Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: tacere

Izbucniri înzorzonate

Atâta vreme, atât de multe măști purtate
ne-au apropiat strident și fals, cu fericiri plimbate
din gară-n gară, spre a atinge destinații nemaiaflate
crezând, în ignoranța noastră, că le știm pe toate –
dureri, tăceri, gânduri, simțiri, poveri și-o sumedenie de păcate –
pe care fiecare le agață pe perete, la niveluri ferecate,
unde niciun ochi nu poate-ajunge prin metode agreate
de conștiința umană, care se sufocă sub condiții limitate;
azi ne-mbrățișăm prin urlete și gânduri alterate,
observăm intenții clare de asasinat în toți și-n toate,
ne erijăm în ființe superioare, cu abilități atât de minunate
și totuși zâmbetele noastre-s astăzi disparate,
nu prezintă nicio noimă, relaxările ne sunt disperate;
“și totuși există iubire”, dar șoaptele ne rămân aruncate
pe-un munte-ndepărtat, pe care niciun picior nu-l va străbate
“și totuși există blestem”, în gând, în privire și-n fapte,
în groapa pe care singuri o adâncim, cu distanțări deșănțate,
“dau lumii, dau lumii de știre” că valurile-mi sunt întunecate
“iubesc, am curaj și mă tem”, iar versurile mele, iată, sunt îngenuncheate …

08.07.2020, izbucniri înzorzonate, dar necesare propriei mele căutări de sine

Melancolie

Este ora 01:20. Din tenebrele tăcerii se ridică glasul câtorva acorduri clasice. Ochii mei țintesc pereții, tavanul, fereastra, copacii de afară, ploaia ce transcede sufletele chinuite ale tuturor amanților versului. Ascult bătăile pașilor unei vioare și găsesc înauntru cel mai frumos cuvânt pe care îl știu acum melancolie. Îmi dau seama că ne-am născut cu melancolia curgând prin vene precum Nilul prin Egipt – inevitabil.

Tânjim după ceea ce am fost înainte de a fi și nu vom mai putea fi niciodată.

Mintea umană este într-adevăr cel mai frumos lucru inventat vreodată – nu o vom putea pătrunde nicicând îndeajuns, iar asta ne obsedează. Iubim misterele. Probabil că melancolia este la rândul ei un mister. Misterul gândurilor pierdute dincolo de orice drum pe care l-am străbătut vreodată. Să îți fie dor de ceva ce nu ai simțit niciodată, să plângi cu lacrimi izvorâte din ochii unui orb, să cauți răspunsuri pentru care nici măcar nu s-au formulat vreodată întrebări… Aceasta este frumusețea melancoliei.

Se spune că m-am născut în zodia racului. În schimb, se simte că m-am născut în zodia obsesiilor trecutului netrăit nicicând.

Gând CLIV

Se aude foșnetul unor tăceri ruginii, sub pași pierduți…

Gând CXLIV

Uneori cea mai profundă tăcere ascunde cele mai mari războaie…

Unele suflete sunt fragile

Unele flori cresc la mari altitudini, în timp ce altele cresc la câmpie. Unele ploi distrug, în timp ce altele binecuvântează. Unele păsări zboară spre țările calde, iar altele îndură frigul de acasă. Unele ape stau și ne oglindesc, în timp ce altele curg și ne fură spre prăpastie. Unele stele cad, iar altele nu se văd. Unii oameni plâng, unii oameni râd. Unii cântă, alții nu pot vorbi. Unii dansează, unii privesc neputinciosi. Unii visează, alții nu au nici măcar puterea imaginației. Unii sunt puternici, alții sunt slabi. Unele suflete sunt fragile….

Uneori, ne gândim că vrem să ajutăm sufletul fragil pe care îl iubim, dar nu știm cum. Nu știm ce cuvinte să rostim, nu știm ce să înfăptuim, nu știm ce să-i oferim spre a-l face să viseze și să se ridice din nou. Ceea ce nu știm este că poate uneori este nevoie să nu facem nimic…. Unele suflete sunt fragile și nu au nevoie decât să fim și atât. Să știe că nu sunt și că nu vor fi niciodată singure. Unele suflete nu pot visa decât ținând de mână alte suflete, calde și răbdătoare, acestea din urmă fiind suflete-pereche. Fie că vorbim despre relațiile interfamiliale, fie că vorbim despre prieteni sau iubiți, sufletele acestora sunt suflete-pereche.

Cuvintele, sfaturile, expresiile chipului, gesturile, toate acestea pot produce, involuntar, durere, dezamăgire sau confuzie. Uneori nu trebuie decât să tăcem, pentru a putea auzi urletul mult prea slăbit al unui suflet fragil…

Sper să mă pot perfecționa în arta tăcerii, căci nu aș vrea să rănesc un suflet și așa fragil……

 

( Sursa imaginii: Pinterest.com )

Yin si Yang

Lumina ochiului ei stâng

se așază peste întunericul ochiului meu drept,

iar lumina ochiului ei drept

se așază peste întunericul ochiului meu stâng.

Amintirea zâmbetului ei din nopțile apuse

se culcă la picioarele gândului meu,

iar mâinile ei calde

se învelesc cu iarna mâinilor mele,

spre a o topi și a o transforma

în primăvară.

Urmele pașilor ei înceți, calmi,

se aștern în fața pașilor mei pierduți, dezorientați.

Săruturile ei de noapte bună

și de bună dimineața

se cuibăresc în colțul buzelor mele tăcute,

recunoscătoare,

arzânde.

Gând CXVI

Dacă tăcerea este răspunsul pe care îl primesc întrebările tale, înseamnă că ai greșit întrebările…

%d bloggers like this: