Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: subconstient

Lucian Blaga, despre stil

Fenomenul stilului, răsad din seve grele ca sângele, își are rădăcinile împlântate în cuiburi dincolo de lumină. Stilul se înființează, ce-i drept, în legătură cu preocupările conștiente ale omului, dar formele pe care le ia nu țin decât prea puțin de ordinea determinațiilor conștiente. Pom liminar, cu rădăcinile în altă țară, stilul își adună sucurile de acolo, necontrolat și nevămuit. Stilul se înființează, fără să-l vrem, fără să-l știm; el intră parțial în conul de lumină al conștiinței, ca un mesaj din imperiul supraluminii, sau ca o făptură magică din marele și întunecatul basm al vieții telurice. – Lucian Blaga, “Trilogia Culturii”

La început de lecturare, aflăm că stilul nu ține de noi, de voința noastră, de intențiile noastre. Stilul se naște și se dezvoltă după propriile sale reguli, în subconștient.

Citate Sigmund Freud

“În ce priveşte opera mea, ea a fost mai puţin produsul inteligenţei mele cât al caracterului meu.”

“Arta de a trăi constă în capacitatea de decizie care ne permite a alege când se cuvine să ne dominăm pasiunile şi să ne înclinăm în faţa realităţii şi când se cuvine să ne lăsăm în voia pasiunilor, răvzrătindu-ne împotriva realităţii.”

“Interpretarea viselor este drumul nobil spre cunoaşterea activităţilor inconştiente ale minţii.”

“Iubire şi muncă… muncă şi iubire, asta e tot ce există.”

“Oamenii sunt puternici numai atât timp cât reprezintă o idee puternică. Ei devin lipsiţi de putere când i se opun.”

“Anxietatea este preţul pe care îl plătim civilizaţiei.”

“Oricine are ochi să vadă şi urechi să audă se poate convinge singur că nici un muritor nu poate păstra un secret. Dacă buzele lui tac, vorbeşte cu degetele: mesajele trădătoare ies prin toţi porii lui.”

“Demonii nu există cu nimic mai mult decât zeii, fiind doar produse ale activităţii psihice a omului.”

“Cu cât omul devine mai civilizat, cu atât el este mai nevrozat.”

“Glumind putem spune orice, chiar şi adevărul.”

“Dacă ne întrebăm despre sensul şi valoarea vieţii, suntem bolnavi.”

“Omul l-a inventat pe Dumnezeu ca să facă nefericirea mai tolerabilă!”

“În ansamblu, am găsit puţine lucruri “bune” la fiinţele umane. Potrivit experienţei mele, cei mai mulţi oameni sunt rebuturi…”

“Cocaina e un spărgător de griji.”

“Nimeni nu-şi poate cunoaşte inconştientul fără ajutor din partea altei persoane.”

 

 

%d bloggers like this: