Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: stele

Amintiri despre mâine

Aș vrea să fim atât de fericiți, încât să uităm că suntem fericiți. Fericirea pură nu se conștientizează, ci se absoarbe, se trăiește, se devorează fără ca timpul sau spațiul să existe. Fericirea este inefabilă. Aș vrea să ne rătăcim de rațiune și să cutreierăm fără sfârșit, spre oriunde și totuși spre nicăieri.

Aș vrea să fim atât de fericiți astăzi, în fiecare astăzi, încât ziua de mâine să nu mai existe. Fiecare mâine ar deveni astfel o mică parte a unui astăzi fără sfârșit. Fericirea s-ar subînțelege prin simpla existență a două suflete ce respiră din aceiași plămâni.

Moartea ar deveni o formalitate. Un repaos înaintea reprizei secunde, eterne.

Aș vrea să ne întindem pe spate și să transcendem tavanul, să privim Luna și Stelele și să depănăm amintiri de mâine.

Visând noaptea într-un colț de parc

Seara, se aprind luminile în orașul gri, iar îndrăgostiții își împrăștie parfumul dulce pe aleile înconjurate magnolii și cireși abia înfloriți. Undeva într-un colț de parc, mâna ei îmi strânge mâna însetată de obrajii calmi și dulci pe care îi iubesc atât de mult. Ne așezăm pe o băncuță tristă, singuratică și rece, după care pornim împreună spre locuri nemaivăzute și nemaiimaginate, doar șoptindu-ne două-trei necuvinte. Ah, ador totul la ea! – vocea ei caldă, molcomă…ochii aceia căprui, cer al sufletului meu înaripat…zâmbetul elegant, simplu și mângâietor…părul șaten ce se răsfață atât de frumos sub razele ușoare ale soarelui din diminețile noastre cu aromă de cafea și ceai de tei…

Nu cred că există în acest univers o ființă care să nu se poată îndrăgosti de ea – o floare să fi fost, ar fi fost iubită de fiecare albină; o stea să fi fost, bolta ar fi fost veșnic neagră și curată, spre a-i lăsa strălucirea să cânte; o apă să fi fost, ar fi fost iubită de toți pescărușii îndrăgostiți de azurul cristalin și rece…

Ah, de-ar fi noapte pentru totdeauna! Ar fi mereu pe cer și mi-ar zâmbi frumos, cald, jovial…

Ah, și ziuă de ar fi pe veci! Aș putea zbura pentru o infinitate de clipe pe bolta ochilor ei plini de sens…

Îi sărut fruntea de copil și ne pierdem pentru totdeauna în ceața splendidă a nopții vrăjite de valsul stelelor. Ea singură de ar dansa, ar crea cel mai frumos vals al istoriei. Iar eu, îndrăgostit, aș sta pe-aceeași bancă tristă, singuratică și rece și-aș visa privind-o…

Poem de iubire

Îmi ești apă, aer, viață,
răsărit, de dimineață,
un gând bun ce s-a ascuns
după stele, la apus.

Cer, Pământ și Univers,
pentru viața mea un vers,
zâmbet cald, priviri de foc,
tot frumosul la un loc.

Ești iubire și speranță,
ești un cântec, o romanță,
câmpul infinit cu flori,
o paletă de culori.

Cerul nostru

Mă întreb, cât de frumos ar fi ca fiecare om să aibă propriul său Cer, iar stelele care strălucesc în fiecare noapte să fie de fapt chipurile persoanelor dragi care au plecat dintre noi? Ar fi minunat să am Cerul meu, iar în nopțile de vară, când mă întind pe spate și privesc în sus, să îmi pot vedea toate rudele și toți prietenii care astăzi nu mai sunt pe Pământ, să ne zâmbim reciproc și să ne aducem împreună aminte de trecut. Atunci, ploaia caldă care ar cădea asupra mea ar fi formată din lacrimile lor.
Cum ar fi?…

Iubitei mele

Iubito,
sărută-mi gura însetată
de tine
și privește-mă de parcă mâine n-aș mai fi;
lasă-ți părul desfăcut,
în vântul anemic,
lasă-mă să-ți sorb cafeaua ochilor
și oferă-mi clipa de eternitate
a îmbrățișării tale!
Trage perdeaua, iubito,
și lasă lumina să intre aici,
pe strada noastră,
să ne curețe
și să ne ghideze,
precum o stea!

Un singur cer, o singură stea

În seara asta nu pot dormi. M-am așezat la geam, cu fața spre cer, iar acum nu-mi mai pot lua ochii de la tine. Atât de frumos strălucești, încât întunericul începe să prindă un farmec aparte. Te-am descoperit destul de târziu, atunci când credeam că nicio stea nu mă mai poate impresiona, dar tu mi-ai schimbat părerea. Ce nebunie! Ce frumusețe! Ce sentiment m-a pătruns în acea clipă!
Un copil trist a devenit peste noapte un om împlinit. Fără prea multă prezență în materialitate, ci mai degrabă în spiritualitate, am reușit să afișez un zâmbet sincer pe chip. Și a fost bine! De atunci, iubita mea, din acea seară am simțit că nu mai sunt singur. Tu ești mereu pe cerul meu, iar universul începe să prindă parfum de fericire. Universul miroase a noi. Ce grozăvie!
Continuând în aceeași notă, aș vrea să fiu eu cerul tău. Să fim doar tu și eu. Un singur cer, o singură stea. Ce spui?

%d bloggers like this: