

Poezia nu iartă pe nimeni

Poezia este a celor ce au nevoie să moară pentru a rămâne vii…

Probabil cel mai bun motiv pentru care iubim poezia este acela că menține actuală legătura noastră cu viața, care este, de altfel, singurul motiv și singurul vinovat pentru moarte…

Existența noastră nu este decât o poezie. O poezie ce se sfârșește în clipa în care o ultimă lacrimă se va fi risipit la căpătâiul unui mormânt…

Ne naștem fără niciun talent. Pe măsură ce creștem, învățăm să citim și să scriem, învățăm să plângem, să zâmbim, să sperăm, să iubim, să suferim. Un lucru este sigur – oricât de tare am cunoaște limba prozei, limba în care vorbesc fericirea și iubirea, în clipele ultime nu vom mai cunoaște decât un idiom – acela al poeziei, care este specific suferinței și singurătății; căci dincolo de orice consolare, moartea înseamnă suferință și singurătate…

Gând CLXIII

Deşi în suferinţă şi singurătate suntem poeţi, fericirea şi iubirea ne transformă în prozatori…

Gând CXXXVII

Adevărații scriitori nu iubesc singurătatea, însă învață să o accepte așa cum este, goală și temperamentală. Singurătatea, cu cât este mai aproape de absolut, cu atât este mai fecundă pentru scriitor.

Aritmetica descompunerii

Îmi simt trupul izgonit din trăsura timpului și a materiei. Aud culori rostogolindu-se într-un curcubeu funebru într-o zare îndepărtată și mult prea rece. Pașii au uitat să mai lase urme de data asta, iar pământul îmi zâmbește demonic atunci când îl calc ca un zevzec, fără vreo matematică anume. Din când în când, îmi reînviez fragmente dintr-un trecut ce pare să nu fi existat niciodată, dar îl reneg în clipa imediat următoare, spre a nu cădea în păcatul unei autodistrugeri melancolizate. Mi-e frig și vid; privesc nevăzutul așa cum ar privi un bețiv cărările ce-l duc spre oriunde și totuși spre nicăieri. Mă descompun treptat și mă las devorat de timp și vânt. Eu nu mai sunt. Eu nu mă mai simt…

%d bloggers like this: